Cehii de la Bonami, 5 ani în România. 10% creștere în 2021, 83% comenzi pe mobil

Magazinul online cu mobilier și decorațiuni, aniversează 5 ani de prezență pe piața din România și anticipează un sezon festiv dinamic. În prima jumătate a anului, Bonami a înregistrat local o creștere de 10% față de aceeași perioadă a anului trecut.

 „Ne bucurăm să observăm o creștere accelerată a vânzărilor pe segmentului de mobilier, între categoriile oferite de Bonami clienților săi. Este dovada că strategia adoptată de noi, de a crea o ofertă mai largă și de a avea mai multe produse pe stoc, a funcționat. Pe piața românească, această categorie a crescut cu 20% față de 2021, un aport esențial avându-l mobilierul de șezut, ce a înregistrat o creștere de 45%", a menționat, CEO-ul Bonami, Pavel Vopařil.

Compania se așteaptă la vânzări record în perioada Black Friday, pregătindu-se intens în acest sens încă de acum trei luni, asigurând stocuri suficiente și o legătură strânsă cu toate companiile locale mari de curierat, astfel încât să poată oferi românilor o experiență de cumpărare excelentă.

Pentru sezonul Sărbătorilor, Bonami are pregătite în stoc 25.000 de produse unice (SKU) și așteaptă vânzări de 30 milioane de euro, din care 4 realizate pe piața din România.

Anul acesta, în premieră pentru România, campania de Crăciun Bonami va fi prezentă atât online, cât și prin spoturi TV. Ideea creativă se bazează pe conceput de Eroi nevăzuți ai Crăciunului. Lucie Sulakova, Brand Manager Bonami, a explicat: „ Am realizat că majoritatea momentelor frumoase de Crăciun sunt legate de mobilier, fără însă a ne da seama, cu adevărat, de importanța sa- de un scaun pe care îl folosim atunci când decorăm bradul, de o masă pe care pregătim bunătăți, de o canapea unde ne bucurăm de cadouri alături de cei dragi. Am vrut să reflectăm aceste momente unice prin campania creată".

În ceea ce privește îmbunătățirea experienței navigării, Pavel Vopařil a subliniat: „83% dintre vizitele de pe bonami.ro sunt efectuate folosind telefonul mobil. De aceea am decis să punem accentul pe varianta mobilă a e-shopului și să o optimizăm.’’

 



Citeste si