Beniamin Mincu (MultiversX) vrea Europa lider global, iar tehnologia poate ajuta

Beniamin Mincu a fondat și crescut Elrond, unul dintre cei mai importanți jucători din lumea blockchain. Redenumită anul trecut MultiversX, compania organizează de pe 19 octombrie xDay la Palatul Parlamentului, evenimentul lor anual unde prezintă strategiile de viitor. Beniamin crede că e nevoie de o nouă renaștere europeană prin tehnologie.

Lideri, inovatori, antreprenori, investitori și oficiali guvernamentali din toate colțurile lumii se vor reuni în capitala României pentru a dezvălui cele mai recente inovații, produse și parteneriate strategice care vor modela viitorul tehnologiilor blockchain și Web3.

Obiectivul xDay 2023 este de a reuni cele mai bune exemple de utilizare ale tehnologiei blockchain, inteligenței artificiale, Metaverse și Web3, depășind și intersectând granițele mai multor domenii tehnologice pentru a inova și accelera dezvoltarea. xDay va include dezbateri, prezentări și paneluri, dar mai ales oportunități de networking pentru dezvoltatorii, creatorii și utilizatorii tehnologiei. Sunt așteptați peste 3000 de participanți, printre care și oficiali guvernamentali, fonduri de capital de risc și jucători cheie din industrie, care vor juca un rol vital în extinderea ecosistemului, îmbunătățirea rețelei și în dezvoltarea de funcționalități noi unice în spațiul blockchain.

MultiversX va organiza și unul dintre cele mai mari Hackathoane de Web3 din Europa cu premii de până la 1 milion de dolari. 

Am discutat cu Beniamin Mincu în cadrul interviului pe care-l poți urmări mai sus. Despre ce? Despre xDay, dar și despre cum a fost ultimul an pentru companie și modul în care Europa poate deveni lider global. Mai jos am organizat câteva dintre punctele esențiale atinse în discuție. 

Ce este xDay organizat de MultiversX?

xDay este un eveniment anual organizat de MultiversX unde compania aduce specialitști, autorități și prezintă planurile pentru următorul an. Anul acesta are loc între 19 și 21 octombrie la Palatul Parlamentului după ce anul trecut a fost organizată la Paris. 

Beniamin Mincu a zis: 

Putem să fim cei mai buni pe insula noastră atâta timp cât nu ne conectăm cu toate celelalte zone care ne înconjoară. Nu vom ajunge niciodată la impactul pe care ni-l dorim pozitiv. Și cred că asta e ținta foarte importantă cu xDay.

Cred că este va fi una dintre cele mai importante și interesante conferințe care se întâmplă în zona asta a Europei, la intersecția dintre trei tehnologii: blockchain, AI și metavers. Pe de o parte, o privire în viitor, legat de ce direcții, ce forme, ce aplicații interesant există legat de tehnologiile astea, în mod deosebit blockchain și metavers, un traiect foarte intens tehnic, care are un hackathon cu un premiu de un milion de dolari și tot felul de resurse pe care le punem la dispoziție. De asemenea, va fi o platformă pentru probabil cele mai interesante dialoguri și conversații legate de implicațiile tehnologiei pentru diferitele zone ale societății, fie că vorbim de actori importanți guvernamentali, fie că vorbim de unele dintre cele mai importante companii de tehnologii din lume.

Cred că tema principală pe care încercăm să o abordăm este un fel de renaștere a ambiției europene. Și dacă ne uităm scurt la Europa, există un time frame în care Europa era ceva diferit de ce este astăzi. Conducea sau era liderul anumitor subiecte care erau abordate. Astăzi, mult mai puțin se întâmplă partea asta și cred că e un moment bun de a reaprinde această flacără.

Mixul dintre blockchain și AI

Mincu vede un viitor unde tehnologia blockchain ajută AI-ul și invers. Pentru că e din ce în ce mai greu să diferențiem între conținutul creat de oameni și cel creat de mașini, blockchain-ul ar putea fi factorul de autentificare, o mașinărie a adevărului, consideră Mincu. 

Beniamin Mincu a zis: 

În momentul în care, prin tehnologii sau tool-uri de bază poți avea Large Language Models, transformers, vei putea genera text, video, foto, muzică și orice altceva într-un mod customizat. Cu câteva clickuri. Se naște o problemă foarte importantă și anume cum vei mai putea știi ce este real și ce este autentic, ce este generat de o mașinărie, un algoritm și ce este generat de un om.

Și cred că suntem deja la punctul la care, pe bază senzorială, nu mai poți să distingi atât de bine cum funcționează tehnologiile astea, nu mai poți să îți dai seama că chat-ul este generat de un om versus un algoritm, nu mai poți să îți dai seama de poză, că este o poză reală sau generată de un transformers.

