Cyber Swarm din Ploiești, investiție de 1 mil. de $ de la Tim Draper

Startup-ul Cyber Swarm din Ploiești, care realizează un procesor de cybersecurity, ce poate proteja mașinile industriale și mașinile autonome, a primit o investiție de peste un milion de dolari de la investitorul Tim Draper. Am vorbit cu Mihai Raneti, CEO și fondator, despre perspectivele unui startup care vrea să securizeze mașinile autonome.

Mihai Raneti a fondat un alt startup până la Cyber Swarm. Se numea CyberFog și crea un software prin care hackerii erau păcăliți să nu recunoască un sistem, calculator sau mașină industrială. Practic, după cum am scris și noi pe start-up.ro, creau un fel de soldați de teracotă ai internetului. Între timp, CyberFog s-a închis din diferite motive despre care am vorbit cu Mihai Raneti în interviul video unde am aflat, în exclusivitate, și despre investiția din partea lui Tim Draper.

Cum s-a născut Cyber Swarm?

“Am vrut să creăm un produs pentru Internet of Things, dar ne-am lovit de problema hardware. Ne-am pus întrebarea cum am putea miniaturiza lucrurile acestea. L-am întrebat pe unul dintre inginerii noștri cum am putea miniaturiza totul într-un procesor în care să introducem tehnologia de decepție. Răspunsul a fost da, așa că evoluția a fost naturală”, spune Raneti. Practic, Cyber Swarm face tehnologie de decepție. Adică un hacker nu mai vede ceea ce ar trebui să vadă, ci doar o imagine.

Deception technology a pornit acum 3-4 ani. Însemna crearea unor programe software care imită alte programe software. Pun atacatorul în perspectiva unei alegeri dificile, nemaiputând discerne ce este real și care este sistemul fals

“Deception technology a pornit acum 3-4 ani. Însemna crearea unor programe software care imită alte programe software. Pun atacatorul în perspectiva unei alegeri dificile, nemaiputând discerne ce este real și care este sistemul fals. Dar pe dispozitivele Internet of Things nu mai putem folosi software. A venit ideea naturală să înscriem toată partea de securitate pe hardware”, explică fondatorul Cyber Swarm.

Practic, procesorul va simula traficul la nivel de hardware și va crea o cale de comunicare imposibil de penetrat și interceptat. Dispozitivul fizic va fi greu de citit de un hacker, nu va mai depinde doar de software. În plus, Cyber Swarm va crea un procesor modificat pentru fiecare client, ca să se adapteze la mașinile și aparaturile lor.

Cum iei investiția de la Tim Draper

Tim Draper e unul din investitorii cunoscuți din Silicon Valley. În ultima vreme e interesat de zona de cybersecurity și de monede virtuale. Bancor, o nouă monedă virtuală, în care Tim Draper a investit, a avut cel mai mare ICO din istorie până când a fost depășită de Filecoin. A intrat în legătură cu Mihai Raneti printr-o cunoștință comună și a investit peste un milion de dolari.

“Am primit un seed ok pentru dezvoltarea primelor iterații fără mari probleme. Avem și un parteneriat cu o companie japoneză destul de importantă. Probabil că ei vor deveni primii noștri clienți. Prima investiție a fost de peste un milion de dolari, iar valoarea companiei e undeva pe la 10 milioane de dolari. Următoarea rundă de investiții va fi, probabil, între 5 și 10 milioane de dolari”, explică Raneti detaliile tranzacției.

Discuțiile cu Tim Draper s-au purtat pe mail și telefonic. Odată ce acesta a fost hotărât să investească, Raneti și echipa lui au deschis o companie și un cont în bancă direct în Statele Unite. Nici până azi nu au deschis contul românesc.

CyberFog a primit o investiție de 350.000 de euro de la Giza Ventures din Polonia. Urmărește videoul pentru a afla detalii despre cum s-a terminat această poveste. 

Cum e să lucrezi ca startup cu Tim Draper? “E unul dintre investitorii care e considerat founder centric, orientat spre fondatori. În zona business vine cu soluții, cu idei, dar la tehnic nu se pricepe, așa că ne lasă libertate. E un ajutor proactiv. Avem un roadmap, iar dacă se ating obiectivele totul este mai simplu”, spune Raneti.

Am primit un seed ok pentru dezvoltarea primelor iterații fără mari probleme. Avem și un parteneriat cu o companie japoneză destul de importantă. Probabil că ei vor deveni primii noștri clienți. Prima investiție a fost de peste un milion de dolari, iar valoarea companiei e undeva pe la 10 milioane de dolari

Ca amănunt interesant, pentru că nu pot să-și facă încă firmă în România, pentru că e nevoie de o ștampilă de la Guvernatorul din Delaware și din California, cei de la Cyber Swarm își plătesc angajații în bitcoin, cu ajutorul unui alt startup în care a investit Tim Draper.

Echipa Cyber Swarm

Momentan Cyber Swarm are 10-11 angajați, majoritatea ingineri hardware, cu vârste de peste 50 de ani. Cyber Swarm a făcut inclusiv parteneriate cu institute de cercetare din România și Raneti spune că va putea fi prima companie din România din ultimii 20 de ani care va duce cercetarea în industrie. 80% din bugetul lor se duce în cercetare, iar costurile operaționale sunt mici.

Ce a descoperit Mihai Raneti căutând angajați? Că dacă industria IT caută angajați, majoritatea se duc către software, pentru că accesul e mai ușor și salariile sunt mai mari.

“Am început să căutăm la universități. Am dat de oameni cu CV-uri de 150 de pagini și 70 de brevete. Văd o problemă în România și Europa. Majoritatea celor care termină facultăți se orientează către software. Sunt salariile mai mari. Dar e o criză acută”, spune Mihai Raneti.

Pentru producția procesorului de cybersecurity care poate fi folosit în industria automotive (mașini autonome) sau la mașini industriale, Cyber Swarm se poate orienta către România (dacă vor fabrica zeci de mii de bucăți) sau spre Europa de Vest și Taiwan. Problema de aici e că fabricile de procesoare sunt ocupate datorită exploziei procesoarelor.



Citeste si