Coronavirus | Construiește librăria jocurilor video românești și strânge fonduri pentru lupta împotriva Covid-19

S-a lansat Jam de Casă, un Game Jam susținut de comunitatea dezvoltatorilor de jocuri din România ce va fi desfășurat online în perioada 28 aprilie – 2 mai, pentru a crea www.gamelab.ro, cea mai mare platformă online cu jocuri românești family friendly gratuite.

Acțiunea are și scopul de a strânge fonduri pentru lupta împotriva Covid-19. Proiectul inițiat de GameDev Academy este susținut de RGDA – Romanian Game Developers Association, Game Heroes și RGD.

Game Jam-ul este deschis de pe 14 aprilie pentru înscriere tuturor românilor, indiferent de vârstă, experiență sau cunoștințe tehnice. În cadrul game jam-ului cei înscriși vor putea să dezvolte un joc video experimental family friendly sau de tip boardgame.

"Recomand tuturor să încerce să creeze jocuri, este o oportunitate foarte bună să se implice și cei care nu lucrează în industria dezvoltatorilor de jocuri. Ne dorim să participe cât mai mulți români la acest Game Jam, chiar și persoane care nu au făcut așa ceva în viața lor, de la copii la părinți, indiferent de profesie, este un exercițiu de creație energizant. Vom adăuga pe platforma și o listă de tutoriale și site-uri cu tips & tricks despre cum poți să creezi un joc. Pentru persoanele care nu au înclinație spre lumea tehnică, aceștia pot dezvolta board game-uri”, spune Andrei Istrate, fondator al GameDev Academy și inițiator al proiectului Jam de Casă. 

„Jam de Casă oferă celor pasionați de dezvoltarea de jocuri ocazia să contribuie prin pasiunea lor la ameliorarea acestei crize generate de Covid-19: mai exact, prin crearea unui joc în 72 de ore, care va face parte din cea mai mare librărie online de jocuri video românești de tip family friendly gratuite. O vor face din propriile case, game jam-ul fiind digital, dar nu o vor face singuri, ci, sperăm noi, alături de zeci sau chiar sute de alți developeri cu experiență. De asemenea, dacă sunt studiouri care vor să doneze jocuri dezvoltate anterior, family friendly și care să fie disponibile gratuit pe platforma www.gamelab.ro, le invităm să o facă", a mai menționat acesta. 

Regulamentul de participare, etapele și noutăți despre desfășurarea Game Jam-ului vor putea fi urmărite pe website-ul www.gamelab.ro.

Înscrierea la Game Jam este deja deschisă si este gratuită. Înscrierile se pot face individual sau în echipă. Criteriile de participare vor fi minime, astfel încât aproape oricine să se poată implica, indiferent de vârstă, profesie sau experiență.

Pe baza unei teme ce va fi anunțată la începutul game jamului pe 28 aprilie la ora 20:00, cei înscriși în proiect vor avea la dispoziție 72 de ore  pentru a dezvolta un joc family friendly, care va fi apoi publicat pe platforma. J

ocurile vor fi testate de către profesorii de la GameDev Academy și vor fi  prezentate publicului larg în cadrul unui Charity Stream live care va avea loc în data e 4 mai, ora 20:00, ce va fi transmis pe site-ul game jam-ului.

Pe perioada live streaming-ului ce va fi transmis simultan de GameDev Radio și canalele de social media ale proiectului, se vor putea face donații de către oricine este interesat să susțină proiectul, persoană fizică sau juridică. Suma finală va fi donată în totalitate către un spital sau un ONG care susține efortul medicilor în lupta contra Covid-19. Beneficiarii sumei strânse prin donații vor fi anuntați în perioada imediat următoare pe site-ul proiectului.

“Avem o comunitate a dezvoltatorilor de jocuri foarte conectată și dornică să ajute cu resursele proprii și prin creativitatea specifică. În țară sunt active peste 100 de studiouri de game development care numără peste 6000 de profesioniști.”, a menționat Andreea Medvedovici-Per, Director Executiv RGDA.



Citeste si