LegalRoof: casa de avocatură online ce funcționează pe modelul Netflix

LegalRoof este un startup lansat în București care vrea să fie o casă de avocatură online, bazată pe modelul Uber sau Airbnb. Am vorbit cu unul dintre fondatori, Ionuț Negoi, despre planurile unui business care testează o piață complicată.

LegalRoof e o casă de avocatură online. Te abonezi pe site la unul dintre abonamente și ai un avocat care să te reprezinte și să te asiste mereu. Prețul e standard și funcționează mai ales pentru notificări legale și verificări de contracte. Dacă un client are nevoie să ajungă în instanță, acolo se aplică un comision în funcție de succes, la fel ca în piață. LegalRoof funcționează ca o casă de avocatură, cu avocați angajați, dar și ca o resursă pentru a găsi avocați în țară, prin intermediul unei rețele de colaboratori. Începutul a fost în decembrie.

Ionuț Negoi a avut probleme cu o firmă care oferă servicii de electricitate în vara anului trecut și a trebuit să apeleze la avocați. Așa i-a venit ideea de a lansa o casă de avocatură online, pentru a avea acces mai ușor la un specialist. "În decembrie am pus conceptul pe picioare. Ne-am gândit că ai nevoie de un avocat, de fapt, de multe ori: când iei o amendă, când primești o notificare de plată de la bancă sau de la ANAF. Cu LegalRoof, faci o poză documentului, o încarci în aplicație, iar apoi avocații noștri te sună și fac toate demersurile ca lucrurile să meargă pe calea normală", spune Negoi. Principiul e să eviți să ajungi în instanță, pentru că de multe ori poți opri lucrurile prin notificări legale.

Abonamente lunare la LegalRoof

Practic, spre deosebire de un avocat clasic, pe care-l plătești când ai nevoie de el, la LegalRoof plătești un abonament lunar. Pachetul standard costă 49 de lei pe lună și îți dă posibilitatea de a soluționa trei spețe lunar. Plătești mai mult doar dacă ajungi în instanță, dar primești consultanță pentru redactarea de contracte și verificarea acestora. Pachetul Family costă 79 de lei pe lună, are 5 spețe lunar și se adresează problemelor care pot apărea într-o familie, de la moșteniri, divorțuri, botezuri și alte acte pentru copii.

Pentru afaceri, pachetele sunt împărțite pe trei paliere, de 200, 400 și 600 de lei lunar. Cel mai scump pachet, cel Platinum, folosește pentru soluționarea a patru spețe lunar și ai reprezentare gratuită în două procese într-un an. De asemenea, se redactează notificări în numele clientului, analizarea contractelor și formularea unor opinii juridice utile.

LegalRoof formulează notificările cu ajutorul avocaților angajați, pentru că serviciul a fost deschis în colaborare cu o casă de avocatură. Așadar, au 10 avocați care se ocupă de acest lucru, iar în țară au colaboratori care te reprezintă în instanțe după soluțiile date de la centru. "O notificare costă în piață de la 200 la 400 de lei. La noi intră în abonamentul lunar, iar dacă ajungem în instanță mergem pe onorariul de succes", spune Negoi.

Am gândit acest serviciu pe volum. Dacă avem vânzări bune, se va susține și are sens. Dacă vând 10-20 de abonamente, nu are sens. În 49 de lei intră trei spețe diferite, iar dacă sunt clienți care ar avea nevoie în fiecare lună de mai mult de trei spețe, atunci ar trebui poate să apeleze la un psiholog

Avocații angajați au un salariu fix, iar colaboratorii au un comision în instanță. "Serviciul te ajută până să ajungi la judecător. Tot ce ține de contestații, executări de la bancă, darea în plată. Sunt situații pe care le poți administra înainte de instanță. Dacă se ajunge acolo, clienții LegalRoof au o reducere de 35% față de prețul pieței", mai explică Negoi.

"Am gândit acest serviciu pe volum. Dacă avem vânzări bune, se va susține și are sens. Dacă vând 10-20 de abonamente, nu are sens. În 49 de lei intră trei spețe diferite, iar dacă sunt clienți care ar avea nevoie în fiecare lună de mai mult de trei spețe, atunci ar trebui poate să apeleze la un psiholog", glumește Negoi.

Cum se va promova LegalRoof

Nu îmi plac sistemele de multi level marketing, deoarece nu apreciez stilul ăsta de vânzări. Dar LegalRoof vrea să crească prin acest sistem de recomandări. Poți să o faci singular sau ca un side job, de agent de vânzări. "Când cineva ne recomandă îi mulțumim prin recompensare. Dacă vinde un abonament de 79 de lei, noi îi oferim 90 de lei. Dacă vinzi 10 pe lună, ai 900 de lei. Mergem pe sistemul de MLM și poți ajunge la 2.200 de lei pe lună în funcție de echipa pe care o ai sub tine", spune Negoi.

Utilizatorii pot să-și facă abonamentul doar pe o lună dacă vor. La finalul fiecărei luni banii se retrag automat din cont, ca la Netflix. Dar dacă cumperi doar pentru o lună, când te întorci și mai ai nevoie de servicii, LegalRoof te va obliga să plătești pe un an.

Obiectivele pentru 2017

Ionuț Negoi e optimist. Are stilul unui vânzător din filmele cu lupii de pe Wall Street. E ferchezuit, pantofii lucesc, iar cămașa e călcată la dungă. Știe să vândă și are optimism în privința serviciului. Ar vrea ca până în februarie 2018 să ajungă la 100.000 de utilizatori. Primul pas, după campania de multi level marketing, ar fi să atingă 10.000 de utilizatori care să plătească pentru serviciu.

"Am investit 30.000 de euro până acum, dar mai urmează. Aplicația se dezvoltă, platforma se dezvoltă și vom investi în zona de marketing. Vom avea și o comunitate LegalRoof, astfel membrii noștri să primească reduceri la diverse restaurante și servicii din oraș", spune Negoi.

Când cineva ne recomandă îi mulțumim prin recompensare. Dacă vinde un abonament de 79 de lei, noi îi oferim 90 de lei. Dacă vinzi 10 pe lună, ai 900 de lei. Mergem pe sistemul de MLM și poți ajunge la 2.200 de lei pe lună în funcție de echipa pe care o ai sub tine

Ionuț Negoi speră să convingă IMM-urile de importanța unei case de avocatură, chiar una online. "Cei care au până la 10 angajați de obicei nu-și iau un angajat. Își descarcă niște contracte standard de pe internet. Dar o virgulă face diferența și contează mult să se uite cineva peste contract înainte să-l semnezi. Încarci contractul în aplicație și un avocat LegalRoof își dă ok-ul pe el. Suntem, practic, casa ta de avocatură", mai spune cofondatorul LegalRoof. De asemenea, un alt avantaj util e serviciu de urgență, disponibil 365 de zile pe an, 24 de ore din 24. Practic, suni un avocat atunci când ai o urgență: scandal în familie, accident cu victime, iar acesta te reprezintă în prima fază. Dacă ai deja un avocat, dar nu îl poți suna la miezul nopții, LegalRoof te ajută să fii reprezentat până la preluarea cazului de către avocatul tău original.



Citeste si