Cifrele aplicației George la 4 ani de când a fost lansată: 127.000 de companii

Banca Comercială Română marchează patru ani de la punerea pe piață a primei platforme inteligente de banking digital – George. George a ajuns la 1,6 milioane de utilizatori activi și 127.000 de companii.
  • Peste 1,6 milioane de utilizatori activi, în creștere cu 28% față de anul trecut;
  • Mai mult de 127.000 de companii înrolate;
  • Disponibil azi în România în șapte limbi, pe lângă română: engleză, germană, cehă, slovacă, croată, maghiară și ucraineană;
  • Aproape 3.500 de copaci salvați în urma digitalizării celor mai importante produse și procese pe care clienții le accesează zilnic în interacțiunea cu BCR, care nu mai presupun, prin George, consum de hârtie;
  • Peste 500.000 conturi deschise digital și peste 350.000 actualizări de date personale efectuate în ultimii ani;
  • 99% din conturile de economii și peste 60% din depozite sunt deschise, în prezent, prin intermediul aplicației;
  • 76% din totalul cardurilor de credit și 73% din totalul produselor de tipul descoperit de cont sunt acordate astăzi la BCR prin fluxul digital George;
  • 74% din creditele noi de nevoi personale sunt obținute acum pe flux digital, față de 51% în 2021; în medie, un credit de nevoi personale ajunge în cont în numai 7 minute;
  • Peste 300 de clienți au obținut credit împreună cu un co-plătitor, folosind fluxul 100% digital, proces online unic pe piața de creditare din România;
  • 22% din soluțiile oferite clienților care se confruntă cu dificultăți financiare se întâmplă pe flux digital, direct din magazinul George, în aproximativ 5 minute;
  • 88% din clienți au solicitat digital un calcul al ofertei pentru un credit destinat achiziției unui imobil, în mai puțin de 10 minute, fără să vină la bancă, soluție diponibilă din iunie 2022;
  • BCR este prima instituție bancară din România care, din octombrie, oferă copiilor și adolescenților posibilitatea de a deschide 100% online relația cu o banca, alături de părinți, pe platforma George; peste 4.000 de conturi deschisepână acum;
  • 8,5 milioane de lei cashback – bani returnați direct în conturile clienților prin George Moneyback, în ultimii doi ani, datorită discounturilor acordate de comercianții prezenți pe platformă;
  • George construiește în prezent premisele investițiilor digitale, prin semnarea digitală a contractului de investiții și tranzacționarea fondurilor de investiții internaționale 100% online direct din aplicație;
  • Peste 150.000 de clienți și-au încheiat, până acum, asigurări 100% digital, în magazinul online fiind disponibile 6 produse de asigurări (cu acoperiri pentru casă, bunuri personale și instrumente de plată, venituri, credit, călătorie);
  • Peste 250 de funcționalități au fost lansate, în total, pe platformă de la lansare și până în prezent;

Aplicația George se bucură de cel mai bun rating în rândul aplicațiilor de banking din România în magazinele Google Play și AppStore.

 „Primii patru ani au fost, cu adevărat, intenși. Ne-am propus să aducem inteligență digitală în bankingul din România și credem că am reușit să setăm repere consistente de-a lungul acestei perioade. George a reprezentat mereu mai mult decât o aplicație, a fost pentru noi o adevărată platformă a schimbării privind modul de gândire și dezvoltare a produselor bancare. Acest lucru a provocat redesenarea unei întregi arhitecturi de business și a transformat fundamental relația noastră cu clienții. Credem că azi suntem mai agili, mai digitali și mai pregătiți să adoptăm inovația și s-o transpunem rapid în viața financiară a românilor, iar George a devenit un adevărat fenomen.

Le mulțumim tuturor clienților noștri care au decis să ne ofere încrederea și să contribuie în mod activ la dezvoltarea platformei, prin idei, soluții și, adesea, chiar implicare personală”, a declarat Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.



Citeste si