Coronavirus | Platforma globală cu voluntari români care strânge soluții de luptă împotriva Covid-19

O inițiativă globală care vrea să facă publice mai multe soluții anti Covid-19 adună inițiative de ajutor din întreaga lume și are și voluntari români. Covid Tenders vrea să faciliteze accesul la call-uri pentru achiziții guvernamentale.

start-up.ro a discutat cu Flaviu Dumitrașcu, un antreprenor în lumea startup-urilor din România și voluntar pentru platforma Covidtenders.org ca să aflăm mai multe detalii.

„E o platformă care încearcă să conecteze cererea (call-uri guvernamentale) cu oferta (soluțiile ce luptă împotriva pandemiei). Soluțiile trebuie să fie testate și disponibile spre comercializare deja și căutăm soluții tech, din domenii precum diagnosis and screening, decontaminare, medicină de la distanță, prevenție și educație”, spune Flaviu Dumitrașcu.

Programele de achiziție guvernamentale sau private sunt înscrise pe site de voluntarii de la Covid Tenders și momentan au 50 de soluții și 50 de programe de achiziții listate.

Site-ul a fost lansat în urmă cu o lună și a pornit de la nevoia de tehnologie pentru protecția împotriva Covid-19 în aeroporturi, zone de carantină, spitale, infrastructură și închisori. Companiile din multe țări au creat soluții care pot fi replicate sau vândute mai departe în alte țări.

Covid Tenders e o inițiativă non-profit lansată de o echipă de voluntari, coordonată de Basile Verhulst, un antreprenor francez. Scopul platformei e să faciliteze schimbul de tehnologie într-o bază de date globală. Furnizorii de tehnologie pot publica direct soluțiile lor pe site și acestea sunt verificate de voluntari.

Echipa Covid Tenders e internațională, cu oameni din Franța, Statele Unite, Marea Britanie, Singapore, Malaezia, India și România.

Pe termen mediu, vor să ajungă la 1.000 de soluții până la finalul lunii și se bazează în totalitate pe donațiile celor care vor să ajute platforma.

 



Citeste si