Bianca Chișulescu, Raiffeisen Bank: „Extindem programul factory by RAIFFEISEN BANK și spre scalare”

Când vine vorba de finanțări, antreprenorii sunt mereu interesați de oportunități noi, fie că vorbim de cele nerambursabile, investitori tradiționali sau finanțări bancare. La finalul proiectului „Fabrica de Afaceri”, am discutat cu Bianca Chișulescu, Program Manager factory by RAIFFEISEN BANK și SME Programs Expert în cadrul băncii, despre programul factory, și despre oportunitățile pe care banca le oferă antreprenorilor.
Cine se poate înscrie în factory by RAIFFEISEN BANK?  

Programul factory a pornit în urmă cu cinci ani, cu misiunea de a deservi o piață neacoperită, aceea a antreprenorilor aflați la început de drum care găsesc cu greu o sursă de finanțare viabilă pentru compania lor.   

„Avem o plajă largă de industrii în fabrica de idei – sănătate, educație, IT, servicii, mici producători. Un detaliu foarte important atunci când un antreprenor aplică în factory, e acela că nu trebuie să aibă business-ul deja înființat – poate să aplice cu o idee, iar la final să obțină finanțarea. Avem astfel de afaceri care au venit în program în stadiul de idee, avem și afaceri care erau deja înființate, dar nu înregistrau venituri, dar avem și o categorie de business-uri, mai puțin reprezentată, formată din companii ajunse la o anumită maturitate și care vor să aducă inovaţie în produsul/ serviciul dezvoltat sau în procesul intern”, explică Bianca Chișulescu în cadrul interviului.  

Aceasta menționează că pentru astfel de afaceri, finanțarea bancară tradițională nu e de multe ori disponibilă, din cauza gradului de risc ridicat.  

Pentru a aplica în factory by RAIFFEISEN BANK, antreprenorii pot intra oricând pe pagina programului disponibilă pe www.raiffeisenfactory.ro unde găsesc informații suplimentare.  

„Odată ce antreprenorul își creează contul pe platformă, acesta poate depune un business plan. Este un format predefinit, simplu de completat. În mod normal, tot procesul de aplicare nu ar trebui să dureze mai mult de 2-4 ore. Formularul de înscriere cuprinde informații care ne ajută să înțelegem ce va face business-ul, cum ajunge la clienți, echipa care este în spatele afacerii, care este investiţia necesară pentru lansare şi sursele de finanţare disponibile, incluzând creditul factory”, explică reprezentanta Raiffeisen Bank.  

Bianca menționează că în acest stadiu este foarte important ca antreprenorii să proiecteze impactul finanțării asupra afacerii lor, pentru a avea o viziune corectă asupra viitorului. În procesul de selectare a business-urilor care aplică pentru finanțare, există o etapă importantă – cea a interviului – în cadrul căreia participă nu doar experții din Raiffeisen Bank, ci și antreprenori cu experiență dovedită, care pot să îi sprijine pe viitori participanți în program.   

„Avem cel puțin un invitat din comunitatea Romanian Business Leaders (RBL) la aceste discuții. Dincolo de prezența la întâlnire, antreprenorii din comunitatea RBL pot ajuta antreprenorii cu recomandări, mentorat și îndrumare în business. Imediat după încheierea interviului se ia decizia de finanţare, care este comunicată rapid antreprenorilor”, explică Bianca Chișulescu.   

Colaborare pe termen lung și educație antreprenorială 

În unele cazuri, relația dintre factory by RAIFFEISEN BANK și antreprenorii din program începe cu mult înaintea obținerii finanțării. Pentru cei care nu se simt pregătiţi să aplice în programul de finanțare pentru că ideea lor de business mai trebuie șlefuită sau antreprenorii mai au lucruri de învățat, Raiffeisen Bank a dezvoltat o componentă educațională parte din factory by RAIFFEISEN BANK, sub forma Startup Studio by factory.    

