Daniela Hariuc, Customer Experience Senior Manager Vodafone: „Digitalizarea e unde sunt clienții tăi și le oferi o experiență wow”

Cum se îmbină tehnologia cu experiența pe care o au angajații tăi cât și clienții și partenerii de business și cum te asiguri că-i aduci pe toți pe aceeași pagină alături de tine? Folosind cele mai potrivite unelte care asigură pentru toată lumea o experiență fără cusur.

Și poate te gândești că toate acestea necesită o investiție semnificativă. Alături de partenerii potriviți poți găsi fix acele unelte care-ți ușurează munca și o eficientizează, atât pentru tine cât și tuturor celor din jur, și care sunt procesele în care digitalizarea joacă un rol cheie. Am discutat despre legătura dintre digitalizare și cum o experiență facilă de utilizare duce la un grad mai mare de adopție pentru tehnologie alături de Daniela Hariuc, Customer Experience Senior Manager Vodafone.

Daniela Hariuc a fost și unul dintre mentorii primului bootcamp Deschis la Nou. Deschis la tehnologie, organizat de Vodafone Business pentru 50 de antreprenori din toată țara. Aceștia au venit la București în weekendul 23-24 martie din 9 orașe din toată România pentru a afla cele mai actuale soluții de digitalizare pentru afacerile lor și cum le pot accesa pentru a-și dezvolta business-urile.


Comunitatea Deschis la nou. Deschis la Tehnologie încurajează antreprenorii să înțeleagă, să adopte soluții digitale și să îmbrățișeze soluțiile pe care Vodafone le pune la dispoziția lor pentru modernizarea afacerii astfel încât business-ul să fie competitiv în ziua de azi. Prin digitalizare antreprenorii pot ajunge mai departe decât ar putea să o facă prin metode tradiționale.

În comunitatea Deschis la Nou. Deschis la Tehnologie, antreprenori români de succes, alături de specialiști Vodafone oferă participanților sfaturi și soluții încercate pentru dezvoltarea unui business.


Daniela ne-a spus că, în viziunea ei, digitalizarea îi permite unui antreprenor să se întâlnească mai ușor cu clienții. ”Înseamnă o modalitate de a le oferi o experiență ”wow”. Înseamnă o modalitate de a face toate lucrurile menționate într-o manieră cost eficient (eficientă din punct de vedere al cheltuielilor – n.red). Indiferent de domeniul, lucrurile astea se vor aplica, vor conta foarte mult și mă vor ajuta să-mi cresc afacerea, să scalez, să obțin rezultatele pe care mi le doresc”, ne-a spus Daniela Hariuc, Customer Experience Senior Manager Vodafone. 

Daniela avertizează asupra capcanei în care cad mulți antreprenori, și anume cea de a considera că pentru a aduce în business soluții de digitalizare e nevoie de investiții considerabile.

”Dacă pornesc de la premiza că digitalizarea e un lucru pe care îl fac doar companiile mari, care au foarte mulți bani, din start pornesc cu frâna de mână trasă și nu e bine. Dacă, însă, mă uit la procesele pe care le am, o iau pas cu pas, încerc să văd unde pot să eficientizez ceva, ce soluții mă pot ajuta să cresc, să fac lucrurile mai simplu și mai ușor, bătălia e pe jumătate câștigată”, mai spune Daniela, precizând faptul că în portofoliul Vodafone Business sunt soluții care ajută ”antreprenorii să-și digitalizeze procesele, să ajungă mai ușor la clienți, să ofere o experiență mai bună acestora, mai convenabil, atunci când vor ei”.

Reprezentanta Vodafone România adaugă faptul că ”digitalizare și customer experience nu înseamnă resurse enorme alocate, nu înseamnă bugete de zeci de mii de euro, înseamnă să înțelegi foarte bine ce procese ai, ce anume poți să eficientizezi și care sunt tool-urile care să te ajute”. 

Și mai înseamnă un lucru foarte important, în viziunea sa: ca antreprenorii să asculte clienții și, mai ales, să-și asculte proprii angajați pentru a pune pe masă cele mai bune soluții și servicii pentru clienți și parteneri. ”Apropo de customer experience înseamnă, pur și simplu, să-ți asculți clientul, să înțelegi care este feedback-ul pe care pe care ți-l dă, să-ți asculți angajatul, de multe ori poate chiar  mai mult, și apoi să le folosești de ceea ce afli în fiecare decizie operațională și comercială pe care o iei”.

Temele interviului cu Daniela Hariuc, Customer Experience Senior Manager Vodafone:
  • Cum folosești beneficiile digitalizării în dezvoltarea unui business în ziua de azi?
  • Ce provocări comune întâmpină antreprenorii în procesul de digitalizare?
  • Cât de importantă este ușurința de folosire pentru a atrage, convinge un antreprenor, manager să adopte soluții digitale?
  • Când ai fost ultima dată deschisă la nou în business și cum a fost? (cu exemple)
  • Când ai simțit că tu sau cineva apropiat a ratat o oportunitate, în viață sau în business, pentru că nu a spus „da” și nu a fost deschis/ă?
  • Dacă ar fi să descrii digitalizarea simplu pentru un business la început de drum sau care nu este digital, cum ai face-o?
  • Dacă ai fi astăzi antreprenor la început de drum, care sunt 3 lucruri pe care ai vrea să le afli?
  • Mi-e frică de tehnologie, afacerea mea merge - are un profit bun și mă pot întreține pe mine și pe familia mea - de ce am nevoie de tehnologie?
  • Ce greșeală ai vrea să evite antreprenorii din România și pe care o vezi des făcută?
  • Iată 7 idei principale pe care le vei putea descoperi în interviul video cu Daniela Hariuc:

