- 27 Iulie 2021
Antreprenorii din România lansează campania de promovare a vaccinării
În multitudinea de proiecte marca Romanian Business Leaders (RBL) își face loc o nouă inițiativă ambițioasă, Deschidem România!
Deschidem România! se desfășoară în mediul digital, prin două campanii adresate categoriilor de indeciși: o campanie care vizează riscurile vaccinării și una care vizează motivele de vaccinare, ambele abordate într-o manieră prietenoasă.
Site-ul www.DeschidemRomânia.ro agregă într-un singur loc informații medicale pe înțelesul tuturor privind principalele bariere ale românilor atunci când vine vorba de vaccinare, informații livrate de experți de prestigiu.
Aceasta urmează misiunea principală a RBL de a construi, prin implicare, informare și educație, o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască.
În acest moment, în România este vaccinat cu ambele doze sub 25% din totalul populației. Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ritmul de vaccinare este în continuă scădere.
Conform unui sondaj realizat recent de către MedLife, rata de vaccinare estimată până la finalul anului 2021 este de doar 27-31% din totalul populației din România cu vârsta de peste 16 ani, adică 5 milioane de persoane.
Organizația Mondială a Sănătății precizează că doar la o rată de vaccinare de peste 60% cu cel puțin o doză, rata de infectare, care indică numărul de persoane ce poate fi infectat de fiecare nou caz, scade la 0,8%, situație în care putem vorbi de eradicarea bolii.
”Europa este cuprinsă deja de valul 4 al Covid, val care va veni și în România. Vara ar trebui să fie nu doar un prilej de relaxare a restricțiilor, ci și un prilej de a acționa pentru a preîntâmpina problemele care ar putea apărea în toamnă. Tocmai de aceea, fix în această perioadă, ne adresăm concetățenilor noștri cu îndemnul de a se vaccina, de a nu lăsa garda jos acum, când mai avem destul de puțin până să ieșim învingători din lupta cu acest virus”, a declarat Dragoș Petrescu, Președinte RBL.
Campania se bazează pe un studiu realizat de către MedLife privind intenția de vaccinare a românilor care analizează și principalele bariere pe care le au aceștia când vine vorba de vaccinarea împotriva Covid-19. Astfel, principalul motiv pentru care persoanele cu vârste între 25 și 39 de ani evită vaccinarea este teama de efecte secundare pe termen lung.
Persoanele din categoria 40-69 de ani sunt cele mai disciplinate când vine vorba de vaccinare. Cu toate acestea, principala barieră în cazul lor este teama de efecte pe termen scurt și interacțiunea acestora cu alte afecțiuni cronice.
În ceea ce-i privește pe seniorii de peste 70 de ani, predomină atitudinea că oricum decesul lor este iminent și nu are rost, fără a realiza că pot contribui la răspândirea bolii și la creșterea presiunii pe sistemul sanitar în condițiile în care în România sunt peste 2 milioane de persoane cu vârsta de peste 70 de ani. Potrivit INSP doar 1 din 3 persoane de peste 60 de ani au ales să se vaccineze.
Alte bariere sunt la polul opus în sensul unei încrederi prea mari în propriul sistem imunitar, lucru care face inutilă vaccinarea. Studiul mai arată o lipsă de încredere generalizată în politicieni, oficialități, sistemul medical etc, valabilă pentru toate categoriile de vârstă indiferent de nivelul de educație sau geolocalizare, cauzată de controversele din spațiul public și de fenomenul fake news.