„Până acum, am avut peste 500 de interviuri de finanțare și am învățat din feedback-ul tuturor antreprenorilor cu care am discutat. Am întâlnit o serie de business-uri care sunau bine în teorie, dar antreprenorii nu știau să le prezinte și să ne facă să credem în ideea lor. Ne-am întrebat ce putem să facem pentru a le creşte şansele de succes și, în cele urmă, am ajuns să dezvoltăm o componentă de educație antreprenorială prin care să le oferim know-how-ul de care au nevoie”, explică reprezentanta Raiffeisen Bank.   

În Startup Studio by Factory, punem la dispoziție un cadru structurat în care ideile de business pot fi validate. „Avem un modul special de Design Thinking, lucrăm pe un Business Model Canvas, și avem și un modul de pitching pentru ca antreprenorul să își poată exersa discursul înainte de a vorbi în fața unor posibili investitori”, spune Bianca Chișulescu.   

Următoarea etapă: factory GROW pentru scalarea afacerilor 

Pentru a-i ajuta pe antreprenori să își crească afacerile accelerat și să se dezvolte și mai mult, Raiffeisen Bank vine în întâmpinarea acestora cu o nouă componentă de scalare a business-urilor prin factory GROW, program lansat astăzi. 

Practic, în factory GROW se trece de la business-urile mici sau în faza de idee, la cele mature, care sunt deja validate de piață, dar care au nevoie de capital pentru a putea să crească accelerat. Nevoia a fost identificată în discuțiile cu antreprenorii din comunitatea factory, care se dezvoltaseră și aveau nevoie de noi resurse pentru a trece la nivelul următor.  

„factory GROW oferă infrastructura necesară pentru antreprenorii care își pot scala afacerile. În modul, antreprenorii pot accesa o finanțare de până la 500.000 de euro și beneficiază de o strategie de scalare personalizată. În procesul de înscriere, vom diagnostica companiile înscrise, pentru a ne da seama cât de pregătite sunt acestea să scaleze. După ce avem un rezultat al analizei, conturăm, împreună cu antreprenorii, o strategie de scalare pentru fiecare business în parte, în funcție de nevoi și așteptări”, menționează Bianca Chișulescu.  

În factory GROW, antreprenorii își vor asuma o serie de indicatori de performanță, cu scopul de a-și tripla cifra de afaceri în următorii trei ani de la finanțare. O echipă dedicată factory GROW, formată din specialiști Raiffeisen Bank și antreprenori cu experiență în scalare vor ghida antreprenorul pe toată această perioadă. 

Înscrierile la factory GROW sunt deschise pe toată perioada anului la acest link.

Antreprenorii care își doresc ca business-ul lor să fie evaluat în primele etape de selecție se pot înscrie până pe 7 septembrie, respectiv 17 octombrie. 

Sfat pentru antreprenori 

La finalul fiecărui material din seria „Fabrica de Afaceri”, i-am rugat pe antreprenori să dea un sfat altor persoane care sunt deja în lumea afacerilor sau care vor să intre în acest univers. Așa am făcut și la finalul interviului cu Bianca Chișulescu. Ce sfat are aceasta pentru antreprenori? 

În primă fază, Bianca a vorbit despre ce a văzut la antreprenori în ultimii doi ani. „Capacitatea antreprenorilor de reziliență este crescută. Știu să se reinventeze. Am avut business-uri în factory care nu au așteptat sprijin guvernamental și care nu s-au plâns/ resemnat/s-au dat învinşi, deși le-a fost greu. Au venit, au pivotat și au căutat soluții pentru problemele de care s-au lovit”, spune aceasta.   

„Mi se pare foarte important să păstrăm o relație deschisă și un dialog constant cu finanțatorul. Trebuie să spunem atunci când avem probleme, trebuie să venim cu soluții, nu să ne ascundem și să nu mai răspundem la telefon. Trebuie să fim transparenți și să recunoaștem că atunci când e prea târziu, e prea târziu”, recomandă Program Managerul factory by RAIFFEISEN BANK.  



Citeste si