Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea

BABOON, o agenție web ce oferă companiilor servicii de marketing digital, postări, optimizare SEO și dezvoltare web, a demarat proiectul Baboon Robots, pentru dezvoltarea roboților software și a inteligenței artificiale în România. Scopul? Automatizarea proceselor repetitive pentru o mai bună productivitate a angajaților.

Dacă ești la început de drum, ai o afacere mică și vrei să ajungi ca Baboon Robots, adică în creștere și cu finanțare, te poți înscrie oricând la Factory Bootcamp, evenimentul unde antrenăm antreprenorii pentru finanțare.


„Imaginați-vă că aveți un asistent care știe exact ce și cum trebuie făcut, care nu obosește niciodată și nu face greșeli. Acest asistent poate lucra non-stop, fără să ia pauze de cafea sau să aibă nevoie de concediu.”

Pentru a afla mai multe despre acest proiect, cum a apărut el pe piață, unde se află în acest moment, dar și planurile de viitor, am vorbit chiar cu Gabriel Anuță, fondatorul brandului BABOON și cel care a inițiat Baboon Robots.

Povestea BABOON începe în 2016, când Gabriel pune bazele companiei de software, iar la doar trei ani după lansare, agenția avea deja un număr de 220 de clienți.

„Experiența noastră acoperă o gamă largă, de la dezvoltarea web la soluții complexe pentru companii. Ceea ce ne-a adus împreună a fost dorința de a inova și de a depăși limitele tehnologiei. Ideea BABOON ROBOTS a fost inspirată chiar de nevoia noastră de a utiliza automatizări inteligente, pentru a simplifica procesele repetitive. Astfel, resursele umane se concentrează pe sarcini cu o valoare adăugată mai mare”, a declarat pentru start-up.ro Gabriel Anuță.

Roboți cu inteligență artificială pentru automatizarea companiilor

Așa a apărut în 2019 ideea de a implementa roboții și inteligența artificială pentru automatizarea proceselor repetitive, astfel încât angajații să fie mai productivi și să își orienteze resursele către alte activități.

Potrivit companiei, primul și cel mai important produs al său în acest sens a fost robotul specializat în semnături electronice, lansat în 2020, care în prezent poate fi personalizat în funcție de nevoile unei companii.

Un alt produs foarte important pentru BABOON, care poate fi un premergător pentru roboții de automatizare este Doczilla, o platformă online care permite înființarea unei firme, PFA sau care ajută la modificarea societăților existente, totul cu un singur click.

Doczilla.ro a fost conceput pentru a aborda o nevoie specifică: simplificarea procesului de înființare a unei firme prin generarea automată a documentelor necesare pentru Registrul Comerțului. Acest proiect ilustrează angajamentul nostru pentru eficiență, reușind să automatizeze până la 95% din acest proces”, spune Gabriel.

Scopul principal al aplicației Doczilla este generarea documentelor esențiale pentru înființarea unei firme, astfel durata și complexitatea devin irelevante pentru utilizatori. Misiunea BABOON în acest sens este economisirea timpului antreprenorilor și facilitarea unui start mai eficient pe acest drum, fără grija sarcinilor administrative.

„Nu doar că automatizăm generarea documentelor, dar o facem cu o atenție deosebită la particularitățile juridice și de business ale fiecărui client. În plus, produsul nostru este rezultatul unei înțelegeri profunde a procesului de înființare a unei firme, integrând cunoștințe de specialitate care asigură conformitatea și acuratețea documentației”, explică Gabriel.

Tehnologia RPA (Robotic Process Automation) este ca un ajutor virtual care se ocupă de sarcinile repetitive pe care angajații le fac în mod normal la birou. „Imaginați-vă că aveți un asistent care știe exact ce și cum trebuie făcut, care nu obosește niciodată și nu face greșeli. Acest asistent poate lucra non-stop, fără să ia pauze de cafea sau să aibă nevoie de concediu.”

Acest lucru le permite angajaților să se concentreze pe sarcinile care necesită creativitate și gândire critică, fără să mai piardă timpul cu activitățile repetitive sau monotone.

Chiar dacă fondatorul BABOON este cel care a venit cu ideea dezvoltării acestor soluții software, meritul dezvoltării și implementării acestora, spune el, îi revin lui Daniel Stan, PHP & Javascript Developer în cadrul BABOON. O parte dintre companiile pentru care agenția a realizat soluții software personalizate sunt Glovo și Beciul Domnesc.

În colaborarea cu Glovo, spre exemplu, BABOON a dezvoltat o aplicație personalizată care permite semi-automatizarea procesului pe care comercianții trebuie să îl facă atunci când introduc noi date despre produse, baza de date din prezent fiind de peste 165.000 de produse. Astfel, gestiunea și actualizarea informațiilor legate de aceste produse pot fi realizate mult mai eficient.

