- 7 Aprilie 2020
Antreprenorii români către guvernanți: manifest pentru salvarea economiei
„Considerăm că în situația de față, ținând cont de măsurile anunțate până acum de autorități pentru susținerea economiei românești în criza actuală, este nevoie de o regândire a modului în care statul român trebuie să intervină, în sensul unei abordări extraordinare într-o situație extraordinară. Credem că statul român ar trebui ca în condițiile prezente să se comporte precum un coacționar responsabil în toate companiile românești”, se arată în scrisoarea antreprenorilor trimisă guvernanților și politicienilor.
Printre organizațiile semnatare se află Romanian Business Leaders, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și MIjlocii din România, AHK, Camera de Comerț Româno-Olandeză, UNTRR sau ANAT. De asemenea, printre antreprenori se numără nume importante precum Bogdan Herea (Pitech Plus), Cristian Dascălu (Techcelerator), Cristina Timiș (Cris-Tim), Daniel Mischie (City Grill), Dragoș Jaliu (fonduri-structurale.ro), Liviu Drăgan (Druid), Marius Ghenea, Marius Ștefan (Autonom), Mihai Marcu (Medlife), Sabin Cernea (WuXing) și alții.
Antreprenorii propun crearea unui grup de criză economică la care pot adera cei din Guvern, partide politice, bancheri și mediul de afaceri. Propunerea lor poate fi un început pentru a salva economia României pe termen lung.
Puteți citi documentul integral la finalul articolului.
Care sunt principalele propuneri ale antreprenorilor români?La nivelul actual al PIB-ului nominal al României și impactului estimat, intervenția de stat în economie să fie substanțială, propunerea fiind de până la 15% din PIB - ca. €30 miliarde €.
„Guvernul României ar trebui să pregătească măsuri corelate cu acest nivel de până la 15% din PIB, ca suport direct al statului, deci prin injecții de cash și forme de garantare a creditării economiei, inclusiv pentru gospodăriile/persoanele afectate, precum și mărirea semnificativă a investițiilor publice - peste nivelul inițial bugetat pentru 2020 - investiții care pot ajuta la repornirea economiei și crearea de locuri de muncă, atât pe zona de infrastructură mare, unde România oricum este încă deficitară, cât și în direcția digitalizării sistemului public, a continuării debirocratizării și a dezvoltării de proiecte de e-guvernare, nu doar prin măsuri de genul amânării plății taxelor sau a ratelor pentru persoane fizice și juridice, care pot ajuta temporar, dar sunt măsuri paleative și nu vor preveni colapsul multor companii, în același timp ele nereprezentând un suport material din partea statului român, ținând cont de magnitudinea șocului economic estimat”, spun antreprenorii în mesajul lor public.
De asemenea, antreprenorii arată că România este una dintre cele mai puțin îndatorate țări din UE la nivel guvernamental: datoria guvernamentală era încă în gama 35% din PIB la finalul anului 2019, în condițiile în care media la nivelul UE era de ca. 85% din PIB-ul Uniunii, unele țări fiind la 100% din PIB.
„România poate apela, desigur, atât la instituții financiare naționale, cât și internaționale, inclusiv BERD sau FMI, cât și la alte tipuri de finanțare, cu analiza celor mai bune opțiuni din perspectiva condițiilor, costurilor și a maturității finanțării. Suntem conștienți că România nu dispune de resursele altor țări mai dezvoltate, care alocă sume nemaivăzute până acum, suntem conștienți de faptul că ar putea exista și efecte colaterale în urma unei astfel de intervenții economice majore, consecințe din punct de vedere al monedei naționale, inflației etc., suntem conștienți că sumele împrumutate ar putea costa mult și să fie lăsate moștenire nedorită următoarelor generații. Dar credem că dacă acest efort nu se va face, consecințele vor fi și mai grave, pe termen lung”, mai arată antreprenorii în scrisoarea lor.
Manifest Pentru Salvarea Economiei - 3 Aprilie 2020 by start-up.ro on Scribd