Bittnet, prima companie IT care se listează pe Piața Reglementată BVB

Acțiunile Bittnet (BNET) vor intra la tranzacționare pe Piața Reglementată a BVB în data de 3 iunie, la cinci ani de la listarea pe piața AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori București (BVB). Bittnet devine, astfel, primul emitent din sectorul IT prezent pe Piața Principală a BVB.

Bittnet este prima societate de IT care s-a listat la BVB, pe piața AeRO, în data de 15 aprilie 2015. La finalul primei ședințe de tranzacționare, Bittnet avea o capitalizare de 7,9 milioane lei (1,8 milioane euro), iar la finalul ședinței bursiere de joi, 28 mai 2020, capitalizarea bursieră a fost de 181,3 milioane lei (37,4 milioane euro). 

În cei 5 ani pe AeRO, Bittnet a derulat mai multe runde de finanțare, prin majorări de capital și emisiuni de obligațiuni, în valoare cumulată de circa 57 milioane de lei. În prezent, pe SMT-ul BVB sunt listate patru emisiuni de obligațiuni Bittnet în valoare cumulată de aproape 29 milioane lei.

„Ne propunem venituri de 100 de milioane de euro în următorii cinci ani, chiar și mai devreme dacă reușim să identificăm companii locale inovatoare care doresc să se alăture grupului nostru. Rămânem dedicați să utilizăm activ mecanismele de finanțare oferite de piețele de capital pentru a construi, împreună cu investitorii pe BVB, un jucător IT de referințăpe piața tehnologică a Europei Centrale și de Est”, a afirmat Mihai Logofătu, CEO și cofondator Bittnet Group.

“În 2015, piața de capital locală era formată aproape exclusiv din companii cu monopoluri stabile, care plătesc dividende solide. Suntem bucuroși că în ultimii 5 ani, am putut arăta că Bursa de Valori București poate funcționa și pentru companii antreprenoriale dinamice și cu potențial mare de dezvoltare”, a declarat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet.

Ședința din 28 mai a fost ultima în care acțiunile Bittnet au mai putut fi tranzacționate pe piața AeRO, pentru ca în zilele de 29 mai și 2 iunie să fie realizată decontarea ultimelor tranzacții cu acțiunile societății pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare. 

Prospectul pentru Admiterea la Tranzacționare a acțiunilor Bittnet pe Piața Reglementată a fost aprobat în data de 20 mai de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), iar pe 25 mai, Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București a aprobat listarea acțiunilor BNET pe Piața Reglementată. Prospectul este disponibil pe site-ul BVB la acest LINK.

Cu un rulaj de 46,1 milioane lei în 2019, acțiunile Bittnet au fost cele mai lichide acțiuni de pe piața AeRO și, totodată, s-au plasat pe locul 17 în topul celor mai tranzacționate acțiuni pe ambele piețe ale BVB, unde sunt listate aproape 400 de companii. La finalul anului trecut, Bittnet avea peste 1.400 de acționari și 700 de obligatari. 

Societatea Bittnet a fost înființată în 2007 în București, de către frații Mihai și Cristian Logofătu, oferind training IT și soluții IT în România și în străinătate. În prezent, Bittnet este un grup de companii din domeniul IT din care fac parte următoarele branduri: Bittnet Training, Dendrio, ELIAN Solutions și Equatorial Gaming.

Bittnet Training este liderul pieței de instruire IT din România, cu peste 15 ani de experiență și cea mai mare echipă de traineri din România.  Equatorial, companie de tip game-based learning este specializată în furnizarea programelor de formare și consultanță transformatoare la nivel individual, de echipă și organizațional în România și în străinătate. 

Dendrio este singurul integrator de tip "multi-cloud" din România, consolidând poziția sa de companie certificată de către cei mai importanți furnizori IT din lume, concentrându-se pe securitate cloud și cybersecurity. Elian Solutions este specializată în furnizarea de servicii de implementare pentru soluții ERP (Enterprise Resource Planning), Microsoft Dynamics NAV.

Afacerile consolidate ale companiilor din grupul Bittnet au crescut cu mai mult de 100% în 2019, atingând valoarea de 99,8 milioane lei. Profitul operațional a crescut cu 60% față de 2018, până la 2,1 milioane lei, iar cashflow-ul operațional a depășit valoarea de 8 milioane lei.

 



Citeste si