- 20 Decembrie 2023
BCR, emisiune de obligațiuni de 1 miliard de lei la BVB
Emisiunea constă în obligațiuni senior nepreferențiale, cu o maturitate de 6 ani. Obligațiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea Fitch și Baa2 din partea Moody’s. BCR a emis 2,000 de acțiuni cu o valoare nominală de 500,000 RON, cu o dobândă fixă de 7,55% .
„BCR susține dezvoltarea pieței locale de capital prin investiții responsabile, care au impact direct în societate, și continuă să promoveze educația financiară și investițională. De altfel, prin lansarea acestei noi emisiuni de obligațiuni de 1 miliard de lei, readucem în atenție faptul că piața de capital este un instrument important de finanțare pentru economia reală, care sprijină creșterea economică, distribuirea riscului și stabilitatea financiară. Le mulțumim investitorilor și partenerilor de la Bursa de Valori București pentru încredere și pentru că împreună stimulăm o economie puternică și rezilientă, care generează valoare pe termen lung pentru România”, a menționat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
„De la recordul din anul 2021, când Banca Comercială Română emitea cea mai mare emisiune de obligațiuni de la acea dată pe piața locală, continuând cu debutul băncii în luna mai a acestui an pe piețele internaționale, prin listarea primei emisiuni de euroobligațiuni verzi, emisă de o bancă românească și până la noua emisiune de obligațiuni care debutează astăzi la bursă, Banca Comercială Română a demonstrat că este un partener veritabil în dezvoltarea ecosistemului din jurul Bursei de Valori București și, implicit, a economiei României.”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.
Emisiunea de obligațiuni care debutează astăzi la bursă este a 10-a emisiune listată de BCR la BVB în ultimii 4 ani. Prima emisiune de obligațiuni emisă de BCR a ajuns la maturitate, în prezent fiind tranzacționate în total 9 emisiuni corporative și verzi.
Cea de-a doua emisiune de obligațiuni emisă de bancă, în valoare de 600 milioane lei, se tranzacționează din decembrie 2019 sub simbolul bursier BCR26. În 2021, BCR a listat alte trei emisiuni de obligațiuni, dintre care una de obligațiuni verzi, BCR28, BCR28A și BCR28B.
În 2022, BCR a listat pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București 3 emisiuni de obligațiuni, dintre care prima și a treia corporative, BCR27 și BCR28C, în timp ce a doua a fost o emisiune de obligațiuni verzi, BCR27A.
În 2023, BCR a listat, în luna mai, emisiunea de euroobligațiuni verzi BCR27E, marcând debutul băncii pe piețele internaționale de capital. La toate acestea se adaugă emisiunea de obligațiuni în valoare de 1 miliard de lei care intră astăzi la tranzacționare.
BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 319 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 56% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale – 2.000 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.