- 13 Februarie 2021
Bonami, profit triplu în 2020. Urmează să lanseze mărcile proprii
Creșterea, față de anul trecut, a fost de peste 40%, acest procent fiind valabil și pentru România.
Cifra de afaceri a atins 70 milioane de euro, din care 10 milioane realizate în România.
EBITDA, neauditat, a fost mai mare cu 209% față de 2019. Rezultatele reflectă atât flexibilitatea strategiei și adaptarea rapidă la condițiile mediului de business, cât și curajul de a investi în dezvoltare și servicii pentru clienți, chiar și în perioade de criză.
„Deși situația din primăvară a fost foarte incertă, am decis să urmăm calea investițiilor și a dezvoltării. Am investit aproape 3 milioane de euro în creșterea capacității depozitelor, a transportului, tehnologiei, marketingului și, nu în ultimul rând, în magazinele noastre fizice, deschizând 6 unități în acest an.”, a menționat Pavel Vopařil, CEO Bonami. „Datorită faptului că avem majoritatea produselor disponibile în stoc sau a doua zi, pentru livrare, Bonami a reușit să ofere clienților servicii rapide, sigure și de înaltă calitate”, a mai spus Vopařil, adăugând că Bonami a fost una dintre primele companii care a implementat măsuri stricte de igienă, de la depozit și până la livrarea finală a bunurilor către client.
„Anul trecut am fost convinși că strategia noastră funcționează și, prin urmare, dorim să o continuăm, nu numai în Republica Cehă, ci și pe alte piețe unde activăm. De îndată ce situația ne permite, intenționăm să deschidem mai multe magazine în străinătate, inclusiv la București ", planifică Vopařil. Mai mult, se dorește deschiderea unui showroom mare în Praga, care să servească drept inspirație pentru clienți și care să ofere acestora posibilitatea de a testa produsele personal.
„Vrem să dezvoltăm propriul nostru transport, Bonami Kurýr, ce operează deja în trei țări (Cehia, Slovacia, Ungaria), pe toate piețele unde operăm, inclusiv în România, precum și strategia de a avea cât mai multe bunuri în stoc. Împreună cu transportul propriu, ne oferă atât o viteză sporită de livrare către client, cât și un control mai bun asupra întregului proces”, a adăugat Pavel Vopařil. Depozitele vor fi în continuare extinse în 2021, dublându-și suprafața, de la 10.000 mp la 20.000 mp.
O noutate vor fi și mărcile private Bonami, pe care clienții le vor putea recunoaște în categoriile de mobilier de interior, exterior și decorațiuni.