Credite pentru afacerea ta la început de drum, cu doar 3 luni de activitate

Odată cu așezarea semnului „Deschis” pe ușa firmei tale, știi ca acesta nu reprezintă doar un simplu semn, reprezintă modul tau personal de a face business. Și atunci când te uiti la afacerea ta, nu o vezi doar cum este ea în prezent, ci cum se poate dezvolta în viitor.

Finanțarea pentru un business la început de drum e una dintre provocările oricărui antreprenor pentru că de multe ori, nu știi la ce să apelezi. Poți alege să te duci către părinti și prieteni, să vinzi un bun personal sau chiar să te gândești la un împrumut la o bancă. Dar, pentru că ești la început de drum cu afacerea și nu ai încă un istoric, sau pur si simplu pentru ai o afacere mica, accesul la finanțare în sistemul de banking clasic este destul de greu. 

Pornind de la această idee, a fost creată BT Mic, companie a Grupului Financar Banca Transilvania, destinată să ajute afacerile mici să crească. 

Până acum, în aproape un an, BT Mic are peste 2.000 de clienți, dovadă a faptului că sistemul funcționează. Creditul mediu acordat a fost de 45.000 de lei si peste 200 de tipuri de activități au fost finanțate.

Cum arată procesul de finanțare?

Pentru a intra în legătură cu reprezentanții BT Mic se poate aplica online, pe site-ul BT Mic sau direct in unitatile BT Mic sau Banca Transilvania. După acest moment, se stabilește o vizită la sediul clientului pentru o discutie deoarece in acordarea creditelor, BT Mic tine mult sa cunoasca businessului si mai ales modul in care antreprenorul se ocupa de el.

Ulterior acestei discutii, pe baza informatiilor colectate (informatii minimale, respectiv doumentele legale ale companiei si o ultima balanta lunara), se va propune o solutie de finantare personalizata.

Criteriile de acordare

Pentru a putea beneficia de un credit de la BT Mic este nevoie ca un business sa aiba  minim  3 luni de venituri, fără să fie urmărit profitul inițial, ci doar faptul că firma este activă.

Creditele prin BT Mic ajung la 200.000 de lei pe client, pe un termen de maxim 7 ani, iar dobânda e variabilă, în funcție de indicele Robor la 6 luni. Conform reprezentanților BT Mic, se merge foarte mult pe garanția personală a asociatului și doar incidental pe garanții materiale.

Se finanțează business-uri din orice domeniu de activitate și orice formă de organizare – societate comercială, persoană fizica autorizată, întreprindere individuală etc.

Contează foarte mult experiența și implicarea persoanei fizice din spatele business-ului, dar și gradul de cunoaștere al afacerii.



Citeste si