- 19 Octombrie 2024
Coloana #5 - Știrile săptămânii: antreprenoriat, tehnologie și plăți digitale
- eMAG vinde Tazz către gigantul de livrări Wolt, deținut de către DoorDash
- Înscrieri deschise la Factory Bootcamp Student. Program dedicat tinerilor care vor să lanseze un business
- FigVision, românii care vor să automatizeze designul de produs repetitiv
- iOS 18 - funcții noi pe care le poți încerca în România testate pe iPhone 16 Pro
- 30 de startup-uri sunt așteptate la acceleratorul Venture Accel
- Femeia care a adus orășenii înapoi în sat odată cu Viscri 32
- Pago finalizează investiția de 2,3 mil. de euro pentru extindere internațională
- Rezultate Early Game Ventures Fund I: investiții în 28 de startup-uri și 4 exituri. Venituri de peste 43 de milioane de euro pentru companiile din portofoliu
- Am trecut printr-un rebranding pentru canalul nostru de tehnologie: Technolust by start-up.ro - canalul de YouTube pentru review-uri și gadgeturi
- Glovo Next: următorul pas pentru platformă este o rețea de socializare
- Povestea Innovation Labs spusă de Răzvan Rughiniș and Andrei Pitiș în cadrul documentarului Romanian Startups: Roaring Tigers of Europe
- Cum se transformă agricultura prin tehnologie? Afaceri cu AI
Nu putem acoperi toate știrile din domeniu, nici nu ne propunem. Din acest motiv, vă oferim un nou format, mai simplu, mai eficient, care se întoarce la originile jurnalismului: știrea de coloană. Aceasta este numărul 4 al acestui rezumat săptămânal.
PIB-ul României ar putea ajunge la 700 de miliarde de euro în 10 aniEconomia României ar putea să se dubleze în următorii zece ani, iar PIB-ul să ajungă la valoarea de 700 de miliarde de euro, cu un ritm mediu de creștere de 3.0 – 3,5% pe an și o inflație medie similară. Una dintre condițiile pentru ca aceste estimări să se îndeplinească este absorbția și utilizarea eficientă, în următorii ani, a celor 28 de miliarde de euro disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență, arată raportul ”30 x 30. 30 de ani de transformări. 30 de ani de ING”, lansat astăzi de ING Bank România.
ING Bank România aniversează 30 de ani de activitate pe plan local în 2024, iar cu această ocazie macroeconomiștii băncii au realizat o radiografie a evoluției principalilor indicatori economici în ultimii 30 de ani.
Se lansează RoPay, serviciul de transfer de bani mai ușor în RomâniaRoPay a fost dezvoltat de TRANSFOND și este oferit consumatorilor finali prin intermediul aplicațiilor de mobile banking ale băncilor comerciale din România. Schema RoPay îi are drept co-administratori pe Asociația Română a Băncilor și TRANSFOND, care este și furnizor al infrastructurii centrale a Serviciului RoPay (MPS).
Cu RoPay poți solicita bani și efectua plăți, iar tranzacțiile se procesează în maximum 10 secunde, între persoane fizice aflate în proximitate.
CEC Bank lansează serviciul de plăți instant RoPay, o alternativă la plata cu cardul, care nu necesită introducerea datelor bancare, fiind suficientă generarea de către beneficiar și scanarea de către plătitor a unui cod QR, direct din aplicația mobilă.
Roca Industry preia integral Workshop Doors, al doilea producător de uși industrialeROCA Industry, holdingul industrial de materiale de construcții deținut majoritar de compania de private equity ROCA Investments, anunță preluarea integrală a companiei Workshop Doors prin achiziția pachetului suplimentar de 30% din capitalul social. Compania a intrat în portofoliul ROCA Industry în februarie 2024, prin achiziția primului pachet de 70% din capitalul social.
Workshop Doors este al doilea producător pe piața ușilor de interior din regiune, având două facilități de producție, în Reghin și Petelea. Este a doua investiție a holdingului ROCA Industry pe această piață, prima fiind ECO EURO DOORS, cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale, achiziționat în totalitate de ROCA Industry în 2022.
Token Payments Services, autorizată de BNR conform regulamentului PSD2TOKEN Payment Services este prima instituție de plată autorizată de Banca Națională a României (BNR) pentru acceptarea de operațiuni de plată online și tranzacții la POS-uri fizice, conform reglementării PSD2. În plus, BNR a autorizat TOKEN să desfășoare operațiuni de remitere de bani, facilitând activitățile magazinelor online de tip marketplace. Această autorizație marchează o etapă importantă în extinderea operațiunilor TOKEN pe piața românească și subliniază angajamentul companiei de a oferi soluții inovatoare de plată, sigure și eficiente.
