CEO-ul FintechOS revine cu o declarație despre decizia de reducere a numărului de angajați

FintechOS a fost în atenția publică în ultima vreme prin prisma valului de concedieri și ale reacțiilor stârnite de această restructurare masivă din cadrul companiei. Unul dintre fondatorii startup-ului și CEO, Teodor Blidăruș, revine acum cu o declarație publică, a doua reacție oficială după un video publicat de celălalt fondator al FintechOS, Sergiu Neguț. Între timp, videoclipul celui din urmă nu mai este disponibil.

FintechOS este una dintre companiile românești de tehnologie cu o mare vizibilitate și notorietate internațională pentru produsul software din zona de fintech pe care l-a construit. FintechOS a strâns în ultimii 5 ani aproape 100 de milioane de dolari în finanțări. 

FintechOS a fost fondat în 2017 și a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute startup-uri ce vine cu soluții pentru infrastructura fintech de înaltă productivitate (HPFI), ajutând companiile din orice domeniu să lanseze și să gestioneze rapid următoarea generație de produse și servicii financiare.

Soluțiile FintechOS oferă companiilor, de asemenea, capacitatea de a implica clienții pe noile canale digitale și de a-și deservi operațiunile mai eficient.


Declarație FintechOS cu privire la decizia de reducere a numărului de angajați ai companiei

 

Teodor Blidăruș - CEO și cofondator FintechOS:

 

 

Ultimele săptămâni au însemnat luarea unei decizii pe care am acceptat-o foarte greu. Această decizie strategică, dar dureroasă, este un pas necesar pentru ca FintechOS să rămână un business robust, agil și pregătit pentru provocările de la orizont, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea serviciilor.

 

Restructurarea anumitor roluri în companie vine într-o perioadă dificilă pentru toate companiile din IT, iar acum efortul nostru este îndreptat în primul rând pentru a ne susține colegii afectați de această hotărâre, atât prin compensații, cât și prin alte forme de suport din partea echipei de recrutare, incluzând consiliere și suport pentru plasarea lor în alte companii.

 

Din punctul de vedere al businessului, reducerea numărului de angajați este determinată de decizia strategică de a ne concentra pe mai puține piețe - Europa Centrală și de Est, Franța, Marea Britanie și SUA, iar prin acest pas vom crește competitivitatea companiei și eficiența operațională pe piețele țintă. Pe lângă concentrarea pe anumite segmente de piață, îmbunătățirea competitivitații, a solidității serviciilor și a produsului este una din prioritățile noastre de business.

Deciziile din această perioadă sunt parte a strategiei noastre de business adaptată la noua realitate socio-economică a industriei globale de tehnologie, dar și a demersurilor companiei de a ajunge pe profit, tocmai pentru că situația în care o companie depinde 100% de resurse financiare externe este inerent una de început, iar FintechOS are deja dimensiunea necesară la care poate elimina o astfel de situație.

Produsul dezvoltat de FintechOS este folosit de peste 50 de clienți din Europa, Marea Britanie, SUA și zona Asia-Pacific. Anul acesta a fost recunoscut de Gartner, Celent și ANG - cele mai importante companii de cercetare în domeniul tehnologiei - ca fiind un produs vizionar atât în banking cât și în asigurări. În plus, începând cu lansarea noii versiuni, FintechOS 24, am devenit prima companie din lume care integrează eficient tehnologii de tip Generative AI în soluții financiare de tip core business.

 

FintechOS va finaliza anul acesta cu venituri de aproximativ 30 de milioane de dolari, o creștere semnificativă față de anul anterior, iar începând cu 2024 va deveni o companie profitabilă. Inițial ne-am propus acest obiectiv pentru finalul anului viitor, dar îl vom atinge mai devreme. Totodată, la începutul 2024, vom anunța o nouă rundă de finanțare care împreună cu propriul profit vor susține creșterea solidă și sustenabilă a companiei. Investițiile vor fi orientate în special către departamentele de cercetare-dezvoltare, customer service/delivery.

 

În acest context global, dar și al maturității companiei, considerăm că strategia duală de profitabilitate și de atragere de capital suplimentar în 2024 vor menține FintechOS într-o poziția solidă atât în susținerea clienților existenți cât și în atragerea altora noi în piețele țintă.

 

Crearea unui business sustenabil a fost și va fi întotdeauna o preocupare fundamentală a managementului companiei.


Declarația vine în urma unor vehiculări în presă și social media, conform cărora, din cei aproape 550 de angajați pe care FintechOS îi avea acum doi ani, astăzi mai sunt în companie circa 270. Fondatorii nu au oferit lămuriri clare cu privire la câte concedieri au făcut în ultima vreme. 

 

”Ar fi al patrulea val de concedieri din ultimul an și jumătate, care duce efectivul companiei sub 200 de persoane și restrânge consistent capacitatea de livrare a produselor și serviciilor către clienți”, conform articolului de aici

 

Prima reacție a unui dintre cofondatori a venit sub forma unui video, publicat chiar de Sergiu Neguț, în care declara, printre altele: 


„În ultimele zile au apărut informații despre FintechOS în spațiul public și simt nevoia să fac și eu niște precizări. În primul rând, da, am făcut niște reduceri de personal. Acesta este un proces nu simplu, ci dureros în primul rând pentru cei care pleacă din companie, dar și pentru cei care rămân.


Cifrele pe care le-ați auzit sunt exagerate. Sunt niște cifre spuse de niște persoane anonime, pe niște rețele sociale, la supărare. Ce facem noi pentru oamenii care pleacă e că punem un pachet de compensare pe masă.

Pachetul acesta de compensare mi-aș fi dorit și eu să fie mai mare, atâtea resurse am avut. Dar ce facem în plus este că de fiecare dată i-am ajutat pe oamenii care pleacă să-și găsească de lucru. Cum facem asta? Profesioniștii din echipa noastră de HR, oamenii aceia care se pricep la recrutare, își folosesc abilitățile să-i ajute pe oamenii aceștia să-și găsească de lucru. Poate joburi mai bune.”

 

 



Citeste si