Cele mai bune proiecte de mediu și sustenabilitate din România, premiate în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Green Report

Cele mai bune proiecte de mediu și sustenabiliate din România au fost premiate, miercuri, 18 ianuarie, în cadrul celei de-a doua ediții a  Galei Green Report, cel mai prestigios eveniment anual dedicat recunoașterii inițiativelor din domeniul sustenabilității realizate în România de către companii, instituții publice sau persoane fizice.

Gala Green Report, desfășurată în acest an sub tema „Omul, Regele Naturii”, reprezintă un proiect fără precedent în domeniul problemelor de mediu din România și are ca scop recunoașterea și premierea meritelor locale ale companiilor, autorităților și persoanelor publice în lupta împotriva amenințărilor globale de mediu.

Pentru ca tranziția către sustenabilitate să aibă succes, este esențial să recunoaștem și să premiem performanțele în acest domeniu, tocmai pentru a încuraja și stimula alte inițiative relevante, atât pentru protejarea mediului cât și a oamenilor.

În baza unui mecanism clar și transparent, cele 81 de proiecte înscrise în cele 11 categorii ale competiției Green Report au fost evaluate de juriul format din specialiști în probleme de mediu și sustenabilitate: Ramona Jurubiță, Country Managing Partner, KPMG România & Vicepreședinte Consiliul Investitorilor Străini, Marius Brînzea, Director Strategie, Reciclad’OR, Andreea Mitiriță, Partener, PwC România, Laura Vrînceanu (Ciobanu), Senior Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România, Sorin Elisei, Director, Lider al practicilor de sustenabilitate și energie, Deloitte România și Florin Stoican, Președinte, Asociațiile Kogayon și Parcul Natural Văcărești.

Barna Tanczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor a declarat: “Salut inițiativa publicației Green Report care, și cu ocazia acestei ediții, ce se desfășoară sub deviza „Omul, Regele Naturii”, premiază oameni din companii, instituții publice, persoane publice, care au găsit soluții locale pentru probleme globale de mediu, conștienți fiind că singura noastră șansă este o lume sustenabilă. Și dacă tot ne-am asumat acest rol de suverani ai naturii, nu trebuie să uităm că un rege trebuie să fie blând, înțelegător și atent la nevoile regatului, să găsească soluții și să ofere un exemplu de comportament civic, implicare și responsabilitate. Așa ar trebui să ne manifestăm toți în raport cu natura. Cu blândețe, cu înțelegere, să încercăm mereu să identificăm probleme și să găsim soluții, să ne implicăm cu responsabilitate, deoarece, dacă e să privim lucrurile mai filosofic, nu noi suntem stăpânii planetei. Nu planeta există datorită nouă, noi suntem cei care existăm datorită planetei! Planeta este casa trupului nostru și așa cum avem grijă de casele în care locuim cu familia, așa ar trebui să avem grijă de planetă, care este baza existenței”.

Raluca Fișer, președinte Asociația Green Revolution a declarat: “Cea de-a doua ediție a Galei Green Report celebrează inițiativele celor care își asumă atât puterea cât și responsabilitatea pe care o au față de semenii lor și mediul înconjurător.  Indiferent că reprezintă mediului de afaceri, instituțiile publice locale și centrale sau societatea civilă aceștia fac eforturi considerabile și constante pentru atingerea unui obiectiv comun: sustenabilitatea. Le mulțumim și îi apreciem pe toți cei care s-au înscris în competiție. Datorită lor știm că inițiativa și eforturile noastre sunt răsplătite. Toate proiectele premiate sunt exemple de bună practică pentru ideile și inițiativele asumate, dar mai ales pentru rezultate. Considerăm că acestea pot inspira și alte companii, instituții publice sau organizații nonguvernamentale să înțeleagă mai bine și mai rapid beneficiile unei abordări mai prietenoase cu mediul înconjurător.”

În cadrul primei ediții a Galei Green Report, care a avut loc pe 18 ianuarie, au fost premiați:

  • Fundația Comunitară București la categoria EXCELENȚĂ ÎN LEADERSHIP DE MEDIU
  • Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava la categoria EXCELENȚĂ ÎN PROIECTE DE BIODIVERSITATE
  • Fundația Comunitară București la categoria EXCELENȚĂ ÎN FINANȚAREA PROIECTELOR DE MEDIU
  • Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila la categoria EXCELENȚĂ ÎN AGRI-FOOD
  • ELMAS SRL la categoria EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE CIRCULARĂ
  • SALUBRIS SA IAȘI la categoria EXCELENȚĂ ÎN INOVAȚIE DE MEDIU
  • Biomass NRG Consulting la categoria EXCELENȚĂ ÎN EFICIENȚĂ ENERGETICĂ
  • Asociația Act for Tomorrow la categoria EXCELENȚĂ ÎN CAMPANII DE MEDIU
  • Coca-Cola HBC România la categoria EXCELENȚĂ ÎN GESTIONAREA CONSUMULUI DE APĂ
  • Sameday la categoria EXCELENȚĂ ÎN TRANSPORT SUSTENABIL

Raportul Galei poate fi descarcat de aici.

Premiul la categoria EXCELENȚĂ ÎN ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ nu a fost acordat, în lipsa unor proiecte suficient de bune.

Gazda evenimentului a fost Zoli Toth, muzician, antreprenor, activist ecologist, realizator de programe radio si profesor de percuție din România.

Gala Green Report, găzduită de Sala Tronului a Muzeului Național de Artă al României (fostul Palat Regal), s-a realizat respectând tema sustenabilității, atât în decorul sălii, cât și în alegerea trofeelor și a diplomelor.



Citeste si