#PoveștidinUber - Cea mai bună viață de noapte...

În seara aceea, acum o săptămână, mi-am amintit și de filmul Taxi Driver, dar și de Nightcrawler. Nu am făcut niciodată un job de tipul ăsta. Am făcut jurnalism, am avut muncă ce conținea mereu un dram de creativitate. Asta e altceva. E aproape de o muncă manuală, din fabrică. Te urci, conduci, mergi mai departe. Oferi un serviciu, iar feedback-ul clientului e aproape instantaneu.

Hai să vă povestesc despre cum a fost prima cursă. Nu vă așteptați la ceva foarte spectaculos, doar că a fost înspăimântător. E ca atunci când faci ceva pentru prima oară. Am plecat din Piața Muncii, am alimentat și am decis să parchez la Piața Alba Iulia, sunt multe localuri pe acolo.

E ciudată liniștea aceea când te uiți la volan, butonezi telefonul, mai comentezi pe Facebook și aștepți să bipăie telefonul a cursă. Nu eram obișnuit cu asta. În plus, e iarnă, așa că trebuie să țin motorul pornit. Și da, nu stau cu geaca pe mine în mașină, e incomod.

Liniștea aceea înspăimântătoare, care te face să te întrebi ce urmează, cine vor fi cei care vor urca, ce le vei spune sau ce-ți vor spune. Aflați despre mine că sunt un pic sociopat. Vorbesc mult, dar după o perioadă de timp. În general prefer să tac mult până când am prins un subiect din zbor.

Bip, bip!

Și am prima comandă. Hai, Vlad, obișnuiește-te cu aplicația. Am crezut că mi-a dat eroare. Comanda era chiar în locul unde eram parcat. De emoție, am plecat și am făcut rondul de la Alba Iulia, nu credeam că e posibil să prinzi un Uber chiar unde ești.

Până la urmă am ajuns unde trebuie, aștept. Urcă un cuplu. Schimbă impresii despre kebab-ul mâncat, el îi spune că mâine se va duce la Buzău. E avocat, asta-mi dau seama. Am decis să dau un “Bună seara!” foarte energic, pentru a mă face plăcut. Chiar și dacă voiam să vorbesc, nu o făceam. Personal nu îmi place să vorbesc mult cu șoferii Uber. Foarte rar se întâmplă, dacă-mi plac mult. Așa că tac. Aveam emoții, nu puteam să mă bag în discuție.

Cursă în Giulești. Orașul de noapte cu frumusețea lui. Orașul de noapte cu sunetul lui surd. Mașini care trec pe lângă tine, sunet de motor, liniștea zonelor cu case. E întuneric. Aud radio-ul în surdină. În spate, pe scaun, pasagerii s-au lăsat cu ochii în telefon. Îmi amintesc în momentele astea de un CD pe care-l aveam demult, cu vocea lui Andrei Gheorghe. “Să scrii despre viața de noapte…despre mașini, fraieri, femei, aventuri, despre ce se întâmplă interesant în oraș pe întuneric”.

Cursa curge lin. Merg agresiv în mod normal. De data asta am decis să fiu liniștit. Nu mă grăbește nimeni. Să conduci mașina în noapte.

E plăcerea mea. Tata e șofer de tir, am copilărit în cabina unui camion cisternă. Zile, nopți, seri pe malul râului în timp ce făceam un grătar. Noaptea, cu lumina farurilor care ne ghida în față, tata la volan, eu în spate, în pat, ascultând sunetul motorului, care torcea ca un animal de pradă. Îmi amintesc de asta în timpul primei mele curse la Uber, în timp ce țin mâna pe schimbător precum tata.

Cursa se termină. Seara continuă. Vine o comandă în două minute, ajung la căminele Facultății de Medicină din Crângași. Îmi amintesc de facultate, când mergeam pe acolo, de toate țigările fumate și sticlele de vin.

De fapt, prima mea seară e introspecție. Nu am vorbit cu nimeni. Nici nu au vrut, și-au băgat capul ușor în telefon și au butonat de acolo. Folosesc seara pentru liniște și pentru a-mi aminti zonele orașului în care am locuit, în care am trăit sau pe care nu le cunoșteam.

Prima seară pe Uber. Liniștea. Singurătatea de a sta tu singur cu volanul în mașină. Oameni necunoscuți care se perindă pe la tine, doar pentru 10 minute. Povești de viață sau pur și simplu priviri schimbate în oglinda retrovizoare.

Nu e o meserie ușoară. De asta mi-am dat seama. Stai singur, întâlnești oameni prea scurt timp ca să creezi o legătură, servești. Clientul nostru, stăpânul nostru. Aștepți mult uneori, te plimbi prin oraș, nimeni nu întreabă dacă ești bine sau nu, pentru că tu ești doar operatorul acelui volan. Și așa facem toți. Am 1.000 de curse pe Uber drept client și îmi dau seama că nu mi-a păsat niciodată cu adevărat dacă un șofer e bine sau nu, dacă are vreo problemă sau nu. Și de ce aș fi făcut-o?

Operatori ai drumurilor întâmplătoare a oamenilor. Unii o fac full time, eu am decis să o fac, înainte de toate, pentru plăcere, chiar dacă e parte a proiectului acesta de pe start-up.ro. Și mi-am dat seama că-mi place. Nu mă voi îmbogăți, nu am timp să fac atât de mult încât să conteze, dar nu voi sărăci, căci după două seri și cinci ore online, am reușit să am un profit bunicel pe care să-l împart colegilor la o bere sau o pizza.

Uneori vă voi povesti de oamenii întâlniți, uneori de aventurile plăcute și neplăcute din oraș, uneori va fi o introspecție. Dar aceasta va fi călătoria mea într-un domeniu pe care nu-l știam și în care nu-mi imaginam că voi fi: șofer partener Uber. Dacă mă vezi prin oraș, salută-mă și hai să discutăm. Sau stai cu nasul în telefon, nu mă supără. Vă voi anunța pe Facebook când voi mai fi online.