Asus lansează primul laptop cu procesor Snapdragon

ASUS a prezentat NovaGo, primul laptop din lume echipat cu procesor Snapdragon și conexiune Gigabit LTE. Cu autonomie de până la 22 de ore, NovaGo este dezvoltat pe platforma Qualcomm Snapdragon 835 Mobile PC cu X16 LTE, are până la 8GB RAM, stocare UFS 2.0 de 256GB și două porturi USB 3.1 Gen 1 Type-A.

NovaGo este primul notebook din lume capabil de viteze Gigabit LTE pentru conexiuni mobile, oferind o conectivitate permanentă. Laptopul convertibil este dezvoltat pe platforma mobilă Qualcomm Snapdragon 835 și integrează un modem Gigabit Snapdragon X16 LTE ce oferă viteze de download care le depășesc pe cele Wi-Fi de acasă. Autonomia acestuia poate crește până la 22 de ore, cu un timp în standby de până la 30 de zile. Chipul eSIM încorporat oferă conectivitate în deplasările peste graniță.

“Qualcomm Technologies a colaborat cu ASUS pentru a inaugura o nouă eră a calculatoarelor personale cu Always Connected Windows pe PC-uri Snapdragon” a declarat Cristiano Amon, Vicepreședinte executiv Qualcomm Technologies. “Rezultatul acestei munci este ASUS NovaGo, un laptop convertibil cu conectivitate Gigabit LTE de top și o autonomie ce revoluționează conceptul de calculator personal pentru consumatori.”

Procesor Snapdragon X16

NovaGo integrează un modem Snapdragon X16 LTE pentru viteze de download de până la 1Gbps – de la 3 până la 7 ori mai rapid decât vitezele medii broadband. Un film de două ore poate fi descărcat în aproximativ 10 secunde. Modemul oferă conectivitate la nivel global având suport 4CA (4 LTE band aggregation) pentru diferite standarde.

Patru antene asigură o conectivitate ultrarapidă în rețelele celulare LTE Advanced Cat 16, în timp ce tehnologia Wi-Fi dual-band 802.11ac MU-MIMO furnizează viteze de până la 867Mbps. SIM-ul integrat (eSIM) și suportul Nano SIM permite conectivitatea peste granițe. eSIM este un chip integrat, care permite schimbarea operatorului fără înlocuirea cartelei SIM. Utilizatorii pot activa un plan de date local din Windows Store, imediat ce coboară din avion. Mai mult, datele trimise prin 4G și 5G sunt criptate, fiind mai sigure decât cele Wi-Fi publice.

NovaGo are o autonomie de până la 22 de ore de redare video pentru o singură încărcare și poate rezista până la 30 de zile în standby. Chiar și în modul sleep, NovaGo poate porni periodic pentru a verifica email-ul, notificările și a efectua diferite sarcini, astfel încât informațiile să fie tot timpul actualizate.

Memorie internă de până la 8 GB RAM

NovaGo este bazat pe puternica și eficienta platformă mobilă Snapdragon 835, fiind echipat cu până la 8GB de memorie RAM, 256GB (UFS 2.0) spațiu de stocare, două porturi USB 3.1 Gen 1 Type-A și unul HDMI. UFS 2.0 este un nou standard de stocare flash, de ultimă oră, cu viteze de până la 1400Mbps, depășind cu mult stocarea SSD și eMMC. NovaGo dispune de Microsoft Windows 10 S, oferindu-le utilizatorilor o experiență de lucru familiară.

Arhitectură fără ventilator și platformă mobilă Snapdragon 835 pe 10nm le-au permis inginerilor ASUS să mențină greutatea și dimensiunea la minimum. NovaGo cântărește numai 1,39 Kg și are un profil de 14,9 mm.

Preț de aproximativ 3.000 de lei

Ecranul NanoEdge cu diagonala de 13,3 inci al modelului NovaGo are o ramă ultrasubțire de numai 8,9mm, carcasa fiind mai mică decât a unui portabil standard de 13,3 inci. Acest design NanoEdge furnizează un raport ecran/corp de 78% și o arie vizuală mai mare. Ecranul Full HD dispune de un unghi larg de vizualizare de 178°, o acoperire de 100% din spectrul de culoare sRGB.

Modelul cu 4GB RAM/64GB UFS 2.0 va fi disponibil la prețul de 599 de dolari. Configurația cu 8GB RAM/256GB UFS 2.0 va costa 799 dolari. În România, laptopul va costa aproximativ 3000 lei (TVA inclusiv).



Citeste si