Chambr – startupul care îți arată că joaca are sens în învățare chiar și când ești mare

Chambr este produsul a doi tineri bucureșteni care au aflat că învățarea se poate face și altfel decât memorând lucruri. După 17 ani de școală în toate formele ei, Gabriela Constantinescu și Alex Poe s-au găsit în comunitatea Universității Alternative, spațiul care le-a deschis ochii către forme de învățare pe care au vrut să le dea mai departe și în mediul corporate. Și așa au creat Chambr, pornind de la două valori de bază: play&learn.

Chambr ajută trainerii să creeze jocuri de învățare care cresc retenția conținutului, o platformă flexibilă, scalabilă și adaptabilă oricărei culturi. Soluția dezvoltată de Gabriela și Alex are deja 26 de clienți plătitori, printre care UiPath, Catalyst Global, și e disponibilă în 28 de țări.

Play & Learn

Gabriela a terminat psihologia, Alex ASE-ul. Amândoi au descoperit ce înseamnă autonomia în învățare și cum poți să creezi trasee personalizate în învățare în cadrul Universității Alternative. Aici au avut acel A-HA moment că joaca și învățarea pot exista în aceeași teorie, ba chiar e indicat să faci asta dacă vrei să și rămâi cu ceva după curs.

”Povestea Chambr a început când am început să chestionez cum am învățat în toți anii de școală, când am descoperit că am fost un consumator pasiv. Atunci a început să-mi pese de felul în care se poate învăța diferit și ce impact au aceste metode asupra direcției profesionale”, ne spune Gabi.

”Eu mă joc de când mă știu, am fost și coach și când am descoperit că poți adăuga partea de joc în învățare, am știu că trebuie să luăm cele 2 valori, play and learn, să le punem cap la cap și să vedem ce iese”, adaugă Alex.

Și așa a luat naștere, în 2017, Playlearn, unde creau card games și boardgames fizice pentru procesul de învățare din companii. În pandemie, când simțeau că sunt într-un soi de cădere liberă, au zis și că e șansa lor să crească digital, astfel că din toamna lui 2020 au început să lucreze la Chambr.

Au avut interviuri cu 200 de manageri și au făcut mult research ca să construiască o soluție cât mai bună.

”Când totul s-a mutat la work from home, companiile au luat decizii rapide și au cumpărat soluții de training în decizii fulger. Dar noi voiam să știm dacă e suficient, dacă le rezolvă problemele. Și așa am aflat că nu, că oamenii doar memorau niște lucruri și 90% din conținutul învățat era uitat în interval de o lună”, ne explică Alex.

Învățarea dovedită științific

Răspunsurile din interviurile din piață i-au ajutat pe cei doi bucureșteni să-și îmbunătățească produsul: au știu că trebuie să fie web based, nu app based, au știut că trebuie să folosească metode dovedite științific și să folosească inovațiile din domeniul științei pe tema învățării ca să creeze jocuri prin care să crească retenția conținutului învățat.  

”Articolele științifice pe teme de învățare ne-au adus în atenție 2 metode pe care le folosim și noi la Chambr: peer to peer, interacțiunea cu oamenii care învață alături de tine poate contribui la retenția informațiilor descoperite; scenario based learning -  când ești cognitiv implicat în a rezolva ceva, un scenariu fără consecințe în viața reală, reții mai bine și vei ști cum să integrezi ce ai învățat când te vei confrunta cu situația respectivă în munca ta de zi cu zi”, ne povestește Gabriela.

Chambr este locul în care trainerii pot încărca conținut pe un format care face învățarea mai eficiență și mai distractivă. Temele de interes pentru organizații sunt pe subiecte de leadership, sales, diversity and inclusion (hot topic in vest), practic soft skills.

Platforma vine cu 2 jocuri deja încărcate, iar echipa poate ajuta organizațiile care nu au un trainer disponibil în a dezvolta conținutul potrivit. Ca planuri de dezvoltare vor să adauge mai multe jocuri, vor să crească veniturile lunare recurente la 10.000 de euro și vor să dezvolte produsul.

Soluția a fost lansată oficial în ianuarie 2022, după aproape 2 ani de interviuri, validări, testări de prototip și după ce s-au asigurat că au produs vandabil. Chambr a fost creat doar din investiții proprii, un total de 30.000 de euro asigurați de fondatori. Dar acum sunt în punctul de a ridica o investiție, suma vizata fiind de 200.000 de euro.

Învățarea scalabilă și adaptabilă

Ce îi bucură e că au 26 de clienți plătitori dintre care unul a semnat deja al doilea contract anual, prelungind astfel colaborarea cu startupul, că un client global cum e Catalyst Global le-a facilitat ieșirea pe piețele internaționale și că astfel au validat dacă produsul lor are vreo barieră culturală.

Răspunul e nu, trainingul are un conținut adaptat țării iar feedbackul din țări precum Africa de Sud, Chile, Singapore, Thailanda, India, Slovacia sau Olanda le-a validat flowul și s-au asigurat astfel că au un produs scalabil.

Deși este un startup apărut recent, Chambr a apucat să învețe multe în scurtul timp în care a fost activ, iar acceleratoare precum Rubik Garage 2022, unde platforma a câștigat și 2 premii la Demo Day, dar și preacceleratorul Startup Wise Guys, de unde a ajuns în fast track către accelerator alături de alte 6 startupuri, i-au ajutat pe cei 2 fondatori să-și ia lecții de la mentori și să-și facă fine tuning pe produs.

Ce au învățat din comunitatea startupurilor:

  • zona de scalabilitate și provocarea de a crea continut - o discutie cu mentori pe acest subiect i-a ajutat să automatizeze și să se gândească la machine learning sau la a aduce traineri în platformă, astfel încât organizațiile să poată lua produsul direct gata;
  • mentorii le-au lărgit orizonturile despre cum ar putea să crească și i-au ajutat să vadă care sunt factorii de diferențiere față de alte unelte de learning;
  • le-au adus în atenție zona de defendability, cum să se asigure că ceea ce fac nu poate fi replicat de un alt jucător mai mare pe piață.

”Acestea sunt cele mai utile 3 perspetive despre cum definim viitorul companiei, răspunzând la acestea, am știut încotro să ducem startupul”, ne spune Gabriela.  

 



Citeste si