Așteptările antreprenorilor de la bănci: flexibilitate și inovație

Odată cu nașterea noii generații de antreprenori, băncile trebuie să se adapteze. Noii antreprenori nu văd în bănci doar generatoare de capital cu ajutorul creditelor, ci vor o relație pe termen lung, care să-i ajute să-și dezvolte business-ul, prin servicii și oferte adaptate lor.

Antreprenorii au așteptări mari de la bănci pentru că în decursul carierei lor aceste două entități se vor întâlni. Ne putem aștepta ca pe viitor băncile să arate diferit, să fie mult mai digitale, iar antreprenorii Milennials să aibă alte așteptări, relații mult mai bune, mai transparente, în care comisioanele să fie clare și să beneficieze de pachete integrate, nelimitate.

Un trend care se prefigurează și care va schimba băncile din interior, dar și în relația lor cu clienții, va fi automatizarea. Aceasta va duce ca multe task-uri repetitive să fie înlocuite de roboți sau, pur și simplu, de calculatoare. Tehnologia va crea noi oportunități în banking, va înlocui unele joburi și va face ca angajații băncilor să fie nevoiți să fie adevărați intraprenori pentru a putea să se specializeze și ceea ce știu și pot să facă să fie congruent cu automatizarea.

Unde va influența tehnologia banking-ul? Mai ales în zona de retail și relații cu clienții, în operațiuni și IT sau la nivel de investiții. Modelul tradițional va fi înlocuit de influențe din alte zone tehnologice, potrivit studiilor EY.

47% din meseriile economiei tradiționale de astăzi sunt într-o zonă de risc pentru a fi înlocuite și automatizate în următorii 20 de ani. În același timp, 72% din tinerii Milennials de astăzi vor constitui forța de muncă a viitorului. Așteptările cresc.

Ce așteptări au antreprenorii de la bănci?

Răspunsuri clare și ajutor în business

De multe ori, așa cum spun o serie de antreprenori pe care i-am sondat pentru a afla opinia lor despre relația cu băncile, o așteptare importantă este siguranța din partea băncii. Și nu vorbim aici de o atitudine de grijă, ci de faptul că antreprenorii au nevoie de răspunsuri rapide, adaptate ritmului lor de muncă. De multe ori, preferă să fie refuzați, decât să fie ținuți pe drumuri. Timpul costă bani, iar pentru ei orice deplasare la bancă înseamnă un timp pierdut dacă nu se concretizează într-o plus valoare sau într-un răspuns mai clar.

Spirit inovator

Așa cum multe afaceri mici, startup-uri sau IMM-uri au un spirit inovator în ceea ce fac, antreprenorii care le conduc destinele vor de la o bancă să meargă în ritmul lor. Asta înseamnă să vină cu oferte inovatoare, cu soluții potrivite afacerii și să aibă același spirit de gândire ca un startup, deși o structură mai mare nu poate fi la fel de agilă precum o firmă formată din 5-6 oameni. În plus, antreprenorii se așteaptă de la bănci să aibă un spirit mai liber și predispus riscului.

Contact unic

Mulți antreprenori, deși au un business mic, vor o legătură directă cu banca. Astfel, nu vor să vorbească cu oameni diferiți de fiecare dată când sună, ci să aibă un singur punct de contact. E foarte important ca oamenii care au conturile unor anumite firme să fie atenți la nevoile antreprenorilor și să devină cunoscători în detaliile acelei afaceri, pentru a ști ce să propună, cum să-l ajute pe antreprenor și, la momentul potrivit, chiar să ofere finanțare.

Înțelegere față de sezonalitate și specific

Un alt lucru de care au nevoie de la bănci este înțelegerea. De multe ori, ei intră în relație cu banca atunci când lucrurile merg bine, profitul e bun, dar dacă afacerea intră într-o situație mai complicată, le este foarte greu să comunice acest lucru. Antreprenorii vor o comunicare bună, prin care să poată să explice foarte bine sezonalitatea unui business sau planul de afaceri pentru redresare.

Pachete de comisioane noi

O modalitate pe care am întâlnit-o pe piața noastră este cea de la Banca Transilvania, care încearcă să vină în întâmpinarea clienților care au nevoie de mai multă flexibilitate cu ajutorul pachetului Nelimitat în rețeaua BT, inspirat de ofertele telecom.

Pachetul oferă oricărui antreprenor un număr #nelimitat de de (se dubleaza) operațiuni în rețeaua BT pentru un cost fix de 21 de lei pe lună. Asta înseamnă zero comisioane, dacă plățile și încasările realizate cu partenerii de afaceri sunt efectuate printr-un cont BT.

Pachetul de cont curent ”Nelimitat în rețeaua BT include: plăți în rețeaua BT cu ordin de plată, realizate prin BT24 Internet Banking & Mobile Banking; plăți în rețeaua BT cu cecuri sau bilete la ordin; plăți în valută în rețeaua BT realizate prin BT24 Internet Banking & Mobile Banking; încasări în rețeaua BT cu ordin de plată; încasări în rețeaua BT cu cecuri sau bilete la ordin; încasări în valută; cardul de debit Visa Business Silver – emitere și mentenanță anuală; BT24 Internet Banking și Mobile Banking – abonament lunar; administrare de conturi curente la BT; depuneri de numerar în contul companiei de către delegați şi împuterniciți; servicii de tip alertă, pentru a primi informații despre banii din cont: BT Alert 40, abonament lunar care cuprinde 40 de SMS-uri. Toate detaliile aici.

 


Citeste si