- 29 Septembrie 2026
Cum va moderniza Hyperfy securitatea BNR: AI pentru analiza imaginilor și o tranziție fără oprirea sistemelor existente
Contractul cu BNR a fost semnat în septembrie 2026, după o licitație publică lansată în decembrie anul trecut. Proiectul va fi derulat contractual de Global Operation Center (GOC), entitatea juridică sub care Hyperfy și-a consolidat majoritatea operațiunilor în 2025. Hyperfy este brandul sub care vor fi livrate soluțiile, nu o a doua companie care împarte proiectul cu GOC, a precizat Lucian Mățăoanu.
Ce va face sistemul implementat pentru BNR„A fost un proces complex, în care a trebuit să construim o soluție tehnică și comercială care să răspundă tuturor cerințelor BNR. Contractul a fost semnat în septembrie, iar implementarea proiectului se va desfășura pe 24 de luni”, a spus pentru start-up.ro CEO-ul Hyperfy.
În prezent, informațiile generate de sistemele de securitate pot ajunge în aplicații și interfețe diferite. Proiectul urmărește reunirea lor într-o platformă PSIM, prin care operatorii să poată vedea evenimentele în același context, să coreleze alertele și să investigheze mai repede incidentele.
„Proiectul presupune modernizarea infrastructurii de securitate a BNR și integrarea sistemelor existente într-o arhitectură centralizată, prin platforma noastră PSIM. Vor fi integrate principalele sisteme de securitate ale instituției, iar peste această infrastructură vom adăuga automatizări și funcționalități de analiză video bazate pe Computer Vision”, a explicat Lucian.
Platforma va conecta sisteme precum cele de detecție a efracției și a incendiilor, controlul accesului, supravegherea video și alte echipamente IoT. CEO-ul Hyperfy a descris PSIM drept un „sistem de sisteme”: un nivel care adună informațiile provenite din echipamente diferite și le prezintă operatorului într-o imagine unificată.
„Avantajul este că aceste sisteme nu mai funcționează izolat. Platforma integrează informațiile din mai multe surse și le prezintă operatorului într-un singur context operațional, la care sunt aplicate automatizări și reguli operaționale. Astfel, centrul de monitorizare trece de la simpla gestionare a unor alerte provenite din sisteme separate la o imagine operațională unificată.”
Sistemul va păstra și istoricul evenimentelor, pentru ca operatorii să poată reveni asupra incidentelor și să urmărească modul în care au fost gestionate. Pentru o infrastructură critică, o cerință este și redundanța: arhitectura trebuie să rămână funcțională chiar dacă anumite componente devin indisponibile.
AI va analiza imaginile, operatorul va decide ce face cu alerteleInteligența artificială va fi folosită în special pentru analiza volumelor mari de date video. Sistemul va putea transforma anumite evenimente din imagini în alerte și metadate, astfel încât înregistrările să poată fi căutate ulterior după caracteristici sau tipuri de evenimente.
„AI-ul este folosit în primul rând pentru a analiza volume mari de date video și pentru a transforma ceea ce se întâmplă în imagini în alerte care pot fi investigate. Evenimente pot fi transformate în metadate, astfel încât operatorii să poată căuta ulterior în istoricul video după anumite caracteristici sau tipuri de evenimente.”
O alertă generată automat nu va însemna însă și o decizie automată de intervenție. Potrivit CEO-ului Hyperfy, operatorul va avea acces la contextul situației și va stabili dacă alerta necesită o acțiune.
Compania va adapta și calibra funcționalitățile pentru cerințele proiectului, știind că orice sistem de detecție trebuie să gestioneze atât riscul alarmelor false, cât și pe cel al incidentelor ratate.
Tranziția trebuie făcută fără oprirea sistemelor actuale„Premisa de la care pornim este că AI-ul asistă operatorul, nu îl înlocuiește. Decizia finală privind acționabilitatea rămâne la omul din centrul de monitorizare, care are acces la contextul complet al situației. În cazul infrastructurilor critice, preferăm să avem o alertă care trebuie verificată de operator decât să reducem sensibilitatea sistemului și să ratăm un incident real.”
Implementarea va începe cu infrastructura fizică și cu amenajarea unui centru temporar de operațiuni. Noul sistem va fi construit în etape, în timp ce infrastructura actuală de securitate trebuie să continue să funcționeze. Aceasta este, potrivit lui Lucian, una dintre cele mai mari provocări ale proiectului.
„Nu poți opri infrastructura existentă în timp ce construiești noul sistem. Trebuie să dezvoltăm și să implementăm noua platformă în paralel, păstrând sistemul actual complet funcțional și făcând tranziția fără întreruperi”, a mai spus CEO-ul Hyperfy.
Contractul include hardware, software, personalizarea platformei, infrastructură și lucrări civile. Componenta software este dezvoltată local, de echipa Hyperfy, în timp ce echipamentele vor proveni de la parteneri și furnizori internaționali, în funcție de cerințele proiectului.
