Coronavirus | Air Up lucrează la Cluj la un ventilator mecanic ușor de construit

Din cauza situației în care ne aflăm cu toții în acest moment și datorită efectelor pe care le are virusul COVID-19, Air Up, o inițiativă locală din Cluj, își propune să dezvolte un ventilator mecanic open-source, ușor de construit și care să poată fi folosit în situații de urgență.

Pentru a putea face acest lucru echipa Air Up adunat la un loc ingineri, medici și alți profesioniști din domeniul sănătății pentru a colabora la dezvoltarea acestui ventilator. Deși nu au lucrat în această formulă înainte, fondatorii sunt prieteni buni și încearcă să găsească o soluție practică pentru această criză.

„Scopul nostru este să dăm o mână de ajutor medicilor din prima linie, pentru ca acesta să poată salva vieți în cele mai bune condiții, în lupta cu COVID-19”, au declarat fondatorii Air Up.

„Momentan lucrăm la un al cincelea prototip, care sperăm să fie și cel final ca să putem începe testarea clinică. Dacă acesta este suficient pentru medicii cu care colaborăm, vom produce mai multe bucăți pentru a le distribui în mai multe spitale pentru teste. Ventilatorul este momentan controlat printr-o aplicație pe telefon, fiind conectat la o rețea WiFi, permițând controlul de la distanță. Prețul de producție pentru un ventilator este de aproximativ 100 de dolari”, spun cei de la Air Up.

În căutare de sponsori pentru dezvoltarea sistemului

Air Up este în căutare de sponsori și colaboratori care vor să susțină acest proiect, care va ajuta sistemul sanitar din România atât pe termen scurt, cât ș pe termen lung. Pe lângă inițiativa de la Cluj, la Timișoara echipa VentilaTM lucrează la al cincilea prototip care acum e funcțional și a intrat în teste.

Despre VentilaTM poți citi aici unde am făcut update-uri pe măsură ce proiectul a evoluat.

După încheierea pandemiei, echipa care dezvoltă Air Up lucrează la un sistem integrat de IoT cloud care să facă posibil controlul faci și ușor al device-urilor de la distanță.

„Sistemul va fi destinat majoritar UAV-urilor și roboților industriali. Indiferent de soarta acestui proiect, structurile de control și softwre-ul pe care l-am dezvoltat până în prezent vor fi integrate în această platformă. Iar acest ventilator e doar un studiu de caz pentru acea platformă”, au declarat creatorii Air Up.

Cine sunt fondatorii Air Up?

La Air Up lucrează mai mulți ingineri și specialiști în programare și printare 3D, dar și oameni cu experiență în medicină.

  • Vladimir Sabo este cofondator și CEO al VASK, companie ce produce purificatoare de aer și la agenția de marketing Ballonline.
  • Răzvan Crețu este student la robotică cu experiență de 2 ani în startup-uri de sănătate drept cofondator și pasionat de Internet Of Things.
  • Cristian Sulighețean e student la robotică cu expeirență în dezvoltarea sistemelor de automatizare industrială, pasionat de Rapid Prototyping și de materiale avansate. Dezvoltă algoritmi de machine vision în Python pentru a ajuta roboții să prindă viață.
  • Daniel Gal e absolvent de Construcții de Mașini, cu experiență în proiectarea sistemelor mecanice și a printării 3D dobândită în urma proiectelor dezvoltate.
  • Mihai Părpărțiță are studii de licență în inginerie mecanică, studii masterale în inginerie aerospațială - experiență în proiectarea sistemelor mecanice, a sistemelor electrice, experiență privind realizarea sistemelor mecatronice, experiență în proiectarea și realizarea structurilor din materiale compozite.
  • Flavius Matiș are experienăă de peste 10 ani în software development și tehnologii web. E cofondator a două startup-uri.
  • Ahmed El Astal e student la medicină la Cluj-Napoca și paramedic cu experiență de patru ani. E experimentat în managementul pacienților critici, tratamentul bolilor acute, noțiuni de terapie intensivă și abilități chirurgicale de bază.


  • Citeste si