Antreprenoriat la țară - Școala Village Life aduce turiștii străini în România

OMV Petrom organizează o nouă ediție a competiției Idei din Țara lui Andrei la care poți aplica până pe 3 decembrie. Școala Village Life a participat anul trecut și a primit o finanțare prin care a putut să implementeze un proiect care promovează turismul rural în România. Antreprenoriatul poate apărea și în locurile cele mai improbabile, chiar și în gospodăriile oamenilor care nu și-au pus până acum problema de a găzdui pe cineva. Am aflat povestea Village Life la un an după primirea finanțării.

Idei din Țara lui Andrei e o competiție de proiecte organizată de OMV Petrom și Fundația PACT care oferă granturi de până la 200.000 de euro tuturor românilor cu inițiative care vor să schimbe în bine comunitatea în care trăiesc. În competiție se pot înscrie idei cu impact pe termen lung pentru orice comunitate din România din domeniul dezvoltării comunitare, educației pentru angajabilitate, eficiență și mediu (eco inovație și eco-eficiență). Poți aplica la ediția de anul acesta la acest link.

Am vorbit cu Raluca Dan, coordonatorul de proiecte al Village Life, pentru a vedea cum a evoluat proiectul în ultimul an. Ideea a pornit în 2012 de la Alexandra Vasiliu și Greg Bugyis. Cei doi, care au locuit în Canada și în Statele Unite, au călătorit prin toată lumea și au realizat cât de frumos este satul românesc tradițional. Cu toate acestea, au văzut și cât de amenințat este de distrugerea valorilor și de turismul iresponsabil: pensiuni care nu respectă tradițiile, care impun lucruri moderne acolo unde nu este cazul. Alexandra și Greg au luat la pas așezările rurale din România, iar în 2013 au primit o primă finanțare, din partea Fundației NESst, care sprijină întreprinderile sociale și au dezvoltat un plan de afaceri. Au vizitat mai multe sate și au vorbit cu familii care ar putea să găzduiască turiști.

Ideea lor era simplă: să găsească sate din zone interesante și locuitori care nu au avut niciodată pensiuni și să-i convingă să primească turiști chiar în casa lor. Astfel, vor promova tradițiile și turismul responsabil. Așa s-a născut Village Life, iar școala finanțată prin Idei din Țara lui Andrei, care voia să găsească și alți locuitori care să găzduiască turiști și să-i formeze în arta turismului responsabil e al doilea pas în extinderea inițiativei. Motorul a fost și vulnerabilitatea satului românesc, dar prin turism cei de la Village Life ar putea să le insufle o nouă viață.

Startul proiectului Village Life

“Am pornit la drum cu patru sate și 10 familii. Turismul responsabil implică niște valori suplimentare, care ia în calcul valorile comunității pe care o vizează. Practic, îți faci o vacanță la o familie, te implici în viața lor și îi ajuți și financiar”, spune Raluca Dan.

Proiectul a început la Poienița (Argeș), Costești (Vâlcea), Izvorul Mureșului (Harghita) și Șinca Nouă (Brașov). “Scopul nostru a fost să abordăm familii fără experiență în a găzdui turiști, familii care ar putea să-și rotunjească veniturile prin găzduirea de oaspeți în camera bună a casei și să-i integreze în viața de zi cu zi a familiei - mese obișnuite, activități în gospodărie, dar și plimbări în zonă”, spune Raluca. Village Life a luat în proiect familii care nu au mai făcut niciodată turism în mod organizat.

“Scopul a fost să sprijinim zonele rurale care și-au pierdut perspectivele de dezvoltare economică, sate care au fost uitate de administrația locală, familii unde lucrează doar o persoană, dar și zone care au potențial cultural și natural pentru turism”, povestește Raluca.

Ei cred că tradițiile nu reprezintă interes decât pentru ei. Au avut o revelație că există oameni pe lumea asta care ar vrea să vină să învețe ceva de la ei și să vadă cum era acum 50 de ani, să hrănească animalele sau să meargă pe câmp

Până acum, fiecare gospodărie din program a reușit să atragă aproximativ cinci turiști pe lună, fiecare turist stând câte 2-3 nopți. Potrivit datelor Village Life, venitul familiilor a crescut în 2014 cu 16%. Turiștii au venit de peste tot din străinătate: Noua Zeelandă, Canada, Statele Unite, Israel sau Europa de Vest.

