Cum vor putea doctorii să te ajute de la distanță

Telemedicina ar putea deveni următoarea revoluție a sistemelor medicale, tehnologia reușind să ofere suportul necesar pentru ajutor de specialitate la distanță.

Medicina face progrese din ce în ce mai mari, mai ales în prezentul tot mai tehnologizat, mai informatizat și mai conectat. Avem de-a face cu progrese în mai toate domeniile medicinei, fie că vorbim de proteze ultra-inteligente care ajută pacienții să revină la vieți normale, fie de organe crescute cu ajutorul celulelor stem. Într-adevăr, medicina urmează parcursul tehnologiei și informatizării, dar are ceva carențe la capitolul de conectare.

Într-o lume din ce în ce mai interconectată, în care putem lua rapid legătura cu aproape oricine, medicii par să rămână departe de noi. Într-adevăr, avem, de cele mai multe ori, numerele de telefon ale doctorilor la care mergem și putem să-i sunăm în caz de nevoie, dar știm cu toții cât de anevoios este să transmiți cuiva informații, mai ales medicale, la telefon.

Bazele telemedicinei

Telemedicina ar putea fi cheia rezolvării tuturor acestor probleme și ar aduce medicii mai aproape de pacienți, indiferent că aceștia se află la două saloane sau la două orașe distanță. De cele mai multe ori, distanța este obstacolul principal când vine vorba de primirea sau de oferirea de asistență medicală, fie că vorbim de vizite de rutină sau de chestiuni mai grave, unde un asemenea factor devine critic.

Dispozitivele purtabile ar putea reprezenta unul dintre cele mai mari beneficii pentru medicină și, implicit, pentru dezvoltarea telemedicinei. Astfel de device-uri au intrat timid pe piață și le-am privit cu oarecare rețineri prin prisma utilității. Ceasurile inteligente au câștigat, totuși, ceva teren, iar acum sunt pe piață modele disponibile pentru orice buget. Pe de altă parte, acesta a fost doar începutul, pe piață venind și brățările de fitness.

Purtarea de dispozitive inteligente la încheietura mâinii pare să fie doar începutul, iar pe măsură ce lucrurile evoluează, observăm că astfel de device-uri ies din sfera accesoriilor de fițe și se transformă în device-uri extrem de utile. De exemplu, un Apple Watch i-a salvat viața unui adolescent care a observat că durerile sale din piept erau corelate cu un ritm cardiac neobișnuit de mare. Același model de ceas l-a salvat pe un posesor care a descoperit că amețelile sale erau însoțite de un ritm cardiac sub limitele normale.

Producătorii de electrocasnice și de electronice înțeleg că trebuie să se concentreze și pe sfera dispozitivelor de sănătate, iar unul dintre cele mai bune exemple este Philips. Aceștia au lansat în vara lui 2016 mai multe produse de acest fel, în centrul atenției fiind Health watch. De asemenea, aceștia au lansat și alte produse, cum ar fi un termometru inteligent, sau un cântar la fel de ”smart”.

Accesoriile smart pentru încheietura mâinii ar putea fi complementate de dispozitive integrate și în îmbrăcăminte, asta dacă soluțiile propuse, de materiale flexibile, ies din laboratoare în viitorul apropiat.

Citește continuarea articolului în cadrul proiectului "Vezi în viitor" de pe playtech.ro


Citeste si