TOKEN Payment Services este prima subsidiară TOKEN, lider pe piața din Turcia, gestionând în această țară peste 900.000 de terminale active și procesând zilnic aproximativ șase milioane de tranzacții. TOKEN Turcia este deținută de Koc Holding A.S. La începutul anului 2023, TOKEN și-a extins operațiunile în România, oferind comercianților soluții de tip one-stop-shop cu ajutorul terminalelor POS marca Beko.
Eveniment al cercetătorilor români în Statele Unite pe 15 noiembrieAsociația Biomentorhub anunță organizarea evenimentului 4BiOMed US, care va avea loc la Universitatea Brown, Rhode Island (și online), în data de 15 noiembrie 2024. Această ediție marchează extinderea globală a comunității 4BiOMed, o platformă care facilitează colaborarea între profesioniști din biotehnologie și medtech, atât din România, cât și din diaspora, cu scopul de a dezvolta proiecte inovatoare și de a crea legături strategice pe termen lung.
Pe scena evenimentului vor urca lideri recunoscuți internațional din biotehnologie și medtech, care își vor împărtăși poveștile și viziunile despre viitorul industriei. Printre aceștia se numără:
- Mark Crowell – Expert în transfer tehnologic, cu peste 30 de ani de experiență, și Executive Entrepreneur in Residence la Eshelman Institute for Innovation, University of North Carolina at Chapel Hill
- Vlad Gliga – CEO și co-fondator Rubik Hub, un catalizator pentru startup-uri și inovație, RO
- Cristiana Banilă – Co-fondator & CSO la MitraBio, lider în diagnosticul non-invaziv al pielii, Londra, UK
- Ion-Gheorghe Petrovai – Co-fondator FreshBlood HealthTech, un promotor al ecosistemului de sănătate din România, Cluj-Napoca, RO
- Elena Oancea – Profesor asociat la Universitatea Brown, specializată în biologie celulară, Providence, RI
- Michael S Rosen - Managing Director at Helix 51 Incubator, Rosalind Franklin University, Chicago, IL
- Rafaela Nita - Science & Technology Strategy and Execution Senior Advisor at ARPA-H (Advanced Research Projects Agency for Health), Washington DC
Pentru mai multe informații, dați click pe acest link.
Samsung, în primele 5 mărci globale cu o valoare de peste 100 de miliarde de dolariSamsung a anunțat că a fost recunoscut de Interbrand, o companie globală de consultanță în domeniul brandurilor, ca brand „Global Top 5” pentru al cincilea an consecutiv. Interbrand publică în fiecare an lista sa cu „Cele mai bune branduri globale”, iar lista din acest an a arătat că valoarea brandului Samsung a ajuns la 100,8 miliarde de dolari și a crescut cu 10% față de anul precedent.
În acest an, sub viziunea „AI for all”, Samsung își extinde portofoliul de produse integrate cu tehnologii AI pentru a îmbunătăți experiențele clienților. Odată cu lansarea seriei Galaxy S24, Samsung a fost lider în domeniul AI pe zona de dispozitive mobile. De asemenea, a lansat televizoare AI echipate cu procesoare AI și upscaling AI, introducând în același timp electrocasnice Bespoke AI care îmbunătățesc viața de zi cu zi a utilizatorilor.
Agroland crește producția de furaje cu 212% față de anul trecutAgroland Business System, grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, anunță creșterea producției de furaje cu 212% în T3 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, magazinele proprii Agroland au înregistrat o majorare cu 16% a numărului de clienți, în timp ce valoarea medie a bonului fiscal a scăzut cu 1% față de T3 2023.
Producția de ouă de consum a ajuns la 12,3 milioane de ouă în al treilea trimestru al anului, un nivel similar cu cel din aceeași perioadă din 2023. La nivelul primelor nouă luni din 2024, în cadrul platformei avicole de la Mihăilești au fost produse 43 de milioane de ouă de consum, +40% față de perioada comparabilă a anului trecut.
În ceea ce privește producția de furaje, aceasta s-a ridicat la 4.630 de tone în T3 2024, în creștere cu 212% comparativ cu al treilea trimestru din 2023. În plus, în T3 2024, Agroland Business System a început producția de furaje BIO în cadrul fabricii de la Caransebeș, care a devenit una dintre cele mai importante unități de producție a furajelor certificate organic din România.