Ce înseamnă turismul responsabil?

Cum transformi sate unde activitățile economice sunt grupate în jurul activităților agricole și adaugi o notă antreprenorială unor gospodării tradiționale? Școala Village Life le explică sătenilor că ceea ce au în casă este valoros pentru străini și oamenii care ar dori să vadă activitățile tradiționale. Deși uneori sunt rușinați pentru că au impresia că nu au o casă destul de frumoasă, că nu sunt condiții “pentru străini”, oamenii se lasă convinși că au valori în casă. Sau în pod, de multe ori, acolo unde sunt covoare vechi și alte obiecte tradiționale .

Școala Village Life selectează noi gospodării și oferă un program de educare a oamenilor în primirea turiștilor străini. Unii învață un pic de engleză, alții înțeleg ce fel de activități s-ar potrivi și își organizează casa.

“Îi ajutăm cu tot ce se poate. Am instruit familiile care sunt deja membre ale programului de turism, dar și cele care vor să intre în proiect. Le explicăm cum să amenajeze casa conform specificului locului, ce înseamnă mâncarea tradițională, ce activități pot avea loc în gospodărie și cum să scoată în evidență mai bine resursele pe care le au în curte”, spune Raluca Dan.

Satul tradițional românesc cere să fie reînviat, după ce a fost izolat de urbanizarea din ultimii zeci de ani. În plus, obiceiurile sunt revitalizate de dorința occidentalilor de a găsi lucruri mai liniștite și care să nu le amintească de hotelurile clasice.

Am ajuns în 7-8 localități. Au fost trei cursuri de turism, iar o parte din familiile participante vor găzdui familii prin Village Life. Am adus gazde mai vechi să le vorbească familiilor noi. Am făcut fotografii, urmează să le punem pe site și să vină și primii turiști”, spune Raluca.

Multă lume crede că trebuie să ai condiții ca la hotel, să ai geamuri termopan, condiții de lux

Sistemul Village Life e de ajutor pentru săteni pentru că ei nu mai trebuie să intermedieze plățile. Turiștii ajung la ei cu ajutorul site-ului Village Life, care are și poze de prezentare, descrierea activităților și alte informații utile. Turiștii contactează organizația, iar apoi își rezervă locul într-o gospodărie. Așa ajung străinii să mulgă vacile și caprele, să lucreze la războiul de țesut sau să pună potcoave la cal.

Frica inferiorității

Marea problemă a acestor familii e că le este frică de inferioritate, cred că nu au niciun lucru bun de arătat unui străin. “Multă lume crede că trebuie să ai condiții ca la hotel, să ai geamuri termopan, condiții de lux”, spune Raluca.

“Ei (beneficiarii Village Life) cred că tradițiile nu reprezintă interes decât pentru ei. Au avut o revelație că există oameni pe lumea asta care ar vrea să vină să învețe ceva de la ei și să vadă cum era acum 50 de ani, să hrănească animalele sau să meargă pe câmp”, povestește reprezentanta Școlii Village Life.

Prima parte a proiectului Village Life se termină pe 30 noiembrie, când vor apărea pe site noi informații despre casele incluse în program. Au fost adăugate câteva localități noi prin finanțarea de la OMV Petrom: “Lerești (Argeș), Lunca Gârtii, Șona (Brașov), dar și familii noi din satele deja existente. Mai avem două cătune: Valea lui Pavel și Fântâna Brazilor, dar și Aninoasa din Argeș”, explică Raluca Dan.

Raluca vede câteva avantaje mari pe care le are România. Potrivit datelor, turismul rural este în creștere. “Din punctul nostru de vedere avem potențial de creștere, pentru că suntem o țară mare și cu multe zone rurale. Lonely Planet a declarat Transilvania ca primă destinație turistică pentru zone rurale. Dar, deși Transilvania e recunoscută pentru turism, zona de sud suferă și e nevoie de muncă suplimentară”, încheie Raluca Dan.

Nu uita să aplici cu proiectul tău pentru finanțare pe site-ul Idei din Țara lui Andrei.



Citeste si