- 13 Ianuarie 2017
Ce este legea prevenției și cum va influența firmele din România. Nu vor mai fi date amenzi la primele controale
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu a prezentat în ședința de Guvern de astăzi spre analiză principiile și mecanismul de funcționare care vor sta la baza proiectului Legii prevenției, ce va fi promovat potrivit Programului de Guvernare.
"Componenta de prevenție trebuie să prevaleze mai ales atunci când ne referim la mediul de afaceri iar o măsură de prevenție înaintea unei măsuri punitive înseamnă timp prețios oferit întreprinzătorului pentru a se conforma. Sunt sigur că, pe termen lung, această lege atât de așteptată de mediul de afaceri va contribui semnificativ la îmbunătățirea modului în care acesta funcţionează.”, a spus Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu.
Scopul Legii prevenției va fi prevenirea aplicării automate a sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenții, prin întocmirea unui plan de conformare, astfel încât să fie acordat contribuabilului un termen în care va avea posibilitatea să corecteze neregulile constatate și să se conformeze dispozițiilor legale. Această lege va obliga autoritățile cu atribuții de control să procedeze, în primul rând, la educarea și perfecționarea antreprenorilor, precum și la prevenirea greșelilor. Practic, un agent economic nu va mai putea fi sancționat, dacă înainte nu a fost îndrumat și prevenit.
Mecanismul de funcționare a prevenției va fi următorul:- Agentul constatator nu va putea aplica sancțiunea contravențională la prima constatare a unei fapte care constituie contravenție;
- Acesta va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor și va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum și termenul de conformare pentru fiecare faptă;
- Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare;
- După expirarea termenului de conformare, organul de control are dreptul să reia controlul;
- În situația în care se constată că nu au fost respectate obligațiile stabilite în planul de conformare, în termenul acordat, organul de control aplică sancțiunile prevăzute de actele normative;
- Contribuabilul beneficiază de măsurile de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenție, într-un termen de 5 ani.
Legea prevenției se va aplica pentru sancțiunile prevăzute de: Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea securității și sănătății în muncă, Codul muncii, Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, Legea contabilității, Legea dialogului social, Legea privind înființarea și dezvoltarea IMM-urilor, Legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, Legea privind ucenicia la locul de muncă, Hotărârea de Guvern privind registrul general de evidență a salariaților.
Aceste domenii vor fi completate în cadrul procesului interministerial de consultare cu noi acte normative pentru care Legea prevenției va putea fi aplicată.
De asemenea, vor fi prevăzute excepții pentru evitarea aplicării legii prevenției în cazurile în care:
- Există un pericol pentru constatarea situației fiscale;
- Există un pericol grav și iminent de accidentare pentru salariați;
- Se utilizează munca nedeclarată sau a minorilor.
Legea prevenției nu se aplică, de exemplu, pentru sancțiunile prevăzute pentru munca la negru, respectiv pentru primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, sancțiunea fiind amendă de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. În acest caz nu va fi admis sistemul prevenției deoarece s-ar ajunge la încurajarea muncii nedeclarate, prin nesancționarea acestei fapte.
Termenul estimat pentru redactarea formei finale a acestui proiect de lege, avizarea interministerială și adoptarea în ședința de Guvern este 23 februarie 2017.