Covid-19: Peste jumătate din firmele din România se pregătesc pentru o recesiune

57% dintre companiile din România prevăd riscul unei recesiuni istorice la nivelul întregii Europe, iar 61% dintre companiile din România afirmă că acceptă termene de plată mai lungi decât cele care asigură buna funcționare a companiei.

Pentru 74% dintre companiile mari, mici și mijlocii din România, plățile care depășesc data scadentă sunt o reală amenințare asupra lichidităților (58%), dezvoltării afacerii și angajării de nou personal (48%), dar și asupra capacității de inovare (28%). Iar în contextul pandemiei Covid-19, acestea reprezintă o reală amenințare asupra existenței afacerii.    

 “2020 va fi amintit în istorie ca anul pandemiei Covid-19, iar afacerile românești și europene vor simți probabil ecourile acestui an pe o perioadă foarte lungă de acum înainte. În timp ce menținerea unui flux de numerar sănătos a fost în tot acest timp o prioritate pentru orice companie, oprirea pe scară largă a economiilor europene în lunile martie-mai a pus sub amenințare buna funcționare a companiilor. Fără un cashflow stabil, companiile întâmpină mari dificultăți în îndeplinirea obligațiillor financiare, în dezvoltare și inovație. La Intrum România suntem alături de fiecare IMM și corporație, cu soluții personalizate de recuperare a creanțelor neîncasate, astfel încât managementul să se poată concentra pe strategii de creștere și dezvoltare și nu pe măsuri de supraviețuire.”, declară Cătălin Neagu, Managing Director Intrum România.

Pentru a contracara efectele negative pe care plățile întârziate le au asupra tuturor sectoarelor de activitate, cele mai utilizate metode ale companiilor sunt oferirea unui discount ca alternativă (44%), oferirea unui termen de plată revizuit (43%) sau adaugarea unei suprataxe în cazul prelungirii termenului de plată (42%). 

La nivel de prognoză asupra mediului de afaceri, 58% (versus 47% în 2019) dintre companii sunt de părere că, în maximum un an, țara noastră va intra într-o recesiune de proporții. Media la nivel european este de 56%, iar printre cele mai pesimiste țări se numără: Italia (83%), Belgia (81%), Portugalia (76%), țările cel mai puțin afectate la nivel declarativ fiind Irlanda (35%), Slovenia (37%), Serbia (38%).

Pentru a evita efectele negative ale unui curând declin economic, companiile mari au ca focus de implementare următoarele măsuri de precauție, menite să reducă riscul expunerii la recesiune: identificarea celor mai expuse segmente de business (46%), programe de reducere a costurilor (38%), limitarea angajărilor (30%).

Poți vedea raportul complet mai jos. 

Raportul European al Plăților, ediția România 2020 by start-up.ro on Scribd



Citeste si