- 23 Aprilie 2020
Cosmin Vladimirescu, Mastercard: De ce cardurile sunt bune și după pandemie
În perioada aceasta, cash-ul nu este numai mai periculos decât cardul, dar multe magazine offline s-au închis, așa că dacă vrei anumite produse e mai simplu să le comanzi de pe internet. Și ca să eviți interacțiunea îndelungată cu un curier pentru plata ramburs și schimbul de bani, poți folosi un card.
„Cei care nu utilizează cardul, dar și-ar dori să o facă, trebuie să știe că mai multe bănci din România oferă posibilitatea de a crea online un cont bancar, urmând să primească apoi cardul acasă, prin curier. Pentru persoanele care decid să folosească în continuare numerar, pentru că sunt obișnuiți astfel sau pentru că nu știu că pot plăti cu ușurință folosind alternative electronice sau digitale, sfatul este să se spele pe mâini în mod regulat, pentru a se proteja”, spune Cosmin Vladimirescu.
Dar pentru mulți plățile cu cardul reprezintă un risc. Ei consideră că pot fi fraudați, că nu văd banul cum trece dintr-o parte în alta. Cu toate acestea, în România, fraudarea cardului bancar este aproape inexistentă.
„Potrivit raportului publicat de BCE în septembrie 2018, România are cea mai scăzută rată a acestui fenomen dintre toate țările Uniunii Europene, cu o incidență de numai 0,005% dintre toate tranzacțiile efectuate cu cardul. Procentul reprezintă cazurile de fraudă reclamate, caz în care posesorul cardului este despăgubit. Deși numerarul a fost prima metodă de plată, apariția și evoluția plăților digitale oferă avantaje utilizatorului, cât și întregii economii. Cardurile ajută la reducerea economiei gri, dat fiind că fiecare plată poate fi monitorizată, ne ajută să ne protejăm fondurile printr-o serie de soluții și protocoale de securitate și facilitează atât plata în magazinele fizice, precum și transferul de bani către rudele din alte țări. Încă un aspect, deloc neglijabil, este faptul că dacă un posesor își pierde cardul și observă o tranzacție neautorizată, el își poate recupera prejudiciul. În cazul banilor cash, odată ce i-ai pierdut sau au fost furați, nu se mai poate face nimic înaceastă privință”, spune Vladimirescu.
Cum își controlezi cheltuielilePlata cu cardul le permite utilizatorilor să țină evidența tuturor cumpărăturilor și să monitorizeze cheltuielile, prin intermediul extrasului bancar. De curând, pentru a promova plățile cu cardul mai simple în perioada aceasta marcată de Covid-19, limita de plată contactless a fost ridicată la 200 de lei. Până la 200 de lei nu trebuie să introduci PIN-ul.
Pentru a evita frauda, clienții trebuie să evite accesarea link-urilor nerecunoscute primite prin email de la expeditori suspecți sau prin SMS. De asemenea, știm că e greu, dar ar trebui să ai parole mai complicate, să distrugi documente bancare vechi înainte de a le arunca și să știe că Mastercard, de exemplu, nu-i sună și nu le trimite email-uri sau SMS-uri direct pentru a solicita informații personale sau referitoare la conturi.
„Când vine vorba de plăți electronice, toate achizițiile efectuate cu cardul sunt înregistrate, ceea ce permite monitorizarea cheltuielilor în aplicație sau online, prin extrase bancare. Există portofele electronice, cum ar fi Apple Pay, care arată informații despre cele mai recente tranzacții, precum data și ora la care au fost efectuate, numele destinatarului plății, geolocalizarea și suma totală plătită, sau chiar aplicații care te ajută să îți gestionezi banii și chiar să economisești. De asemenea, este de reținut că ne putem baza întotdeauna pe extrasul de cont sau de card. Trăgând linie, cardul este cel mai de încredere instrument pentru monitorizarea achizițiilor și a cheltuielilor”, mai spune reprezentantul Mastercard.
Ce măsuri de siguranță sunt la plățile cu cardulMulte bănci au metode de verificare pentru plățile cu cardul, iar Cosmin Vladimirescu ne-a povestit de câteva dintre ele.
„De exemplu, Mastercard Identity Check, versiunea îmbunătățită a SecureCode, utilizează cele mai noi standarde de autentificare, precum codul unic, recunoașterea facială, amprenta și alte date biometrice, ca securizare avansată a plăților online împotriva utilizării neautorizate a cardurilor. Prin urmare, o persoană neautorizată nu poate folosi un card pierdut sau furat pentru a face cumpărături online”, spune Vladimirescu.
În plus, Mastercard Safety Net este un instrument global dezvoltat anterior, care reduce impactul atacurilor cibernetice împotriva băncilor și procesatorilor. Tehnologia folosește capacitatea rețelei globale Mastercard de a identifica un comportament neobișnuit și potențiale atacuri, adesea chiar înainte ca banca sau procesatorul să își dea seama că ceva este în neregulă. Safety Net acoperătoate produsele Mastercard și este integrat în rețeaua globală de plăți Mastercard.
De asemenea, clienții care sunt la început în folosirea cardurilor pot să-și activeze alertele prin SMS. Astfel, când fac o plată primesc un SMS cu datele plății și soldul rămas în cont. Dacă identifică ceva de care nu știu, ori pentru că au fost fraudați, ori pentru că, de exemplu, copiii au cumpărat ceva online, pot să blocheze tranzacția. Alertele prin SMS sunt emise de către bancă.
Economia în viitorAm vorbit cu Cosmin și despre modul în care crede că va evolua economia pe viitor. „Ne așteptăm să genereze schimbări, nu numai în economie, ci și în alte aspecte ale vieții, drept pentru care va fi nevoie de ajustări în planificarea viitorului. Un lucru este sigur: trebuie să demonstrăm solidaritate pentru a răspunde cât mai bine nevoilor actuale și imediate, și totodată să găsim cea mai bună și responsabilă abordarepe termen mediu și lung pentru gestionarea efectelor. În acest moment, prioritatea noastră absolută este siguranța și sănătatea echipei, a clienților noștri și tuturor oamenilor, în timp ce le oferi clienților aceleași produse și servicii sigure, pe care se pot baza, indiferent de provocări”, a spus Cosmin Vladimirescu.