Bolt lansează Pet, pentru clienții care călătoresc cu animalele de companie

Bolt, super-aplicația de mobilitate, lansează categoria Pet. Astfel, utilizatorii au de acum o categorie dedicată pentru momentele în care doresc să călătorească alături de animalul de companie, opțiune disponibilă în 11 orașe din țară.

Animalele de companie sunt membri importanți ai familiilor noastre și suntem dedicați să oferim tuturor celor care călătoresc cu ele o opțiune sigură și convenabilă. Folosind categoria Pet, puteți călători acum în siguranță și confort, împreună cu prietenii necuvântători, oriunde și oricând doriți.”, a spus Cristian Sălceanu, Country Manager Ride-hailing, Bolt România.

De acum înainte, nu mai este necesar ca utilizatorii să contacteze șoferii în avans, pentru a întreba dacă au voie să călătorească alături de prietenul necuvântător. Tot ce trebuie să facă este să selecteze categoria Pet, atunci când solicită o cursă, și vor putea aduce cu ei animalul de companie.

„În interesul siguranței și conform legislației în vigoare, posesorii de câini de talie mare trebuie să se asigure că animalele lor poartă botniță în spațiul public și pe durata călătoriei cu aplicația noastră. Pentru a oferi pasagerilor noștri siguranță și confort, le cerem posesorilor de animale de companie să respecte această cerință pe întreaga durată a călătoriei”, încheie reprezentantul Bolt.

Opțiunea de transport este disponibilă începând de astăzi în 11 orașe - București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Brașov, Craiova, Oradea, Pitești, Timișoara, Ploiești și Sibiu - alături de cele existente deja, precum Bolt, Women for Women, Confort sau Green. Mai multe despre categoria Pet puteți citi pe blogul Bolt.



Citeste si