- 5 Octombrie 2017
Cum să pui mâna pe 15.000 de euro și 350.000 de clienți internaționali
SAP InnovMatch este o competiție prin care startup-uri, companii de tehnologie sau specialiști tehnici pot aplica pentru a “rezolva” o provocare tehnică oferită de către cinci companii: Selgros România, Your Own Idea, Sportina, Eurocash și Atlantic Grupa. Practic, aplici pe site-ul competiției InnovMatch pentru una dintre provocări până pe 16 octombrie. Apoi, cele mai bune idei vor fi selectate și pot câștiga premii cu valoare totală de 15.000 de euro, dar și participarea la finala europeană de la Praga. Am vorbit cu Vlad Stănescu, unul dintre fondatorii programului și business development manager pentru SAP Cloud Platform ca să aflăm mai multe.
Inițiativa SAP InnovMatch a fost lansată acum trei ani și a pornit de la ideea de a conecta o platformă Cloud foarte folosită de companii mari, cea creată de SAP, Cloud Platform, cu startup-urile care au idei și abordări inovatoare. Practic, cu ajutorul SAP Cloud Platform se pot procesa cantități enorme de date în timp real.
SAP colaborează cu firme cum ar fi Swarovski, Dutch Post, TrenItalia sau Nestle
Echipele participante la InnovMatch trebuie să vină cu o soluție din domeniul Big Data. La final, dacă ești selectat, SAP nu reține niciun procent din proiecte sau din companii, dar poți să ai acces la baza lor de date, care să-ți aducă noi clienți.
Domeniile de interes pentru InnovMatch“Pe lângă soluții de procesare Big Data, al doilea grup target pentru noi va fi Internet of Things. Cu toate acestea, SAP Cloud Platform oferă oportunități în zona dezvoltării de aplicații de business, soluții colaborative, sisteme de backup IT sau pentru zone de User Experience și aplicații mobile”, a declarat Vlad Stănescu.
De ce ți-ar fi utilă competiția dacă ești startup? Ei bine, SAP are 350.000 de clienți în toată lumea. “Dacă cei care vin la InnovMatch vor folosi tehnologiile noastre, noi îi putem conecta cu diferite companii interesate și să le oferim acces la un segment mai larg de firme, cu un potențial mult mai mare pentru implementarea unor idei inovatoare. De asemenea, fondul de investiții al SAP ar putea să se implice”, spune Stănescu. SAP colaborează cu firme cum ar fi Swarovski, Dutch Post, TrenItalia sau Nestle. De altfel, foarte multe firme multinaționale folosesc soluțiile SAP.
Ce se întâmplă dacă ești selectat?Pe lângă soluții de procesare Big Data, al doilea grup target pentru noi va fi Internet of Things. Cu toate acestea, SAP Cloud Platform oferă oportunități în zona dezvoltării de aplicații de business, soluții colaborative, sisteme de backup IT sau pentru zone de User Experience și aplicații mobile
Practic, aplicanții trebuie să livreze pe site-ul oficial al competiției o idee și să reușească să construiască o funcționalitate folosind SAP Cloud Platform. “E nevoie doar de un MVP, de un prototip 1.0. Soluțiile finale trebuie prezentate într-un video urcat pe YouTube de maximum trei minute. Acestea vor fi judecate după gradul de inovare, nu neapărat după capacitățile de prezentare”, a mai explicat Stănescu.
Va fi un câștigător pentru fiecare client cu o provocare tehnică, iar finala va fi la finalul lui noiembrie în Praga. Va exista și o rundă suplimentară, în care vor putea aplica participanți care rezolvă orice altă problemă. Și aceștia vor putea fi invitați la finala de la Praga. Poți afla toate detaliile de pe site-ul competiției InnovMatch.