- 12 Martie 2021
Burse pentru tineri în Olanda pe finanțe, economie, antreprenoriat
Lansate în 2015 în 12 țări unde NN Group își desfășoară activitatea, printre care și România, Bursele Future Matters au susținut până acum 150 de studenți, dintre care 40 numai în anul academic 2020-2021, iar NN continuă programul și în anul școlar următor.
Studenții români care își doresc să urmeze un program de master în străinătate și au nevoie de suport financiar pentru a-și continua studiile pot aplica pentru o bursă Future Matters până pe 2 aprilie, având oportunitatea să beneficieze de sprijin financiar în valoare 5.000 de euro și de consiliere din partea echipei NN pe tot parcursul programului de studii.
Bursele Future Matters fac parte din programul amplu de responsabilitate socială cu același nume dezvoltat de grupul NN, prin care compania se concentrează pe trei direcții cheie: promovarea educației financiare, crearea de oportunități economice pentru tineri și susţinerea familiilor defavorizate.
Bursele Future Matters sunt deschise tuturor studenților din România care provin din familii fără studii universitare și care au nevoie de susținere pentru a-și continua studiile. Universitățile din Olanda unde tinerii pot urma un program de master susținut de o bursă NN în anul academic 2021-2022 sunt Erasmus University, Maastricht University, Radboud University Nijmegen, Tilburg University, University of Amsterdam, University of Twente, Utrecht University, Vrije Universiteit Amsterdam și Eindhoven University of Technology.
Și Ana-Maria Păun, o altă bursieră Future Matters, a aflat despre programul NN tot de pe site-ul facultății în cadrul căreia își dorea să urmeze un master. Procesul de aplicare foarte simplu, care presupune completarea unui formular online, a determinat-o să încerce. Cu susţinerea NN, ea a urmat un master în Finance & Investments la Rotterdam School of Management, Erasmus University, iar acum lucrează pentru incubatorul de startup-uri Novel Ventures din România.
„Nu m-am așteptat ca workshop-urile și coachingul cu angajații NN să fie atât de interesante și întâlnirile cu doi membri din board atât de utile, iar turul privat, împreună cu alți bursieri, al muzeului Mauritshuis din Haga a fost o experiență care mi-a întrecut toate așteptările. În plus, atunci când îți termini studiile și trebuie să faci primii pași în carieră ai nevoie de un mentor, iar întâlnirile dese cu mentorul meu și cu ceilalți angajați NN m-au ghidat în alegerea viitorului job și m-au făcut să fiu mai relaxată față de ceea ce a urmat”, povestește Ana-Maria Păun.
Un alt bursier Future Matters, Andrei Gheorghe, a urmat programul de masterat MSc Spatial, Transport and Environmental Economics în cadrul Vrije Universiteit Amsterdam și spune că bursa Future Matters de care a beneficiat a reprezentat un ajutor financiar semnificativ, cu care a putut să-și plătească integral taxele de studiu. Mai mult, „programul m-a responsabilizat și mi-a oferit oportunitatea de a fi independent financiar, iar experiența de mentorat a fost folositoare atât prin informațiile despre cultura olandeză și despre piața muncii, cât și prin sprijinul de a deveni mai încrezător în forțele proprii și a-mi contura așteptările profesionale”, explică Andrei Gheorghe. Acum lucrează în domeniul financiar și își dorește să continue pe acest drum și să aplice la programul de Traineeship NN din Haga.
Laur Ciorobea încă beneficiază de Bursa Future Matters, fiind în prezent student la un master în Management of Innovation în cadrul Rotterdam School of Management. Bursa Future Matters a fost un ajutor important pentru el, mai ales în contextul actual al pandemiei, pentru că i-a oferit mai multă siguranță financiară și susținerea pentru a se muta în Rotterdam pe perioada studiilor. „Recomand celor care aplică la studii în străinătate să își planifice din timp parcursul și opțiunile pentru burse și să aplice cu încredere. Astfel de burse există tocmai pentru a-i ajuta, iar procesul de aplicare pentru o bursă Future Matters este probabil cel mai direct și transparent pe care l-am parcurs vreodată”, spune Laur Ciorobea.