Cinci lucruri pe care le înveți la tabăra de antreprenoriat Startup Your Life

Organizăm și anul acesta o tabără de antreprenoriat dedicată celor la început de drum sau care vor să fie mai buni în administrarea afacerii lor. Startup Your Life are loc între 17 și 20 mai la Hotel Royal din Poiana Brașov. Ce poți învăța acolo?

Nouă, la start-up.ro, ne place să oferim lucruri care să nu fie cu bullshit included. Da, am scris asta. Pentru că multe evenimente din România sunt create doar pentru a oferi o zonă inspirațională, fără una practică, nouă ne place să facem lucrurile mai complicat. Adică să aducem speakeri cu experiență, care au făcut ceva în viață, care trăiesc din afacerile lor și care pot să te învețe ceva cu adevărat la tabăra Startup Your Life. 

Ai 4 zile la Poiana Brașov în care muncești, dar te și distrezi (dacă nu ne crezi, uită-te la testimonialele participanților din anii precedenți). Treci prin toate etapele dezvoltării unei afaceri și înveți să lucrezi în echipă. Aici poți să descoperi lucrurile bune și lucrurile complicate ale unei afaceri, dar și ale tale.

Biletul îl iei de aici și sunt limitate pentru că vrem să oferim o experiență personalizată fiecărui participant.

Ce înveți, pe scurt, la tabără?

Să construiești un business model

Te-ai apucat de o afacere și nu știi pe ce te bazezi? Au trecut șase luni și încă nu ai convingerea că ești pe drumul cel mult. Contează mult și modelul de business pe care l-ai ales. Poate nu se potrivește pentru nișa ta, poate ai nevoie să-l schimbi. Din păcate, puțini antreprenori au curajul să schimbe lucrurile din mers. La Startup Your Life l-am adus pe Alexandru Ion, fondator al Nexus Gaming, cel mai mare business de gaming în momentul de față din România, care va vorbi despre business model canvas și cum să construiești un model de business pe care să-l respecți, dar să îți acorde și flexibilitate în evoluție.

Să găsești piața potrivită

Poate că modelul de business e ușor de ales, dar drumul unei afaceri e, de fapt, drumul descoperirii unei piețe. Publicul care să te cumpere poate exista acolo, dar poate nu știi să-l identifici. Sau nu știi să găsești un alt public. De multe ori publicul chiar trebuie creat, pentru că el poate să nu știe că are o anumită nevoie.

La tabăra de antreprenoriat Startup Your Life, Adrian Cernat, fondator al SmartDreamers, una dintre cele mai importante platforme de joburi și marketing pentru joburi din România, vorbește despre product market fit, adică găsirea pieței potrivite și strategiile prin care ajungi la un public surprinzător, pe care poate nici nu l-ai luat în calcul.

Să te promovezi online

Orice afacere, chiar dacă e offline sau online, trebuie să se promoveze. Și acum nu e doar despre a avea un site sau o pagină de Facebook, ci de a ști ce să faci cu ele. Și chiar dacă nu o vei face tu, e important să știi ce să ceri de la oameni.

La Startup Your Life avem mai mult workshop-uri care vorbesc despre acest lucru. Gabriela Bejan a lucrat ani buni la cea mai importantă conferință de startup-uri din România, How to Web, iar apoi și-a deschis propria firmă de digital marketing, Digital Tailors. Ea va vorbi despre cum să te promovezi în online și să obții rezultate. Nu inspirațional, ci pe cifre exacte și strategii. Octavian Palade este Event & Content Strategist la start-up.ro și e omul care poate povesti despre SEO (Search Engine Optimization) și în somn. Pentru a ajunge primul în căutările din domeniul tău, e important să-l asculți.

Eu, Vlad Andriescu, voi vorbi la tabără despre metodele prin care să te promovezi în fața presei, să ajungi să se scrie despre tine, dar să fii băgat în seamă și de posibili parteneri de afaceri sau investitori.

Să fii un manager mai bun pentru echipa ta

Toți speakerii de la tabără au experiență de management de-a lungul carierei și vor avea zone specifice unde vor vorbi despre acest lucru. E important să știi să motivezi echipa și să faci oamenii să lucreze pentru aceleași scopuri ca și tine, fie că ești un startup tech, un business în construcții sau un distribuitor. Valentin Maior, fondator al Romanian IT, cea mai mare comunitate de specialiști în tehnologie români, care sunt din toată lumea, va vorbi despre management și leadership la tabără. El are și experiență de coach de leadership, deci vei avea ce învăța de la el.

Să afli povestea eșecurilor și succeselor unor antreprenori cunoscuți

Avem mai mulți antreprenori care vor vorbi despre experiența lor antreprenorială, despre cum au trecut de la corporație la o firmă mai mică sau despre cum au decis să își motiveze echipele.

Oana Korda, product manager la SpringCM, va vorbi despre primii pași în business și despre cum treci de la afacere la afacere până găsești succesul. Ea a fondat primul business încă de foarte tânără, a trecut apoi și printr-un startup numit Woogie, care a încercat o campanie de crowdfunding, dar a eșuat. Tocmai din acest motiv e potrivită să vorbească despre experiența de business.

În zona afacerilor vechi, Andrei Dumitrașcu a fost marketing manager la PepsiCo mulți ani. Apoi a decis să ia un sabatic și să pornească la loc cu un startup, devenind CEO al Breslo. În același timp, Bogdan Georgescu a condus o multinațională de consultanță imobiliară, Colliers, pentru ca apoi să fondeze propriul lui startup, Bookster. El a reușit astfel să creeze cea mai mare bibliotecă virtuală pentru companii din România.



Citeste si