Asus ROG Phone II, probabil cel mai bun telefon din 2019

Asus ROG Phone II este un smartphone dedicat gamerilor. Are specificații tehnice de top și îi poți atașa o valiză de accesorii. Este doar o jucărie sau e un dispozitiv serios și pentru cei care nu sunt interesați de jocuri?

Abonează-te aici la canalul nostru de YouTube. Vezi în avanpremieră review-urile noastre publicate dimineața acolo și nu uita să-ți activezi notificările ca să fii anunțat.


Când te uiți la ROG Phone II ai fi tentat să spui că e doar pentru gamerii înnebuniți după luminițe, însă eu merg mai departe și îți spun că acest telefon este pentru cei care vor performanță și un ecran excelent. Mai departe îți voi spune de ce ai putea vrea un astfel de telefon, chiar dacă nu te interesează jocuri de mobile.

Telefonul are un aspect agresiv. Nimeni nu va zice despre ROG Phone II că este subtil. Telefonul are logo-ul mare Republic of Gamers pe spate, care se și iluminează în diferite culori, are mai multe linii aurii drepte și și unghiuri ascuțite. Și chenarul în care sunt așezate cele două camere foto pe spate este unul special.

În față avem un un display cu margini negre destul de mari pentru 2019/2020, însă asta face posibilă integrarea a două difuzoare, unul sus și unul jos pentru o experiență audio mai bună atunci când asculți muzică, când te uiți la filme sau când te joci.

Ecranul său de aproape 6,6 inci este mare și în combinație cu spatele lucios face ca manevrarea acestuia cu o singură mână să fie dificilă. Mai mult, telefonul este destul de greu la cele 240 de grame ale sale. Și recomand folosirea unei carcase pentru o prindere mai bună.

ROG Phone 2 păstrează mult iubita mufă de căști și nu doar unul, ci două porturi USB-C pentru ca atunci când ai atașat un accesoriu să poți încărca dispozitivul.

Un alt lucru care-l face special pe acest telefon este faptul că vine cu o valiză, la propriu, de accesorii. Dar despre asta o să vorbim mai târziu. În pachet sunt incluse și două carcase, iar una este chiar foarte interesantă, este lite, nu acoperă elementele de design și protejează spatele și colțurile smartphone-ului.

Este clar că aprecierea față de un asemenea design diferă de la persoană la persoană. Mie îmi place. Proabil și gamerii îl vor aprecia, însă cei care caută un telefon mai discret vor fi dezamăgiți. Și acum să vă zic principalul motiv pentru care iubesc telefonul ăsta.

De ce este nevoie de ecrane cu rate de refresh mari pe telefoane

Nu este vorba despre specificații și performanță, ci despre ecranul OLED de 6,59 inci cu o rată de refresh de 120 Hz. Dacă nu știați, majoritatea telefoanelor din prezent au o rată de refresh de 60 Hz, iar atunci când vezi un display la 90 sau 120 Hz lucrurile se schimbă radical.

Asta înseamnă o fluiditate crescută, o viteză mai mare, animații mai curate și o experiență de utilizare mult mai plăcută ochiului. Îți va fi imposibil să vezi ce înseamnă asta pe video realizat la 30 cadre pe secundă, ci trebuie să testezi char tu și să vezi cu ochii tăi.

Am făcut un experiment și am dat telefonul la mai mult de zece persoane și i-am rugat să-mi spună ce părere au. Toți au spus că mișcare prin meniuri este mai fluidă, că animațiile sunt mai bune și că se mișcă mai repede, fără să știe de ce. Datorită display-ului de 120 Hz. Fluiditatea sporită poate fi văzută și în anumite jocuri compatibile cu o asemena rată de refresh.

De asemenea, sub ecran este încorporat și un senzor de amprentă care funcționează bine. Nu este cel mai rapid, dar este decent.

Pe mine m-a convins și în 2020 vreau un telefon cu un display de 90 Hz sau unul de 120 Hz. Da, deci ecranul face parte din categoria you have to see it to belive it. Dar asta nu este tot. Telefonul este o bestie când vine vorba de jocuri și ROG Phone II, alături de accesoriile sale, aproape că m-au făcut să-mi placă jocurile mobile.

Asus ROG Phone II, performanță de invidiat

Telefonul lansat de Asus în toamna anului trecut are specificații de top și avem un procesor Snapdragon 855+, tactat la 2,96 GHz, 12 GB memorie RAM și un spațiu de stocare de 512 GB UFS 3.0. Există variantă și cu 1 TB.  Deci este clar că niciun joc sau o aplicație nu-l va îngenunchea. Cei 12 GB RAM și spațiul de stocare rapid te fac să zbori prin meniuri și să faci multitasking cu ușurință.

Am descărcat peste 50 de jocuri din Google Play store și am și cumpărat vreo trei ca să văd dacă un astfel de telefon mă face să-mi placă gamingul pe smartphone. Eu sunt gamer de mic, dar jocurile pe telefon nu m-au atras. ROG Phone 2 nu mi-a schimbat părerea, dar a fost foarte aproape să o facă.

Iar asta mai ales datorită accesoriilor. Practic, îți poți transforma telefonul într-o stație mobilă de gaming. 

Ai ROG Kunai Gamepad care-ți transformă telefonul într-un fel de consolă Nintendo Switch datorită joystick-urilor pe care le atașezi pe lateral. Astfel ai o experiență de gaming mai bună și nici nu mai acoperi ecranul cu degetele. Poți folosi Gamedpad-ul și de sine stătător conectat prin bluetooth la telefon, la fel cum ai face-o cu o manetă de Playstation sau Xbox.

