- 17 Mai 2022
Cum lucrează o companie IT la programe de învățare pentru angajați
Totodată, oamenii aflați la început de drum, respectiv juniorii, beneficiază de sprijin pentru a urma traininguri oferite de Microsoft, având apoi posibilitatea să își susțină examenele de certificare, pe zona de programare .NET și baze de date. Pe lângă aceste traininguri, strategia prevede „proiecte școală” în companie, conduse de experți tehnici din cadrul ei, în care cursanții aplică ceea ce au învățat.
Inițiativele acoperă atât zona de juniori, cât și cea de seniori, fiecare categorie având la dispoziție cursurile și certificările corespunzătoare. În ceea ce-i privește pe cei cu experiență solidă, seniori, pentru ei va exista un learning path care-i va conduce la nivel expert, fiind sprijiniți să-și atingă potențialul maxim.
„Inițiativa de learning path o realizăm cu sprijinul Microsoft și încurajăm programatorii din companie să aleagă sau să urmărească și să pună în aplicare tehnologii, pe care ei le găsesc interesante și de viitor. Ne dorim să se simtă liberi să propună, să-și spună punctul de vedere. Numai prin această deschidere o companie poate rămâne în trend cu ultimele tehnologii, iar noi suntem pregătiți să oferim accesul la cursuri de pregătire pentru tehnologiile considerate relevante de angajații noștri. Scopul nostru este ca oamenii să știe și să simtă că la noi pot crește, teoretic și practic, din punct de vedere profesionist, dar și ca persoane”, a declarat CEO-ul EXE Software, Sorin Cosmescu.
EXE Software este una dintre cele mai mari companii românești de IT din țara noastră, fiind înființată în anul 2001 și având produse și servicii livrate în cinci din cele șapte continente din lume. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din interiorul fiecărei companii din portofoliul său de clienți. Cu peste 200 de proiecte la activ, EXE Software este partener certificat Microsoft Gold și și-a clădit reputația dezvoltând și implementând soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection, data analysis, folosind metodologii ca Agile, Waterfall, Extreme Programming (XP) și Adaptive Software Development (ASD).