Visa și Raiffeisen Bank lansează un card "de lux"Visa şi Raiffeisen Bank lansează în premieră în Europa Centrală şi de Est cardul Visa Signature, debit şi credit, extinzând beneficiile exclusiviste pentru deţinătorii de carduri super premium pe piața din România. Inițiativa continuă angajamentul celor două companii de a furniza produse şi servicii financiare inovatoare, oferind clienților avantaje semnificative și o experiență îmbunătățită atunci când folosesc cardurile din portofoliul Visa Premium.
Noul card, realizat 99% din plastic reciclat, a fost inclus în portofoliul de produse al băncii şi este accesibil unui segment semnificativ de clienţi premium.
Beneficiile locale ale cardurilor premium vizează în special serviciile de transport, de asistență rutieră sau de asistență la domiciliu: reduceri la cursele BlackCab, transportul copiilor în condiții de siguranţă, șofer privat pentru transportul cu mașina personală sau transfer la aeroport. De asemenea, deținătorii de carduri Visa Premium beneficiază de reduceri la restaurante, clinici stomatologice, saloane de înfrumusețare și săli de fitness. În plus, aceștia au acces gratuit în lounge-urile aeroporturilor din București, Cluj , Timișoara și Viena și reduceri la pachetele de mobilitate rutieră, care includ mașină la schimb și tractare în caz de accident sau defecțiune tehnică.
Acer anunță noua serie Veriton NUC, soluții mici pentru afaceriAcer a anunțat noua serie Veriton NUC care oferă performanțe fiabile și eficiență ridicată. Seria Veriton NUC este adaptabilă pentru diverse aplicații, de la întreprinderi mici și mijlocii până la interacțiunile cu clienții, afaceri de mici dimensiuni și signalistică digitală.
Cu un design subțire și compact, Acer Veriton NUC este mai mic decât un desktop PC tradițional, ceea ce îl face deosebit de util în locurile de muncă restrânse, unde spațiul este limitat, și mai ușor de transportat atunci când este necesar. Datorită suportului de montare VESA, acesta poate fi ascuns în mod convenabil în spatele unui monitor, optimizând spațiul de lucru.
Noua serie de mini-PC-uri Acer integrează procesoare Intel Core Ultra, permițând funcții asistate de inteligența artificială pentru a spori productivitatea și creativitatea. Echipată cu grafica avansată Intel ARC cu nuclee 8Xe, noua serie Veriton NUC este ideală pentru sarcini de lucru ample care necesită procesări paralele.
BenQ anunță un nou proiector 4K - BenQ GP520BenQ anunţă proiectorul GP520, un model 4K all-in-one pentru divertisment acasă, conceput special pentru spațiile moderne în plan deschis.
Modul Auto Cinema al GP520 folosește detectarea inteligentă a mediului pentru a ajusta setările imaginii în timp real pentru performanță cromatică în funcție de diferitele culori ale pereților, condiții de iluminare și distanțe de proiecție.
GP520 oferă o calitate a imaginii cu rezoluție 4K UHD, luminozitate de 2600 ANSI-lumen și 98% gamă de culori Rec. 709.
Cu Google TV încorporat și acces intuitiv la servicii de streaming 4K precum Netflix și Disney+, GP520 este compatibil cu funcții HDMI 2.1 precum ALLM (Auto Low Latency Mode) pentru jocuri cursive și eARC pentru îmbunătățirea calității sunetului.
Ce este știrea de coloană? În jurnalismul ziarelor printate era o știre scurtă, aproape ca un tweet al zilelor noastre, care rezuma informația esențială pe scurt. Era cel mai pur mod de a face jurnalism.
Astăzi internetul a făcut ca știrea de coloană să dispară. În epoca afișărilor cu orice preț, numărul știrilor a crescut, iar astăzi mai mult de jumătate dintre știrile de pe un site ar fi putut fi simplu știri de coloană. “The New York Times” are motto-ul “All the news that fit to print”, adică toate știrile care au încăput sau meritat să fie în ziar. Dar pe vremuri ziarul avea o limită, internetul nu are.
Voi, cititorii, aveți nevoie doar de informație simplă și eficientă, într-o epocă mereu grăbită. De asta vă plac newsletterele.Din acest motiv, start-up.ro, un site al antreprenorilor și poveștilor lor, al lucrurilor făcute diferit, se întoarce la origini. La știrea de coloană și la a prezenta informația nu în multiple materiale, ci în unele eficiente pentru antreprenori, manageri și tineri care ne citesc.
Veți găsi în continuare informații despre programele de susținere ale startup-urilor, produsele cele mai interesante, finanțările disponibile pentru antreprenori și proiectele care ne-au făcut să ieșim în evidență în ultimii 9 ani.