Compania românească de IT mindit.io se extinde cu un birou în Elveția

mindit.io, companie românească specializată în dezvoltarea de software, s-a extins la începutul acestui an cu un nou birou în Elveția, în completarea celor din București, Iași, Sibiu și Cluj. Până la finele anului, compania își propune crearea unei echipe de 10 oameni pentru biroul nou, precum și creșterea portofoliului cu noi clienți din Elveția.

„Extinderea în Elveția reprezintă o decizie strategică pentru mindit.io, în contextul în care o parte relevantă a portofoliului nostru constă în clienți din această țară. Vrem să fim prezenți fizic atât pentru a ne consolida relațiile și a facilita colaborarea cu aceștia, cât și pentru a obține noi parteneriate locale. De altfel, acesta este doar primul pas spre extindere externă, planurile noastre pe termen mediu vizând și alte țări în acest sens”, a declarat Lucia Stoicescu, co-CEO mindit.io.

Noul birou mindit.io a fost deschis în luna ianuarie a anului curent, după ce la finele lui 2021 compania și-a extins prezența națională cu două noi birouri în Sibiu și Iași. În prezent, la biroul din Zug, Elveția, activează doi dezvoltatori software, urmând ca echipa să crească cu până la 10 persoane până la finele anului. Pe plan local, compana vizează atingere unei cifre de 300 de angajați anul acesta, de la aproximativ 180 în prezent.

Compania deține un portofoliu solid de clienți în Elveția, inclusiv una dintre cele mai mari companii multinaționale din țară. În cazul acestui parteneriat, mindit.io funcționează, de peste șase ani, ca o extensie a departamentului de IT al clientului, lucrând îndeaproape cu departamentele de marketing, supply chain, digital, procurement și financiar, asigurând servicii de suport pentru aplicațiile folosite de HQ, care deservesc servicii de bază. Un alt client longeviv este și Swisscom, principalul furnizor de telecomunicații din Elveția și unul dintre cele mai populare și de încredere branduri din țară. Grupul Swisscom cuprinde și Swisscom Health, filială ce își propune să digitalizeze serviciile medicale în Elveția, cu o acoperire de peste 200 de spitale prin Medical Connector, o soluție des utilizată în domeniul sănătății.

Pe lângă consolidarea parteneriatelor deja existente, mindit.io își propune atragerea de noi clienți, atât din industriile în care activează deja, precum retail, banking, fintech, ehealth, pharma, etc., precum și din alte noi domenii de activitate.

Potrivit reprezentanților mindit.io, biroul din Elveția reprezintă primul pas în strategia de extindere a companiei înafara României, planurile pe termen mediu vizând consolidarea poziției în regiunile DACH (Germania, Austria și Elveția), în US și explorarea oportunităților de business în Benelux (Belgia, Olanda și Luxemburg).

mindit.io este o companie românească, specializată în dezvoltarea de software, fondată în 2015 de Irina Arsene, CEO.

În prezent, mindit numără peste 180 de ingineri software, cu un nivel ridicat de expertiză în peste 50 de tehnologii, care operează pe un portofoliu de peste 200 de proiecte naționale și internaționale. Principalele industrii deservite de mindit.io sunt: retail, fintech & wealth management, healthcare, banking și foodtech.



Citeste si