Bogdan Putinică: "Dezvoltarea elevilor se întâmplă mai ales când un profesor găsește scânteia"

Am două povești relevante din experiența mea din școală, care mi-au marcat dezvoltarea.  În primii ani de școală, clasele I-VIII, am avut parte de profesori cu adevărat magnifici atât la română cât și la matematică. Știi, genul acela de oameni care te fac să îți placă problemele de geometrie sau comentariile despre Baltagul. Acești profesori, la o școală de cartier din Pantelimon, au construit cu adevărat destine frumoase pentru copiii care le-au trecut prin mână. Mulți dintre aceștia au ajuns să lucreze în companii în vârful tehnologiei globale, alții și-au deschis propriile afaceri devenind astfel antreprenori.

A doua poveste sau amintire majoră despre educație o am de când am intrat la liceu. Liceul de Informatică, sau Matematică-Fizică 1 pe vremea aceea, era de departe cel mai bun liceu din București. Am venit ca premiant de pe băncile școlii pentru a reuși o performanță masivă de 4 și 4 la fizică în primele două trimestre. Dirigu’, unul dintre profesorii cool pe care i-am avut în liceu, era un adevărat profesionist. Așa că în vacanța de primăvară am băgat o întreagă culegere de mecanică în două săptămâni, iar în trimestrul al III-lea am luat 10 și am salvat rușinea. 

Am învățat atunci că munca concentrată este rețeta pentru succes și că a avea un mentor este un mare avantaj pe care l-am căutat, mai târziu, și în antreprenoriat.

Unul dintre cele mai frumoase momente din școală a fost acela când a apărut primul laborator de informatică în liceu, format din 4 calculatoare legate în rețea. Era atât de solicitat și de popular, încât devenise vedeta liceului. Mai puțin plăcut a fost faptul că avea o politică de stocare destul de restrictivă: vineri seară se ștergeau toate programele la care lucrasem în timpul săptămânii, din lipsă de spațiu. Așa că împreună cu un prieten, am scris un mic hack care ocolea aceste restricții, dar doar ca o glumă afișată pe ecranul calculatorului, speriind astfel personalul administrativ. A ieșit un mic scandal cu directorul liceului, care a venit în clasă să ne urecheze, până când a aflat că e doar o glumă misterioasă...

Dezamăgitor a fost când am intrat la ASE. Venisem cu un entuziasm gigantic referitor la ce voi face în facultate: că voi sta toată ziua în bibliotecă, că voi citi multe cărți de specialitate și că voi participa la dezbateuri ca în filmele americane. Evident, că nu a fost vorba despre așa ceva ...din păcate. 

Ce mi-a mai plăcut în timpul școlii au fost colegii și unii profesori, care te învățau și nu îți dictau mecanic.

Ce nu mi-a plăcut? Accentul imens pus pe memorare mecanică și lipsa practicii și a utilizării lucrurilor învățate,  în viața reală.

Hmm. Școala românească? Greu de spus. Cred că nu școala duce la această dezvoltare ci profesorii din sistem, mai ales aceia care au un dar, un har, de a povesti frumos ce este de învățat, vrăjind astfel mințile copiiilor. Cred că sistemul educațional românesc este destul de depășit, învechit, raportat la ce se face în Occident, și mai ales, la ce se cere în economia de piață. Dezvoltarea elevilor se întâmplă mai ales când un profesor găsește scânteia, viziunea asupra a ce diamant zace nedescoperit într-un elev și îl ajută pe acesta să îl scoată la lumină. Asta duce la dezvoltare. 

Școala ar trebui să te pregătească pentru ce urmează după școală: viața, o meserie, o carieră. Din păcate, cred că acest lucru se întâmplă foarte puțin în România anului 2018. Am văzut sute de oameni la angajările din firma pe care o conduc, și din păcate foarte mulți sunt formați „la locul de muncă” – nu pe băncile școlii. O școală / o facultate bună îți d[ un set de „unelte”, o fundație, extrem de importante pentru cariera viitoare. Dacă nu face acest lucru, absolventul este fix ca o casă fără fundație... 

Depinde ce fel de societate ne dorim și ce fel de oameni vrem să fie copiii noștri când vor fi adulți. Nu există un sistem de educație perfect, dar e foarte important să știm încă dinainte să facem schimbările, care este obiectivul și unde ne dorim să ajungem.

Nu putem prelua un sistem educațional dintr-o altă țară și să-l aplicăm pur și simplu fără să îl adaptăm contextului românesc, pentru că este foarte clar că nu va funcționa. E ca într-un plan de afaceri: dacă preiei modelul unui business care vinde pantofi de sport și vrei să îl aplici pe un business care vinde pantofi eleganți sau cizme, poți prelua o serie de lucruri dar dacă nu aplici regula adaptării sau regula înțelegerii clientului tău sau a produsului, riști să eșuezi. 

Iar aici sunt multe de spus, ne dorim copii creativi sau performanți, copii buni la calcule sau toate cele enumerate; plus ne dorim ca aceștia să ajungă persoane care cred în diversitate, care au informații de la școală, dar care sunt autonomi și știu să le folosească, persoane cu spirit critic, care știu ce înseamnă valorile, înțeleg  și încurajează egalitatea între sexe și se integrează într-o societate care este în continuă schimbare. 

În momentul de față cred că România are nevoie de o viziune privind educația pentru următorii 30 de ani, o viziunea privind modelul de cetățean pe care ni-l dorim și mai apoi e nevoie să fie trasate obiective, iar politicile publice să fie bazate pe evidențe, pe studii și foresight.

Fără să intrăm în filozofii, consider că sistemul românesc de educație are o nevoie clară de aplicare a unor principii simple de management.

Consider că trebuie luați în calcul indicatori cum ar fi alocarea de resurse suficiente din PIB cât și capacitatea de a atrage resurse de toate tipurile (umane, financiare etc.) din societate,  să țină cont de performanță, în special la profesori, personal administrativ, să țină cont de metodele de selecție a  valorilor. Toate acestea consider că ar trebui aplicate atât la nivel de profesori cât și de elevi. 

Sunt foarte multe dimensiuni atunci când vorbim despre educație, de la profesori, la numărul de elevi dintr-o clasă, metodele de predare, care ar trebui să fie obiectivele învătării ș.a.m.d. Consider că nu poți să faci performanță dacă dimensiunea reală a unei clase de școală este de peste 30 de elevi. Cam peste tot în școlile bune, găsești clase de 35-38 de elevi. Sunt prea mulți iar un profesor nu are cum să se ocupe de toți așa cum ar trebui și ar merita acei elevi. Cum ar spune americanii „it defeats the purpose”.

Aș merge către economie, către industriile de vârf și aș prioritiza proiecte de cercetare relevante pentru piață, aducând astfel realism în pregătirea elevilor și a studenților.

Aș aloca bugete semnificative și aș prioritiza bursele de mobilitate pentru țările cu sisteme de educație din Top 10 mondial.

Aș implementa o serie de bune practici din diverse sisteme de educație în sistemul românesc dar mereu cu studii bazate pe evidențe și studii de foresight înainte de a le implementa.