- 23 Aprilie 2021
Cine este producătorul de telefoane vivo și de ce te-ar interesa produsele lor
Producătorul vivo a intrat de curând oficial pe piața din România, iar noi am scris deja un review la smartphone-ul vivo Y70, un smartphone care are toate ingredientele unui best-buy. Despre el poți citi aici.
Fiind un jucător nou pe piața din România ne-am gândit că ar fi util să facem un articol despre vivo, despre background-ul acesteia, caracteristicile și reușitele brandului.
Marca de smartphone-uri vivo a fost creată în Dongguan, China, în 2011, crescând și evoluând prin experiența companiei în domeniul telefoanelor fixe și mobile, dobândită de la fondarea companiei în 1995.
De la înființare, vivo și-a dus produsele în peste 40 de țări de pe glob, iar compania declară cu mândrie că produsele sale sunt folosite de 380 de milioane de oameni din întreaga lume. Expansiunea internațională a început în 2014 cu intrarea pe piața din Thailanda, apoi au urmat alte țări din Asia precum India, Philipine sau Vietnam. vivo și-a înființat birourile europene în noiembrie 2019. Sediul central se află în Dusseldorf și are în prezent o echipă de peste 70 de persoane din 16 naționalități.
Echipa include expertiză din diverse verticale de business, inclusiv FMCG, auto, electronice de consum, industria ospitalității și îngrijire la domiciliu. Echipele locale însumează aproximativ 120 de persoane - un grup de experți în industrie din fiecare dintre țările în care vivo este present, asigurându-se că brandul poate valorifica experiența personală și perspectiva locală.
Cu vânzări anuale de 111.000.000 de unități la nivel mondial, vivo este în prezent al cincilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, potrivit firmei de cercetare IDC.
vivo are cinci unități de producție ale sale, dintre care două se află în China și unul în Bangladesh, India și Indonezia, dar și o rețea globală de cercetare și dezvoltare a companiei are sedii în 10 orașe: Shenzhen, Dongguan, Nanjing, Beijing, Hangzhou, Shanghai, Taipei, Xi’an,Tokyo și San Diego, acoperind comunicații 5G, AI, design industrial sau tehnologie imagistică.
De asemenea, compania va face un nou sediu de cercetare și dezvoltare până în 2025. Acesta va fi localizat în Chang’an, Dongguan, acoperind o suprafață de 180 de acri și o suprafață de construcție de 650.000 de metri pătrați. Sediul de cercetare și dezvoltare va fi operațional până în 2025 și va servi drept „super creier” pentru a imagina viitoarele produse ale companiei.
Premiere cu care se poate lăuda vivo- În 2014, modelul de telefon vivo X5Max, cu o grosime de numai 4,75 milimetri, a fost cel mai subțire smartphone din lume.
- În 2012, vivo a lansat primul smartphone cu un cip hi-fi dedicat, vivo X1
- În 2018 am văzut primul senzor de amprentă încorporat într-un ecran pe modelul vivo NEX. Tot acesta a marcat premiera de a fi primul smartphone cu adevărat frameless (fără margini) și primul cu o cameră foto de tip pop-up.
Un alt telefon care arată ambiția inginerilor vivo este vivo NEX Dual Display Edition, un smartphone cu două ecrane: unul pe față și unul pe spate. Ecranul principal are o diagonală de 6,39 de inci și nu are un notch sau o perforație. Al doilea display este pe spate și are o diagonală de 5,5 inci, iar deasupra acestuia se află un sistem de cameră foto.
Toate aceste invenții au avut un impact semnificativ asupra smartphone-urilor și dacă te uiți la telefoanele de top din acest moment vei observa că au senzor de amprentă în ecran, display-uri cu rame negre foarte subțiri, performant și capabile să redea un sunet de calitate și să nu uităm sunt subțiri și elegante.
Unul dintre modele de telefoane care a atras atenția recent este smartphone-ul X51 5G care are o cameră cu sistem gimbal. Un gimbal este un accesoriu de cameră foto sau de smartphone care menține telefonul sau camera stabilă și astfel permite utilizatorului cadre line în mișcare. Cei de la vivo au transformat acest accesoriu și l-au încorporat în telefon.
Sistemul gimbal extrem de complex a fost una dintre realizările tehnice semnificative ale inginerilor vivo. Componentele camerei principale de 48 MP măsoară de cinci ori aria unei camere de telefon convenționale și ocupă de aproximativ trei ori mai mult spațiu decât sistemele de camere cu zoom periscop. Cu toate acestea telefonul X51 5G este în continuare subțire la 8 mm.
vivo X60 este cel mai recent telefon al companiei care ne-a atras atenția și reprezintă unul dintre primele produse care au rezultat în urma parteneriatului cu producătorul german de sisteme optice și optoelectronică ZEISS.
Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum va funcționa seria X60 în practică, mai ales că are o mulțime de funcții inteligente, cum ar fi modul portret ZEISS Biotar, de exemplu. Un alt lucru interesant este faptul că poate ține în focus un anumit obiect, ochii unei persoane sau corpul acesteia, astfel încât subiectul este tot timpul clar, chiar dacă se află în mișcare. Bineînțeles, și acesta aduce stabilizarea imaginii cu ajutorul sistemului gimbal îmbunătățit.
Însă vivo nu avea cum să ajungă în top cinci producători de telefoane doar cu astfel de produse experimentale și premium. Drept urmare, în portofoliul companiei se află și produse mid-range, dar și altele mai accesibile.
Compania a intrat pe piața locală cu trei modele de astfel de telefoane din gama Y. Vârful de gamă este Y70 despre care v-am povestit la început și pe care l-am testat. Alte două modele mai accesibile sunt vivo Y20s și vivo Y11s ce dispun de procesoare Snapdragon 460 și sisteme de camere foto formate din trei senzori. Toate aceste telefoane folosesc sistemul de operare Android și vin cu cea mai recentă versiune.
Pentru o sinergie mai bună, vivo a realizat și două modele de căști wireless și un ceas inteligent vivo Watch, care a fost anunțat anul trecut în China.
Noi suntem curioși să vedem ce produse vor fi aduse pe piața locală, le vom testa și vă spunem părerea ca să fiți corect informați atunci când luați o decizie de cumpărare. Smartphone-urile vivo vor putea fi achizitionate din rețeaua eMAG, iar în ceea ce privește partea de service, vor exista doi parteneri autorizați: Decebal și ESD.
Modelul vivo Y70 va fi disponibil la prețul de 1199 RON, iar modelele vivo Y20s și Y11s la prețurile de 999 și respectiv 599 RON.