Antreprenorul Anului - Înscrieri deschise pentru competiția EY

EY România lansează astăzi noua ediție EY Entrepreneur Of The Year. Ajuns la cea de-a V-a ediție, programul descoperă antreprenorii locali cu viziune, lideri agili care abordează inovator provocările prezentului și au un impact pozitiv în comunități.

Antreprenorul care va fi desemnat câștigător va reprezenta România în cadrul competiției globale EY World Entrepreneur Of The Year, a cărei gală va avea loc la Monaco în iunie 2021.

În cadrul celei de a V-a ediții a competiției locale, pe lângă marele titlu EY Entrepreneur Of The Year, se vor acorda premiul EY Emerging Entrepreneur Of The Year in Technology și premiul de excelență unei afaceri de familie de succes - Family Business.

În plus, având în vedere contextul social și economic pe care îl traversăm, au fost adăugate două noi categorii:

  • Social Responsibility in the context of Covid-19 (Responsabilitate socială în perioada Covid-19)
  • The most successful business transformation during the Covid-19 period (Cea mai de succes transformare a unui business în perioada pandemiei Covid-19)
Ediția EY Entrepreneur Of The Year – România 2020 va avea următorul calendar:
  • Înscrierea candidaților: 8 iulie – 25 septembrie 2020
  • Interviuri cu antreprenorii candidați: 25 septembrie – 13 noiembrie 2020
  • Prima și a doua rundă de jurizare: 12 ianuarie 2021 și 26 ianuarie 2021
  • Gala de premiere EY Entrepreneur Of The Year din București: 25 martie 2021
  • Gala EY World Entrepreneur Of The Year din Monaco: iunie 2021.

Juriul independent este alcătuit din 3 antreprenori și 2 executivi de top, dintre care și câștigătorul ediției anterioare, Ovidiu Șandor, Fondator și CEO Mulberry Developments (Președintele juriului), Mihaela Bîtu, CEO ING Bank, Rucsandra Hurezeanu, Fondator și CEO Ivatherm, Cristian Rusu, fondator și CEO Casa Rusu și Fady Chreih, CEO Regina Maria.

Candidatul se poate înscrie singur sau poate fi nominalizat, cu acordul acestuia, de către o altă persoană (un partener, consultant, client, furnizor, angajat, membru al familiei etc.).

Condițiile de eligibilitate pentru programul EY Entrepreneur Of The Year sunt următoarele: antreprenorul trebuie să aibă o afacere care să fie înființată de cel puţin 3 ani, să aibă flux constant de venituri de cel puțin 2 ani și un număr minim de 10 angajaţi.

Candidatul trebuie să joace un rol activ în afacere şi să deţină o parte semnificativă din capitalul subscris al firmei (minim 20%). Naționalitatea română nu condiționează participarea în competiție, este important însă ca operațiunile afacerii să se desfășoare în cea mai mare parte în România.

În cadrul acestei ediții, echipa EY România va acorda un premiu pentru Responsabilitate socială în perioada Covid -19 antreprenorilor care s-au implicat în protejarea comunităților și un premiu de excelență unei afaceri de familie din România, care va dovedi că este pregătită pentru o tranziție armonioasă către o nouă generație și către un business sustenabil. În ediția anterioară, premiul Family Business Award a fost câștigat de familia Boromiz, care conduce grupul Boromir.

Premiul Cea mai de succes transformare a unui business în perioada pandemiei Covid-19 va fi acordat afacerii care a demonstrat flexibilitate și adaptabilitate la noile realități din mediul de business induse de criza sanitară globală, de către sponsorul competiției LGT Bank.



Citeste si