Cred că sunt și niște challenge-uri pe care urmează să le vedem foarte, foarte puternic, de exemplu, următorul an. De ce? Păi avem alegeri în mai multe state ale lumii, avem niște tool-uri incomparabile ca potență și aplicație față de orice exista înainte. Și cred că vom vedea niște campanii cu o targetare, mesaje și schimbare de percepție cum nu au mai existat până acum.

Apare o necesitate pentru o rețea de blockchain care devine un fel de truth machine pentru lume, în contextul în care tu poți genera orice fel de media și nu mai poți să îți dai seama de cine a fost creat, cum a fost creat, care e autenticitatea lui. Ai o problemă foarte mare și atunci, pe bază de blockchain vei putea autentifica orice fel de date într-un mod în care e tot timpul transparentă proveniența datelor și aceasta este neschimbabilă și imuabilă.

Cred că cu cât ne uităm mai mult în viitor, această îmbinare între AI și blockchain într-un fel ca două forțe extraordinar de potente, una fiind un fel de creation machine și cealaltă un fel de truth machine, devin foarte clare, evidente și necesare acum.

O Europă din nou lider global

Unul dintre interesele fondatorului MultiversX este o revoluție tehnologică în Europa care să aducă din nou continentul în poziție favorabilă la nivel mondial, ca un concurent pentru Statele Unite sau China.  

Beniamin Mincu a zis: 

Dacă ne uităm la Europa momentul de față, niciunul dintre subiectele acestea nu este un lider în mod intențional, în mod intenționat, clar și incidental. Adică dacă incidental se întâmplă ca în Europa să existe o companie de blockchain care are tehnologie și construiește o comunitate, e foarte bine. Dar deocamdată nu am văzut eforturile active de a ajuta, promova într-un fel calibrat sau care are sens pentru această tehnologie, în așa fel încât companiile, universitățile și oamenii care construiesc să aibă acces și să să înțeleagă miza.

Dacă tehnologiile astea vor avea impact extraordinar sau disproporționat asupra societății, cu siguranță vor avea. Întrebarea este va fi acest impact în mare parte construit în US? Va fi construit în China? Va fi construit în alte țări din Asia sau Europa se va trezi și va alege să construiască ceva interesant?

Pot să existe invenții, dar dacă ele nu-și găsesc o piață, finanțare, nu găsesc mediul în care să se dezvolte, nu vor ajunge la punctul la care să existe la scală atât de mare cum vedem Google și Amazon în momentul de față. Ăsta este și motivul pentru care majoritatea startup-urilor ambițioase, odată ce ajung la un anumit moment, se duc în US. E foarte important de înțeles și tocmai din cauză că Statele Unite sunt atât de bine dezvoltate din punctul ăsta de vedere, că resursele există, că oamenii au trecut prin zeci, sute și mii de iterații cu startup-uri, e atât de clar pentru oameni de ce ar trebui să meargă acolo.

Acuma cred ce cred că ar trebui să se întâmple în Europa pentru a vedea niște schimbări? Unul, lucruri care țin de instituții și aici probabil cel mai important pas e “do no harm” Ideea de a încerca să înțelegi și nu sufoci inovațiile e extrem de importantă, mai ales în condițiile în care oamenii au alternative. Dacă nu ar avea alternative, atunci sigur, tu faci regulile și te poți aștepta ca ei să fie acolo pentru că nu au alte variante mai bune.

Aspectul și mai important e poate de a căuta cele mai importante tehnologii pe care vrei să vezi în mod proactiv dezvoltate și să le susții pentru a fi construite prin beneficii.

În momentul în care în orice societate există creștere economică, vei vedea îmbunătățiri pe absolut toate fronturile. Și dacă înțelegem punctul ăsta, atunci cea mai importantă întrebare pe care oamenii care decid lucrurile de bază trebuie să și-o pună, împreună cu oamenii din tehnologie și research, ar fi care e cea mai bună și potentă variantă de a accelera creșterea economică.

Cum s-a transformat MultiversX într-un an?

MultiversX se trage din Elrond și la un an de la acest rebranding, am vrut să vedem ce a mers și ce nu a mers, dar și modul în care a fost navigată această perioadă. 

Beniamin Mincu a zis: 

Cred că schimbareae de nume ține foarte mult de o direcție pe care ne propunem să o avem pentru 30 de ani și ține exact de această intersecție tehnologică în care înțelegem că există mai multe forțe tehnologice care vor avea un impact extraordinar și disproporționat. Nu cred că e o întrebare aici dacă vor avea acest impact, ci întrebarea este doar când și în ce fel putem noi contribui la acest impact pozitiv.

