Antreprenorii ascunși ai Europei - România e în top

Poți să judeci spiritul antreprenorial al țării după numărul de companii, după succesul investițional, dar uneori există țări cu antreprenori ascunși. România e printre aceste țări, unde spiritul intraprenorial, al angajaților unei companii, e mari. E un semn bun pentru viitor.

World Economic Forum a publicat un studiu despre Antreprenorii ascunși și a făcut un top al hub-urilor intraprenoriale din Europa. România se află în top, deși la nivel antreprenorial suntem încă departe. Potrivit World Economic Forum, Europa de Nord și zona Baltică și Europa de Est sunt printre cele mai antreprenoriale locuri din Europa, fără a avea foarte multe firme de succes. “Europe's Hidden Entrepreneurs: Entrepreneurial Employee Activity and Competitiveness in Europe” e cel mai recent studiu publicat pe această temă.

Ce înseamnă intraprenoriatul? E vorba despre formularea și implementarea unor idei noi în cadrul organizațiilor, în locul începerii unei afaceri noi. De multe ori, în Europa, angajații lucrează cu spor și inspirație pentru firma la care sunt angajați în locul începerii unei noi afaceri. Acest lucru ține și de apetitul de risc din Europa de Est, dar și de capitalul disponibil.

Potrivit studiului World Economic Forum, deși la nivel antreprenorial pur Europa e mult sub Statele Unite, la intraprenoriat suntem la același nivel cu Statele Unite, Canada și Australia. În graficul de mai jos, spiritul intraprenorial e exprimat prin culoarea bleu (EEA). 40% din cei cu spirit antreprenorial o fac în cadrul unei organizații, ca angajați, în Europa.



La nivelul țărilor, Estonia este țara cu cel mai dezvoltat spirit intraprenorial, urmată de Suedia, Letonia, Olanda, Marea Britanie, Slovacia, Lituania, Danemarca, Austria și... România. Țările unde angajații nu au aproape deloc activitate intraprenorială, adică se duc la muncă, își fac treaba și cam atât, sunt Italia, Grecia și Spania.



Citeste si