Antreprenorii nu resimt creșterea economică anunțată cu fală de Guvern

Creșterea economică de 13%, peste nivelul anticipat, anunțată recent de Guvern, nu se reflectă în realitatea din mediul de business, susțin cei mai mulți antreprenori români, potrivit unui studiu realizat de CIEL România, unul dintre cei mai importanți producători de software pentru companii.

În schimb, aproape toți antreprenorii spun că au crescut costurile cu furnizorii, iar mulți dintre ei susțin că instabilitatea și lipsa de predictibilitate vor persista în mediul de business din România, având în vedere și contextul politic actual.

Aproximativ 62% dintre antreprenorii români afirmă că nu resimt creșterea economică anunțată de Guvernul României, deoarece preţurile la utilități, precum și cele din magazine s-au mărit semnificativ în această perioadă, arată studiul CIEL România.

Pe lângă aceștia, mai mult de 26% dintre companii nu observă nicio schimbare reală față de anul 2020, în ciuda cifrelor optimiste anunțate oficial, iar lipsa predictibilității cauzată de mediul politic creează nesiguranță în mediul de business.

„Antreprenorii români au nevoie de mai multă predictibilitate, însă, după cum ne-am obișnuit de câțiva ani, mediul politic creează mai degrabă incertitudine în mediul de business”, declară Roxana Epure, Managing Partner CIEL România. „La toate acestea se adaugă și restricțiile din pandemie, care afectează afacerile. În momentul de față, singura sursă de predictibilitate este investiția în digitalizare, în soluții software care oferă date precise și ajută la adoptarea unor decizii corecte și coerente, fără risc”, adaugă Roxana Epure.

Datele CIEL România arată că peste 71,4% dintre antreprenori recunosc că, în 2021, gradul de predictibilitate în mediul de afaceri local a scăzut în comparație cu anul precedent, și doar 7,5% dintre respondenți consideră că a crescut.

Respondenții consideră că avansul economic anunțat de Guvern nu este susținut de realitatea din piață, mai ales când, pentru 91,8% dintre antreprenori, costurile cu furnizorii au crescut în această perioadă. Mai mult decât atât, doar 9,5% dintre companii au înregistrat creșteri ale cifrelor de afaceri.

Pe fondul unei piețe nesigure, după cum arată datele din studiu, antreprenorii români au decis să acorde o mai mare importanță digitalizării. Studiul CIEL arată că 45% din companii au făcut investiții în digitalizare în timpul pandemiei, iar 37% planifică noi investiții în următoarele luni.

„Acestea softuri devin esențiale mai ales acum, când realitatea incertă crește sentimentul de nesiguranță. Antreprenorii români investesc din ce în ce mai mult în automatizări deoarece astfel de investiții oferă – pe lângă reducerea costurilor, fidelizarea clienților și eficientizarea timpului de lucru – cel mai înalt grad de predictibilitate în business. În contextul actual, cifrele concrete din rapoartele financiare generate de softuri ajută întotdeauna la luarea unor decizii mai bune pentru propriul business”, încheie Roxana Epure.

Sumele alocate au fost pentru digitalizare au fost sub 1.000 de euro în 61,2% dintre cazuri, între 1.000 și 3.000 de euro pentru 27,2% dintre companii și de peste 3.000 de euro pentru 11,6% dintre acestea.

Dintre participanții la studiul CIEL România, 32% sunt furnizori de servicii, 25% activează în comerț, 15% în construcții, 12% în IT, iar restul au afaceri și în industria producătoare de materiale, alimente sau confecții. Aproximativ 14% au o cifră de afaceri cuprinsă între 1 și 5 milioane de euro,  2,7% trec de acest prag, iar 83% dintre antreprenorii respondenți au o cifră de afaceri sub 1 milion de euro.



Citeste si