- 14 Ianuarie 2026
Antreprenoarea și investitoarea Delia Necula preia conducerea companiei Fort în rolul de CEO
Delia Necula preia conducerea executivă a Fort, păstrându-și totodată calitatea de membră a Consiliului de Administrație. Delia Necula are experiență antreprenorială și de investiții. Este fondatoare și CEO al Nagomi Experience, mentor la Entrepreneurship Academy, board member în grupul de investitoare Bravva Angels și are experiență anterioară în companii precum SanoPass, Medicover sau World Class România.
„Preiau conducerea Fort într-un moment în care securitatea cibernetică nu mai este o opțiune, ci o necesitate imperativă pentru orice organizație. Amenințările devin tot mai sofisticate, adoptarea accelerată a soluțiilor AI creează noi vulnerabilități, iar cadrul legislativ european – prin directivele NIS2, DORA și AI ACT – impune standarde mai stricte companiilor din sectoarele critice. Fort are expertiza și echipa necesare pentru a răspunde acestor provocări", a declarat Delia Necula, CEO Fort.
Delia Necula are peste 20 de ani de experiență în management executiv și dezvoltare comercială, fiind implicată activ în ecosistemul de tehnologie, ca board member, investitor și mentor. Cu un track record dovedit în scalarea afacerilor și gestionarea tranzacțiilor M&A, anterior numirii în funcția de CEO a activat ca Venture Partner în cadrul Agista, fondul de investiții care este acționarul majoritar al Fort.
O nouă structură a Consiliului de Administrație de la FortOdată cu numirea Deliei Necula în funcția executivă, Fort anunță noua structură a Consiliului de Administrație. Dragoș Dărăbuț își continuă mandatul, iar board-ul se completează cu:
- Anca Manițiu preia rolul de reprezentant al acționarului majoritar în cadrul board-ului. Anca Manițiu este Executive Board Member al fondului de investiții Agista și Deputy CEO al Impetum Group, cu peste 28 ani de experiență în banking, investitii alternative și piețe de capital, inclusiv ca membră în diverse board-uri de companii listate sau private.
- Andreea Bulisache este un executiv internațional în tehnologie cu expertiză în guvernanța AI și securitate cibernetică. A activat peste un deceniu la Microsoft, coordonând inițiative de transformare digitală, iar în prezent consiliază fonduri de investiții, consilii de administrație și companii de tehnologie.
- Bogdan Moldovan este CEO al Axigen Messaging, companie românească de software enterprise specializată în soluții de email și colaborare, cu prezență globală. Are peste 20 de ani de experiență în tehnologie, dezvoltare de business, inclusiv în IA și securitatea infrastructurilor digitale.
„Aceste numiri reflectă angajamentul nostru de a atrage în echipa și ecosistemul Fort profesioniști cu viziune strategică și experiență diversă. Andreea Bulisache și Bogdan Moldovan, lideri cu experiență în tehnologie și dezvoltare de business, vor contribui ca membri independenți la accelerarea creșterii companiei", a adăugat Delia Necula.
Directiva europeană NIS2, intrată în vigoare, extinde obligațiile de conformitate la companiile cu peste 50 de angajați sau cifră de afaceri de peste 10 milioane EUR, din 15 sectoare considerate critice. În paralel, regulamentul DORA impune standarde stricte de reziliență operațională digitală pentru sectorul financiar.
Fort oferă servicii integrate de securitate cibernetică, incluzând teste de penetrare, audit de conformitate IT, consultanță pentru implementarea standardelor internaționale (ISO 27001, SOC2), precum și servicii de tip CISO-as-a-Service și Security Operations Center (SOC). Compania deservește clienți din sectoare precum asigurări, banking, energie și tehnologie, atât în România, cât și pe piețele internaționale.