- 2 Mai 2022
Clinicile Dr. Leahu, listate la bursă, an istoric în creșterea veniturilor
Pe parcursul anului trecut, rețeaua de clinici a înregistrat cele mai ridicate valori în ceea ce privește indicatorii relevanți de performanță. Astfel, veniturile au crescut cu 74%, de la 58,7 milioane de lei în 2020 la 100,8 milioane în 2021, numărul clinicilor deschise a ajuns la 17, în creștere cu 38%, iar cel al cabinetelor la 153, un plus de 39% față de anul 2020. În plus, numărul angajaților și colaboratorilor a ajuns la 567 la finalul anului 2021, cu 146 mai mulți decât în anul anterior.
„Determinarea și perseverența echipei au construit infrastructura unei instituții care, iată, a ajuns lider de piață și din perspectiva veniturilor, însă ne simțim tot la început de drum. Nu avem cu adevărat încă un program național de sănătate dentară, e nevoie de investiții suplimentare în inovație și de aceea trebuie să continuăm eforturile, medic cu medic, pentru ca fiecare pacient să beneficieze de sănătate reală”, a declarat Dr. Ionuț Leahu, fondator și CEO al Rețelei Clinicile Dentare Dr. Leahu, cea mai extinsă rețea de stomatologie din România.
Și bugetul de investiții al companiei s-a majorat semnificativ, anul trecut, cu peste 11 milioane de lei. În total, în 2021, rețeaua de clinici a investit 18,8 milioane de lei în extinderea geografică, prin inaugurarea a cinci centre stomatologice noi în București, Ploiești, Galați, Cluj și Craiova.
Spitalul regional de stomatologie deschis anul trecut în Cluj-Napoca a fost, de altfel, cel mai ambițios proiect al companiei de până acum – o investiție de peste 10 milioane de lei, cu 18 cabinete, bloc operator, patru centre radiologice, un laborator dentar și o zonă special dedicată copiilor.
Fondatorul clinicilor mizează și în 2022 pe planurile de dezvoltare asumate prin parteneriatul încheiat cu fondul de private equity Morphosis Capital, dar și pe consolidarea industriei de stomatologie, astfel încât să poată contribui eficient la introducerea programelor dedicate sănătății orale și prevenirii cariilor dentare la copii pe lista programelor naționale de sănătate:
„Creșterea semnificativă a numărului pacienților unici care ne învestesc cu încredere și gradul de satisfacție a acestora este, în continuare, indicatorul cel mai relevant după care ne conducem afacerea. Vom continua și anul acesta planurile de dezvoltare și consolidare a industriei, dar și educația pacienților și a domeniului medical. Ne propunem să schimbăm, pentru binele pacientului, mentalitățile, procesele, infrastructura și nivelul de implicare a autorităților, completează Dr. Ionuț Leahu.
În plus, continuă eforturile de digitalizare și democratizare a serviciilor dentare către publicul larg, prin lansarea mai multor beneficii corporate, cum ar fi accesul gratuit la a doua opinie medicală și la abonamentele stomatologice flexibile, care acoperă servicii de profilaxie dentară, radiologie și consultații pentru a contribui la programele de prevenție, în condițiile în care jumătate dintre români nu ajung la medicul stomatolog, iar o peste treime nu-și duc nici copiii, arată cel mai recent studiu comandat de Clinicile Dentare Dr. Leahu și realizat de Kantar în acest an.