    1. ”Indiferent că vorbim în calitate de antreprenori sau persoane fizice, cel mai important lucru atunci când decidem să folosim ceva este cât de ușor ne vine să folosim acel lucru, să ni-l introducem în rutina zilnică. Și atunci soluția de digitalizare pentru mine trebuie să să-mi ușureze viața. Trebuie să mă ajute să fac lucrurile când vreau eu, în ritmul meu. Exemplul care îmi vine în minte este că vreau să cumpăr pantofi la 12 noaptea pentru că am insomnie și am văzut un model foarte frumos la televizor și mi-l doresc. Și atunci intru în aplicație, îmi comand pantofii. Asta este digitalizarea pentru mine.”

    2. ”Trebuie să fiu deschisă la nou în fiecare zi. Și asta nu pentru că mă forțează cineva, ci pentru că asta este natura industriei în care în care lucrez. În fiecare zi apar lucruri noi, cu care trebuie să ne obișnuim, pe care trebuie să le integrăm în în viața noastră de zi cu zi. În fiecare zi aflu lucruri noi de la clienți, în fiecare zi am provocări noi, trebuie să găsesc soluții. A devenit o stare de spirit pentru mine. Învățând despre ce soluții avem pentru clienții noștri, despre ce soluții avem pentru angajații noștri, cum îi putem ajuta să facă lucrurile mai bine și pentru client și pentru ei, a trebuit să mă țin în priză și a ajuns să-mi placă lucrul acesta. Prin natura mea, în permanență încerc să găsesc lucruri noi despre care să învăț și pe care să le promovez, să mă gândesc tot timpul cum pot face să fie mai ușor pentru mine, pentru clienți, pentru angajați.” 

    3. ”Aș descrie digitalizarea de fapt punând niște întrebări. Vrei să fii aproape de client? Ai nevoie de digitalizare. 9 din 10 e români folosesc internetul. 7 din 10 sunt în social media, 60% își fac toată partea de cercetare pentru un produs în zona de social media sau pe internet. Dacă vor să cumpere produsul, întreabă în jur, cer păreri de la de la alții. Vrei să fii aproape de consumator? Ai nevoie să să le dai o experiență acolo unde sunt ei și o experiență ușoară și care să le permită să facă lucrurile foarte simplu, când vor ei.” 

    4. ”O experiență digitală înseamnă procese care să funcționeze fără niciun cusur în spate. Și digitalizarea mă ajută foarte mult aici și ajută pe un tânăr antreprenor. Nu vreau să caut în milioane de hârtii să găsesc acel contract. Am nevoie de un sistem care să mă ajute să ajung ușor la client. Al 3-lea lucru, am nevoie să fac toate astea eficient din punct de vedere al costurilor. În momentul în care folosesc soluții de digitalizare, mă momentul în care, de exemplu, folosesc roboți care să caute și să îmi pună contractul unde trebuie, fac lucrurile mai eficient, fac lucrurile mai repede și asta înseamnă că reușesc să le fac cu o alocare mai bună de resurse.” 

    5. ”În primul rând, aș vrea să știu cât mai multe despre ce am de făcut ca să pot oferi o experiență ”wow” clienților mei. Aș vrea să știu cât mai multe despre cum îmi pot atrage cât mai multe surse de finanțare, ce am de făcut pentru asta și aș vrea să știu care sunt instrumentele din zona de digitalizare care să mă ajute să-mi cresc afacerea și s-o scalez. S-o cresc sănătos, să nu am surprize de exemplu că nu mai merge lanțul de aprovizionare pentru că am prea mulți clienți. Cam la asta m-aș gândi: să știu cum să dau o experiență ”wow” clientului, să mă asigur că pot să scalez cu tool-urile digitale cele mai potrivite și să am sursele de finanțare pentru asta.” 

    6. ”Digitalizarea îmi ușurează foarte mult viața dacă înțeleg și sunt bine sfătuit să-mi aleg exact acele instrumente de care am nevoie. Îmi ușurez viața, îmi fac afacerea mai ușor de gestionat. Și atunci de ce aș face-o altfel? Nu-mi pot imagina acum să pornești la drum fără să ai măcar câteva instrumente digitale de care să te folosești.” 

    7. ”Digitalizare și customer experience nu înseamnă resurse enorme alocate, nu înseamnă bugete de zeci de mii de euro, înseamnă să înțelegi foarte bine ce procese ai, ce anume poți să eficientizezi și care sunt tool-urile care să te ajute. Asta pe partea de digitalizare. Apropo de customer experience înseamnă, pur și simplu, să-ți asculți clientul, să înțelegi care este feedback-ul pe care pe care ți-l dă, să-ți asculți angajatul, de multe ori poate chiar  mai mult, și apoi să le folosești de ceea ce afli în fiecare decizie operațională și comercială pe care o iei.”



    Citeste si