- 6 Decembrie 2021
AROBS Transilvania debutează la bursă. Cel mai mare plasament privat pe AeRo
Fondată în anul 1998 de antreprenorul român Voicu Oprean, AROBS este astăzi o multinațională cu șapte birouri deschise în România și alte șapte în străinătate, ce furnizează servicii software și soluții pentru o gamă largă de clienți activi în industrii diverse în țări din Europa, America de Nord și Asia.
Fondurile atrase vor susține strategia de extindere a companiei, prin achiziția unor companii IT atât la nivel național, cât și internațional, deschiderea de noi filiale în piețele importante din Europa și Statele Unite, precum și pentru dezvoltarea expertizelor și specializărilor companiei.
„AROBS Transilvania Software este o poveste de succes care astăzi începe un nou capitol, cel al companiei antreprenoriale românești care se listează la Bursă după un parcurs de business de invidiat. Este o onoare pentru noi să fim alături de echipa AROBS în acest punct. Suntem siguri că statutul de companie listată le va aduce beneficii pe care sunt sigur că le vor fructifica în avantajul companiei și al investitorilor. Ne bucurăm de asemenea că AROBS a reușit să atragă de la investitori o sumă record pentru piața AeRO, peste 74 milioane de lei. Valoarea finanțării demonstrează capacitatea de dezvoltare a acestei pieței, precum și nivelul de încredere al investitorilor în viitorul AeRO”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
„Mă bucur că încheiem anul cu o nouă reușită marca AROBS. Debutul acțiunilor noastre pe piața AeRO a Bursei de Valori București reprezintă un moment de reper important pentru mine și companie. Le mulțumesc colegilor din AROBS Grup pentru implicarea lor, fără de care succesul de astăzi nu ar fi fost posibil. Încă de la înființarea AROBS, din 1998, am sperat să devenim cea mai bună companie din regiune, cu cele mai interesante proiecte și unde să creștem o echipă excepțională. Cred că suntem, astăzi, cu un pas mai aproape de a ne transforma dorința în realitate și ținta mea este să ajungem cel mai important jucător internațional al industriei IT, cu servicii și produse inovatoare, pornit din Cluj.
De asemenea, le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în finalizarea cu succes a întregului proces de listare. Investitorilor și viitorilor acționari le transmitem că ne dorim să îi avem alături de noi pe termen lung și că lucrăm susținut la viitoarele achiziții de companii care dezvoltă produse software sau care dețin și operează soluții privind optimizarea afacerilor și produse de management de flotă auto.
Totodată, având în vedere cererea tot mai ridicată pentru servicii și soluții software la nivel global, în 2022, vizăm deschiderea unei filiale AROBS în SUA pentru a fi mai aproape de partenerii noștri de acolo, precum și pentru a crește prrezența noastră pe piața foarte valoroasă a Americii de Nord”, a declarat Voicu Oprean, CEO și fondator al AROBS Transilvania Software.
În cadrul plasamentului privat derulat în data de 15 octombrie 2021, compania a vândut un număr de 54.697.494 acțiuni noi nominative, ordinare, dematerializate către 149 investitori de retail, 38 profesionali și 9 investitori instituționali care au subscris acțiuni la un preț de 1,357 lei per acțiune. Plasamentul privat și listarea acțiunilor AROBS au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group.
„Listarea AROBS vine după derularea unui plasament privat de acțiuni, în a doua jumătate a lunii octombrie prin care AROBS a atras în cadrul unei majorări a capitalului social suma record de 74 de milioane de lei. Acest plasament a atras un interes uriaș atât din zona investitorilor de retail și profesionali, astfel că a fost încheiat anticipat încă din prima zi de derulare, ceea ce ne arată încă o dată apetitul ridicat al investitorilor față de companiile antreprenoriale românești. Această listare este punctul culminant al unui proces intensiv și colaborativ pe care l-am desfășurat alături de echipa AROBS, atât în ceea ce privește întocmirea Memorandumului, cât și în ceea ce privește îndeplinirea formalităților aferente listării. Suntem încrezători ca AROBS va fructifica oportunitățile și avantajele oferite de statutul de companie listată în susținerea planurilor viitoare de creștere și dezvoltare”, a declarat Monica Ivan, Director General BRK Financial Group.
AROBS Transilvania Software este specializată în furnizarea de soluții software personalizate, bazate pe cele mai noi tehnologii, și deține, de asemenea, mai multe soluții software care au o prezență puternică pe piața românească și în Europa Centrală și de Sud-Est. Compania are sediul central în Cluj-Napoca, birouri regionale operaționale în București, Iași, Târgu Mureș, Baia Mare, Suceava și Arad, dar și șapte filiale în străinătate. În prezent, compania are peste 950 de angajați și colaboratori, și furnizează servicii și soluții software pentru peste 8.000 de clienți din 14 țări din întreaga lume.
În anul 2020, AROBS Transilvania Software a înregistrat, la nivel individual, o cifră de afaceri de 154,5 milioane de lei, EBITDA de 46,6 milioane lei și un profit net de 40,4 milioane lei. Pentru anul 2021, compania estimează venituri la nivel consolidat în Grupul AROBS de 192,7 milioane de lei și EBITDA consolidat de 52,8 milioane lei.