Ce au citit angajații români prin biblioteca virtuală Bookster în 2022

Anul 2022 ne-a adus noi provocări și incertitudini, iar mulți români au găsit confort în poveștile din cărți. Oamenii din companiile care oferă acces la Bookster, ca parte din beneficiile lor pentru angajați, au apreciat cărțile care explorează dezvoltarea personală, literatura și dezvoltarea profesională, împrumutând peste un milion de titluri prin intermediul platformei.
„Când corpul spune nu”, de Gabor Maté – cea mai împrumutată carte prin Bookster

Provocările anului trecut au menținut interesul crescut în rândul booksterilor pentru lecturile axate pe dezvoltarea personală, cu accent pe înțelegerea emoțiilor.

Cartea „Când corpul spune nu”, de Gabor Maté, a fost cea mai căutată pe platforma Bookster. După câteva decenii de carieră medicală de excepție, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Maté a strâns laolaltă poveștile pacienților săi. Le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea este, astfel, o pledoarie pentru medicina biopsihosocială, una dintre cele mai bune căi prin care ne putem elibera de cumplita afecțiune a epocii noastre.

Topul celor mai citite cărți din 2022 este completat de titluri apreciate și în anii precedenți, precum:
  • „Pacienta tăcută”, de Alex Michaelides;
  • „Acolo unde cântă racii”, de Delia Owens;
  • „Atomic Habits”, de James Clear;
  • „Tată bogat, tată sărac”, de Robert T. Kiyosaki.
Andreea Săvulescu, în topul autorilor români preferați

Un fenomen pozitiv observat în ultima vreme se referă la creșterea numărului de împrumuturi al lecturilor scrise de autori români. Cărțile lor permit întâlnirea cu teme și situații familiare și oferă o privire de ansamblu asupra propriei noastre culturi, cu care oamenii se pot identifica ușor.

Așadar, în topul anului 2022 se mențin atât autori preferați ai anului 2021, cum ar fi Andreea Săvulescu și Gáspár György, dar se adaugă și nume noi, precum Ioana Pârvulescu și Tatiana Țibuleac. Cele mai căutate titluri ale acestora au fost:

  • „Ziua în care m-am iubit cu adevărat”, de Andreea Săvulescu;
  • „Mindfulness urban”, de Gáspár György;
  • „Inocenții”, de Ioana Pârvulescu;
  • „Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țibuleac;
  • „Străinul de lângă mine”, de Irina Binder.

Similar anilor trecuți, se poate remarca ușor același interes crescut pentru înțelegerea propriilor emoții, dar și pentru dobândirea unor soluții pentru echilibru și prosperitate în viață. Printre lecturile care au atras cea mai mare atenție dintre cele recent adăugate în colecțiile Bookster se numără: 

  • „Mitul normalității”, de Gabor Maté;
  • „Friends, iubiri și marele lucru teribil”, de Matthew Perry;
  • „Cartea femeilor care merită mai mult”, de Shefali Tsabary;
  • „Dragă, unde-s banii?”, de Adrian Asoltanie;
  • „Fetița din scrisoare”, de Emily Gunnis.

Romanele de dragoste și mister, preferate de iubitorii de literatură

Titlurile de romance și mister sunt în topul alegerilor fanilor beletristicii, acest trend continuând din 2021. Astfel, se constată existența unui interes crescut și pentru cărțile despre alte culturi și civilizații, cu accent pe experiențele femeilor din regimuri opresive din afara Europei. De asemenea, la fel ca în 2021, cel de-al Doilea Război Mondial rămâne un subiect intens explorat printre abonații Bookster.

În ceea ce privește autorii de beletristică, Kristin Hannah și Fredrik Backman continuă să fie clasați în poziții de frunte, alături de Jojo Moyes și Agatha Christie.

Lecturile dedicate IT-ului – cele mai căutate pentru dezvoltarea profesională

La capitolul dezvoltarea profesională preferințele au rămas constante în 2022: lecturile din zona IT continuă să fie la mare căutare, alături de resursele educaționale despre finanțe și investiții, care rămân unele dintre principalele categorii de interes.

”Ne bucurăm să observăm, la încă o retrospectivă anuală, cât de importantă și prezentă este lectura în viața abonaților noștri. Cum grijile sunt puse un pic deoparte într-o lume fantastică sau cum tot din cărți ne luăm inspirația pentru a înțelege mai bine contextul în care trăim, dar și pentru a visa la o viață mai bună. Ne propunem să fim cât mai prezenți pentru cititorii noștri în 2023 și să putem veni în întâmpinarea nevoilor lor cu cât mai multe lecturi faine,” ne spune Teodora Rădulescu, CEO Bookster.

În acest an, Bookster își concentrează atenția pe trei direcții principale menite să ofere acces la și mai multe lecturi de calitate și oportunități de creștere personală: ușurința de folosire a platformei, conținutul disponibil și activitățile de încurajare a lecturii.

Conținutul disponibil pe bookster.ro va fi diversificat prin continuarea parteneriatelor cu bibliotecile din România, prin cărți, articole și discursuri despre teme precum gestionarea stresului, finanțe personale, călătorii, carieră și științe exacte, atât pentru copii, cât și pentru adulți. De asemenea, platforma va include mai multe biografii și povești care să inspire, acestea fiind subiecte despre care comunitatea Bookster a arătat interes.

Pe lângă toate acestea, Bookster alege să diversifice atât formatul, cât și limbile disponibile pentru lecturile din platforma prin intermediul parteneriatelor existente și viitoare cu bibliotecile publice și private din România. Vor apărea din ce în ce mai multe lecturi audio scurte – rezumate și povești pentru copii, dar și în limba maghiară și germană, pe lângă cele 3 limbi disponibile astăzi – română, engleză și franceză.



Citeste si