Și partea de blockchain rămâne core, dar nu vom fi constrânși și vom merge mai departe și vom încerca niște interacțiuni extrem de interesante și aplicații care introduc o interacțiune între blockchain și AI pe zona de contracte, pe zona de aplicații specifice care îți permit să navighezi mai simplu toate datele pe care le ai în zona de blockchain și în același timp și zona de metavers sau spatial computing.

Sunt aplicații pe care am avansat extraordinar de bine, aplicații despre care ne-am dat seama că tehnologia încă nu este pregătită și trebuie să recalibrăm anumite lucruri, să le regândim să căutăm ceva ce este mai tangibil și imediat acționabil. Rețeaua a avut mai multe upgrade-uri foarte semnificative de îmbunătățire, ecosistemul a crescut, deși există niște challenge-uri foarte importante în faza asta incipientă a ecosistemului.

Unele lucruri dacă le-am fi spus cu voce tare acum 5 ani, ar fi părut atât de outrageous, nu păreau plauzibile. Nu părea că tehnologia ar progresa atât de mult. Nu ai fi crezut că acele conversații ar fi atât de aplicabile încât în cadrul economiei cei mai importanți actori să fie parte din conversații și să vină cu propuneri sau abordări diferite.

Ce produse au funcționat și care nu?

Evident, undele produse lansate de către MultiversX au funcționat foarte bine, iar altele au avut o traiectorie mai lentă, explicată de Mincu prin faptul că tehnologia și piața nu sunt încă pregătite. 

Beniamin Mincu a zis: 

Cred că sunt două două exemple simple de produse. O aplicație cum este xPortal, care e o o aplicație de finance, care are și crypto, are și un card, are și un fel de App Store înăuntru al aplicației. Aplicația asta e ceva ce astăzi toată lumea ar putea să folosească în momentul în care ai și partea de fiat incorporată, nu ai nevoie de alte invenții, alte lucruri.

Dar mai sunt și tehnologii mai în pură dezvoltare, cum ar fi zona de metavers sau spatial computing. Ne-am dat seama că nu au ajuns la punctul la care să fie cost effective în așa fel încât să poți avea aplicații pentru toată lumea.

Dacă mâine pot oferi o aplicație care are un cost per client de 1.000.000 dolari, voi avea doar un număr foarte limitat de clienți. În condițiile în care încercăm să facem ceva ce este deschis pentru piața mai largă, trebuie, prin multiple iterații să descoperim ce se poate, să învățăm lecțiile, să recalibrăm întreg planul.

Atât pe zona de Web3, cât și în zona de metavers vor fi miliarde de utilizatori. Întrebarea este - ce putem face noi pentru a accelera momentul acesta?

MultiversX și navigarea fluctuației de evaluare

Elrond și MultiversX au trecut de-a lungul anilor prin diverse evaluări, influențate de valoarea EGLD, moneda lor virtuală. Am vorbit de firme de miliard, de două miliarde sau de 6 miliarde, dar acum piața a fost într-o perioadă provocatoare și am vrut să aflăm cum a influențat acest lucru traiectoria firmei.  

Beniamin Mincu a zis: 

Acum 2 ani eram nu știu, la 2, 5, 10 milioane și acum suntem la valuation-ul pe care îl avem în momentul de față, dar progresul a crescut incredibil, iar acest lucru scoate la iveală o oportunitate extraordinar de mare și cred că așa funcționează piețele în realitate.

În momentul în care majoritatea oamenilor se panichează din lipsă de informații sau alte motive, oamenii care înțeleg sau văd oportunitatea încearcă să depună efort și să profite de ea la maximum. Acesta e aspectul la care noi ne uităm, pentru că dacă ar fi fost simplu sau clar de la început, am fi început cu miliarde valuation.

A fost o luptă foarte intensă pentru a clarifica ce construim, a arăta de ce este importantă această tehnologie și a deschide, cum spuneam, aceste conversații, în condițiile în care e cel mai dificil să ai conversații cu o tehnologie pentru care nu ai imediat o paralelă imediată.

E foarte simplu să iau exemplul Internetului și să discutăm de oameni care nu erau stupizi, nu erau în necunoștință de cauză, înțelegeau anumite mecanisme, fie economice, fie tehnologice. Dar au făcut predicții care acum par atât de banale și ridicole că te fac să te întrebi cum au putut să se gândească astfel.

Putem face paralele cu firme pe car ele cunoaștem, cum ar fi Google. Dar a existat un punct în anii 2000 în care Google, deși avea foarte mulți utilizatori, era într-o criză de legată de cum va construi un business model pe acești utilizatori și chiar erau într-un punct în care considerau că există posibilitatea să închidă compania din cauză că nu ajunseseră la un business model.



Citeste si