Cinci trenduri pentru piața rezidențială în pandemie și nu numai

Criza COVID-19 a modificat semnificativ piața imobiliară la toate nivelurile, iar sectorul rezidențial nu a făcut rabat. O parte dintre schimbările la care am fost martori în acest an sunt temporare și cel mai probabil se va reveni ”la normal” după ce efectele pandemiei se vor diminua, însă unele se vor transforma în noua realitate.

Cei de la Loft Green Apartments au identificat cinci trenduri care se vor menține și după pandemie în acest domeniu al economiei.

1. Locuințele vor fi independente.

Cumpărătorii vor fi acordă o importanță mai mare independenței vizavi de sistemele centralizate de apă, energie și chiar de hrană. Astfel, locuințele vor fi echipate cu sisteme de filtrare a apei și a aerului, dar și cu facilități care să permit lucrul de acasă.

2. Schimbarea focusului cumpărătorilor de locuințe către afară orașului, în detrimentul locuințelor din interiorul orașului.

Cea mai mare parte a cererii vine din partea celor care deja dețin un apartament în interiorul orașului. Principala motivație a schimbării focusului spre locuințele în afara orașului sunt dorința de a locui într-un loc aerisit, construit cu responsabilitate pentru mediu, dar și pentru bugetul cumpărătorilor, dar care să le ofere toate facilitățile pe care le-ar putea avea în oraș.

3. Criza legată de climă poate fi rezolvată prin bani alocați pentru încurajarea construcției și achiziției de locuințe ”verzi”.

În prezent, sunt foarte mulți bani pentru contracararea efectelor pandemiei. Acești bani vor fi reorientați către facilități și stimulente pentru construcțiile verzi. Vedem deja în orașe din România, facilități oferite dezvoltatorilor de proiecte verzi, ceea ce este un stimulent important pentru investitori.

4. Distanțarea socială și împiedicarea răspândirii virusului, au transformat casele în adevărate huburi tehnologice, iar ansamblurile de locuințe în comunități.

Studiile realizate în ultima perioadă arată că în acest an a fost consemnată o creștere a sumelor cheltuite de români pe soluții tehnologice și mobilier pentru a se simți confortabil când lucrează de acasă.

Cum cel mai probabil că în viitor lucrul de acasă se va combina cu lucrul din birou, aceste investiții vor continua, iar în tandem cu acest trend, dezvoltatorii vor aloca spații pentru locuri în care locuitorii din ansablurile rezidențiale să lucreze sau chiar să aibă întâlniri de afaceri.

5. Densitatea construcțiilor va fi mai redusă, asigurând spații verzi mai multe și o distanță mai mare între imobilele din ansambluri.

Dorința de a oferi cât mai mult spațiu verde și locuri de petrecere a timpului cu familia în aer liber, determină o pondere mai mare din teren pentru astfel de spații.

Loft Green Apartments, dezvoltat de EcoVillas în Mogoşoaia, include 154 de locuințe ecologice cu 100% energie verde.

 



Citeste si