TwinView Deck îți adaugă un al doilea ecran, tot OLED si tot de 120 Hz, și astfel poți să te joci în timp ce pe al doilea ecran ai deschis un video pe YouTube, de exemplu.  Mobile Desktop Dock te ajută să muți acțiunea de pe ecranul mic al telefonului pe un monitor sau pe un televizor, iar WiGig Display Dock Plus te asigură că ai cel mai bun internet pentru sesiunile de gaming pe internet. În valiză este inclusă și o mică geantă unde ai putea pune toate aceste accesorii ca să le iei după tine.

Nu în ultimul rând ai și un mic cooler inclus care este menit să răcească smartphone-ul în sesiunile lungi de gaming. Mi-a plăcut și nu este excesiv de zgomotos.

Cel mai util mi s-a părut ROG Kunai Gamepad deoarece face ca gamingul pe mobil să fie chiar plăcut, însă nu foarte multe jocuri suportă un astfel de control, iar cele care o fac au probleme în al recunoaște. De exemplu, eu nu am reușit să fac Call of Duty să funcționeze cu controllerul.

Totuși, marea problemă pentru mine este că niciun joc din cele testate nu m-a prins. Mă jucam o zi-două apoi îl dădeam uitării. Dar asta e subiect pentru altă discuție.

Revenind la telefon, trebuie să menționez sistemul audio deoarece este unul bun și am realizat că am dus lipsa unui sistem dual speaker pe telefoanele de top. Producătorii elimină difuzoarele pentru a face loc pentru mai mult ecran.

Sistemul audio este unul puternic și e bun pentru gaming, dar și pentru entertainment. Sesiunile lungi de utilizare sunt susținute de o baterie încăpătoare de 6000 mAh. O astfel de baterie mare este nevoie mai ales dacă ai un ecran de 120 Hz care are un consum de energie mai mare. Telefonul duce cu succes o zi de muncă și joacă intensă cu un screen on time de vreo șase ore, iar dacă ești un utilizator moderat atunci ajungi lejer la o autonomie de cel puțin două zile.

De menționat și că bateria se încarcă destul de repede la 30 de wați.

Telefonul rulează Android 9 și va trece la versiunea 10, însă nu știm exact când, iar peste este aplicată o interfață ROG, însă este bine că Asus te lasă să alegi un design mai simplu, apropiat de Androidul curat, dacă nu preferi look-ul de gamer.

ROG Phone II are și un un mod numit x mode prin care crești frecvența procesorului pentru un gameplay mai bun. Mai există și un mod genie unde poți vedea tot felul de date despre starea telefonului și face diferite setări

Cum faci poze pe un telefon de gaming

Cum ROG Phone 2 este un telefon, nu doar un dispozitiv de gaming trebuie să vorbim și despre camere foto. Știe să facă și poze un astfel de telefon? Haide să vedem

Telefonul are un sistem dual de cameră pe spate format dintr-un senzor foto de 48 MP (f1/.8) și unul ultrawide de 13 MP (f/2.4), iar camera frontală este una de 24 MP f/2.2. Avem funcțiile clasice de fotografiere de tip portret, night mode, timelapse, slowmotion, panoramare, dar și un mod de fotografiere pro. Fotografiile pe care telefonul le face în zile cu soare sunt bune spre foarte bune, însă ROG Phone II nu se descurcă la fel de bine noapte, nici cu modul de fotografiere nocturn.

Atunci când faci poze portret poți selecta cantitata de blur din background și poți urca până la f/0.95, însă rezultatele nu sunt cele mai bune. Decuparea subiectului din fundal nu este excelentă și mai vezi urechi  și smocuri de păr blurate.

Unde am rămas plăcut surprins a fost la departamentul video. Filmează 4K la 30 și chiar 60 de FPS, iar asta face ca imaginea să fie bine stabilizată.

ROG Phone II este un smartphone care face poze mai mult decât decente și faptul că alegi un telefon de gaming nu înseamnă să faci un compromis la camerele foto. În același timp, un astfel de telefon nu o să concureze cu smartphone-uri precum Huawei P30 Pro sau iPhone 11 Pro.

Prețul telefonului variază în funcție de ce versiune ai vrea să cumperi. Începe de la 3500 de lei pentru versiunea cu 8 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare și ajunge pe la 4300 de lei pentru modelul testat și de noi cu 12 GB RAM și 512 GB spațiul de stocare. Valiza cu accesorii te-ar mai costa aproape 1000 de euro. Totuși, în acest moment accesoriile nu sunt disponibile pe site-ul Asus. Eu ți-aș recomanda să cumperi doar ROG Kunai Gamepad și poate și coolerul.

Cam așa stă telefonul la aceste capitole. Înainte să tragem o concluzie să vedem care sunt punctele pro și punctele contra pentru ROG Phone II.

Puncte Pro

- ecran OLED 120 Hz

- performanță ridicată

- ROG Gamepad

- autonomie mare

Puncte contra

- designul nu este pentru toată lumea

- greu de manevrat cu o mână

- fără încărcare wireless

Când au apărut telefoanele de gaming am fost sceptic, însă ROG Phone II m-a făcut să înțeleg de ce ai vrea un asemenea telefon și, mai important, m-a convins că este nevoie de display-uri rapide pe toate flagship-urile.

Asus ROG Phone II bifează multe dintre lucrurile pe care vrei să le ai un smartphone: performanță, ecran rapid, baterie mare, dar are lipsuri la cameră și mi-aș dori un design mai puțin de gameri. Poate versiunea trei livrează mai bine.



Citeste si