Lucian nu a spus o sumă separată din buget pentru dezvoltarea software, deoarece aceasta este legată de integrarea celorlalte componente.
„Contribuția noastră principală este integrarea tuturor echipamentelor și sistemelor fizice într-un ecosistem. Aici este și o parte importantă din complexitatea proiectului: nu livrăm un produs software izolat, ci construim o arhitectură care combină software, hardware, infrastructură și servicii.”
Noua infrastructură este proiectată pentru o durată de viață de cel puțin zece ani și include o perioadă extinsă de garanție și optimizare operațională. Dincolo de timpii de detectare și răspuns la incidente sau de gradul de automatizare, compania va urmări capacitatea sistemului de a continua să funcționeze în situații neprevăzute.
De la dezvoltare software pentru bănci la servicii integrate de securitate„Un sistem de securitate nu este un produs pe care îl instalezi și apoi îl uiți. Trebuie actualizat și menținut pe termen lung”, a mai spus Lucian.
Hyperfy a început în urmă cu mai bine de zece ani ca business antreprenorial de dezvoltare software, lucrând inițial în sectorul bancar. În 2019, compania a fost preluată de Abris Capital Partners și a început tranziția către servicii integrate de securitate și modelul Security-as-a-Service. Rebrandingul sub numele Hyperfy a avut loc în 2022.
În prezent, compania acoperă instalarea și mentenanța sistemelor, operarea centrelor de monitorizare, dezvoltarea de software propriu și soluții bazate pe IoT și AI. Schimbarea a presupus și construirea unei echipe capabile să opereze proiectele după încheierea implementării, nu doar să livreze tehnologia.
„Pentru noi, un proiect nu se încheie odată cu instalarea sistemului. Este important ce se întâmplă după implementare, cum este operat, întreținut și optimizat și cum poate deveni, în timp, un serviciu pe termen lung pentru client.”
Grupul Hyperfy a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri de aproximativ 20 de milioane de euro și are circa 250 de angajați. Compania a depășit pragul de 100 de clienți enterprise. Are două centre proprii de monitorizare operațională, în București și Brașov, și operează centre dedicate pentru clienți din mai multe industrii.
„Am depășit de mai bine de un an pragul de 100 de clienți enterprise și lucrăm cu ei pe termen lung, inclusiv prin contracte de cinci ani. Asta reflectă schimbarea de strategie: suntem o companie de servicii, nu doar una care livrează proiecte.”
Pentru proiectul BNR, Hyperfy nu intenționează în prezent să angajeze personal suplimentar, urmând să folosească echipa existentă. Numărul specialiștilor implicați va varia de la o etapă la alta. Proiectul cere competențe care merg de la arhitectură, instalații electrice și centre de date până la securitate fizică, securitate cibernetică, PSIM și AI, a spus Lucian.
Energie, alte infrastructuri critice și extindere regionalăDincolo de banking, Hyperfy s-a extins în ultimii cinci ani către retail, automotive, industrie și producție. În 2025 a deschis și o direcție dedicată sectorului energetic, Security4Energy, pentru proiecte precum parcurile fotovoltaice.
Lucian a spus că Hyperfy a asigurat infrastructura de securitate pentru cel mai mare parc fotovoltaic construit până acum în România, fără a putea numi clientul.
„Observăm însă că nevoia de integrare nu mai ține atât de mult de o anumită industrie. Companiile caută tot mai mult sisteme care să conecteze securitatea cu operațiunile și să transforme datele colectate în informații utile pentru business.”
Hyperfy a investit, în ultimii ani, milioane de euro în tehnologiile proprii, folosind resurse reinvestite, creditare bancară și capital din partea investitorilor pentru dezvoltarea direcțiilor IoT, cloud și AI. Compania vede contractul cu BNR ca pe o posibilă referință pentru proiecte similare în alte infrastructuri critice din România și analizează extinderea pe piețele din regiune.
„Nu pornim de la un proiect pilot, ci de la produse și tehnologii pe care le-am dezvoltat și validat în piață. În paralel, ne uităm și la piețele din regiune. Produsele și tehnologia au ajuns la un nivel de maturitate care ne permite să luăm în calcul exportarea acestui model de business.”
Pe termen de doi-trei ani, compania își propune să extindă modelul de servicii de securitate, să dezvolte proiecte pentru infrastructuri complexe și să continue investițiile în verticala energetică.
În ceea ce privește inteligența artificială, Lucian a spus că miza va fi demonstrarea unor rezultate măsurabile în activitatea clienților.
„Credem că tehnologia trebuie să amplifice capacitatea oamenilor, nu să o înlocuiască. În cazul nostru, asta înseamnă să îi oferim operatorului informația potrivită, să reducem complexitatea și să îl ajutăm să ia decizii mai rapide și mai bine fundamentate.”