Cele 10 companii de tip „scaleup” care ajung în acceleratorul InnovX-BCR

Acceleraratorul InnovX și-a anunțat lista finală cu cele 10 scaleup-uri care vor crește în următoarea perioadă în program. Printre acestea se numără companii din România, dar și din străinătate.

InnovX-BCR a anunțat cele 10 companii care vor face parte din grupa de scaleups. Aceasta este dedicată companiilor cu un nivel deja ridicat de business, dar care vor să se dezvolte pe piața locală și internațională.

Companiile vor trece prin sesiuni de mentorat, vor primi și consultanță pentru a aplica la fonduri de inovație de la Uniunea Europeană, dar vor ocazia și de a participa la alte evenimente internaționale cu ajutorul celor de la InnovX-BCR.

Lista completă de scaleup-uri acceptată la InnovX-BCR: Care au fost criteriile de eligibilitate?
  • Companiile trebuie să aibă activitate în orice sector tehnologic din Europa Centrală și de Est
  • Cifră de afaceri sau investiții atrase de peste 500.000 de euro deja
Ce beneficii au companiile care au fost acceptate?
  • Pot câștiga încrederea pieței și a clienților prin parteneriate cu firme precum Microsoft, UiPath, EY, IBM sau Oracle.
  • Marketing și dezvoltare internațională
  • Finanțare pentru creștere și planurile de internaționalizare și comercializare
  • Posibilitatea de a face Proof of Concepts cu firme mari și corporații din rețeaua InnovX-BCR
  • Cei mai buni vor merge la un bootcamp în Statele Unite


Citeste si