Provocările dezvoltării roboților de automatizare

Antrenarea roboților software pentru automatizare necesită înțelegerea deplină a business-ului cu care BABOON colaborează, după cum ne spune chiar Gabriel, iar asta presupune o colaborare strânsă cu clienții pentru a identifica acele sarcini care consumă cel mai mult timp și resurse.

„Provocările dezvoltării soluțiilor de automatizare care folosesc inteligența artificială (AI) sunt diverse și complexe. În primul rând, trebuie să ne asigurăm că sistemele înțeleg corect sarcinile pentru care sunt programate. Asta înseamnă că e necesar să avem date de calitate, relevante, pentru a instrui algoritmii de IA, ceea ce poate fi adesea o provocare în sine, având în vedere nevoia de mari cantități de date curate și bine structurate”.

“O altă provocare este reprezentată de adaptabilitate. Roboții software trebuie să poată să se adapteze la schimbările de procese interne ale afacerii, ceea ce înseamnă că trebuie să fie construiți cu flexibilitate în minte”, explică fondatorul BABOON pentru start-up.ro.

Costul pe care o companie trebuie să îl aloce pentru a-și automatiza procesele diferă de la un domeniu de activitate la altul, dar acesta depinde și de complexitatea proceselor ce trebuie automatizate. Totodată, cerințele individuale ale clientului contribuie și ele la costul final.

Astfel, Gabriel ne-a spus că „deși oferim pachete standard, experiența ne-a arătat că majoritatea clienților beneficiază cel mai mult de soluții personalizate, care să corespundă exact provocărilor și obiectivelor lor unice.”

Ce urmează pentru roboții de automatizare

Pentru anul 2024, Baboon Robots are ca obiectiv consolidarea poziției companiei pe piață și dezvoltarea de produse noi.

„În prezent, suntem pe un trend ascendent, cu o cifră de afaceri în creștere și o bază de clienți care se diversifică constant, incluzând nume mari din diferite industrii.”

„Următoarele luni sunt dedicate digitalizării unui nou spital din Alba Iulia, construit de Asociația Maria Beatrice. Această asociație a ajutat deja mii de copii cu diferite afecțiuni neurologice și are deja cazuri de recuperare cu succes. Este cu adevărat impresionant ce fac ei, iar noi suntem convinși că îi putem ajuta în activitate, prin implementarea unor soluții personalizate de administrare a documentelor”, ne-a spus Gabriel.

Importanța programului factory by Raiffeisen în dezvoltarea Baboon Robots

Raiffeisen Bank, una dintre cele mai mari instituții financiare active pe piața din România, a lansat în urmă cu șase ani programul factory by Raiffeisen Bank. Scopul lor: de a sprijini antreprenorii aflați la început de drum. BABOON este una dintre companiile care a beneficiat de mentorat și sprijin financiar prin acest program, factor care a contribuit la succesul său din prezent.

Programul Factory by Raiffeisen a fost un catalizator pentru dezvoltarea și creșterea afacerii noastre. Acest tip de finanțare ne-a oferit resursele necesare pentru a investi în tehnologii avansate și în dezvoltarea talentului nostru, permițându-ne să accelerăm procesul de inovare și să răspundem mai rapid la nevoile clienților”, spune fondatorul companiei

Am ales acest tip de finanțare pentru că ne-a oferit flexibilitatea și suportul necesar pentru a ne extinde fără a compromite calitatea sau viziunea noastră antreprenorială. Prin accesarea acestor fonduri, am reușit să avansăm în realizarea obiectivelor noastre strategice, consolidându-ne poziția pe piață și extinzându-ne portofoliul de servicii”, completează Gabriel Anuță.

Finanțarea accesată prin acest program a venit în momentul în care BABOON se pregătea de o expansiune și de o diversificare a ofertei de servicii.

Echipa Baboon Robots a folosit fondurile obținute pentru a dezvolta și perfecționa produsele RPA și infrastructura tehnologică necesară susținerii acestei creșteri. 

 


Factory by Raiffeisen este un program destinat antreprenorilor din România, care vor să-și crească afacerea și au nevoie de finanțare, îndrumare și mentorat. Factory este programul care îi ajută pe antreprenori să creadă în ideea lor, oferindu-le resursele și climatul în care își pot pune în aplicare ideea de business. Programul acceptă înscrieri pe tot parcursul anului și oferă sprijin și finanțare pentru afaceri la început de drum, business-uri din domenii cât mai diverse. În factory cresc companii cu impact pozitiv în societate. În prezent, peste 430 de business-uri au fost finanțate prin factory, iar valoarea totală a finanțărilor se ridică la aproximativ 24 milioane de euro.



Citeste si