- 17 Februarie 2018
Cele mai bune persoane pe care să le urmărești pe LinkedIn
Facebook a devenit un loc din ce în ce mai aglomerat, iar ultimele schimbări pe care le face rețeaua socială au dus la probleme pentru aomeni. Nu mai vedem ceea ce trebuie, nu mai urmărim persoane de la care ne inspiram. LinkedIn e un spațiu mult mai profesionist și bine organizat, iar acolo poți să urmărești antreprenori și lideri cunoscuți, pentru a afla care sunt ultimele lor lecții.
Publicația “The Muse” recomandă mai mulți lideri de gândire, așa cum i-a denumit, care ar trebui urmăriți pe LinkedIn. Noi vă zicem să-i căutați și pe cei ale căror cărți v-au inspirat și vreți să aflați ce opinii au zilnic. Din această listă, am selectat ce e mai bun.
Psihologia muncii - Adam GrantAdam Grant e un autor de cărți bestseller și scrie și pentru New York Times. A fost unul dintre cei mai apreciați profesori în ultimii cinci ani din Statele Unite. Grant publică des pe LinkedIn despre subiecte cum ar fi creativitatea, generozitatea, sfaturi de carieră, leadership.
Schimbarea carierei - Whitney JohnsonWhitney Johnson este coach și scriitor. A fost analist pe Wall Street și a cofondat o firmă de investiții financiare. Ea scrie foarte mult pe tema disrupției personale. Se tot vorbește de acest termen greu de tradus în română, adică disruptiv. De multe ori vorbim despre companii care fac o tehnologie inovatoare și schimbă cu totul o industrie. Dar cum ar fi să mutăm acest concept pentru nevoile personale? Citește la ea pe LinkedIn ca să afli.
Joel Peterson - leadershipE profesor la Stanford Business School, investitor și șeful JetBlue Airways. Peterson vorbește foarte mult despre leadership, încredere, comportamentul în cadrul unei organizații și dezvoltarea în carieră.
Leadership feminin - Sallie KrawcheckA fost CEO a multor companii financiare. Sallie vorbește foarte mult despre situația femeilor în organizații și despre cum acestea pot crește așa cum trebuie. Ea e fondatorul Ellevest, o organizație de femei de afaceri și care investește în companii și inițiative feminine.
James Altucher - antreprenoriatE un antreprenor de succes, un maestru la șah, investitor de tip venture și autorul a mai multor cărți. Altucher se uită la cele mai dureroase și penibile situații din viața sa și apoi scrie despre ele.
Pentru mai multe persoane pe care să le urmărești poți citi acest articol.