- 12 Mai 2026
Data Revolt lansează ALT Social. Un alt fel de a face Social Media
„Companiile nu mai au spațiu pentru canale care funcționează izolat. În proiectele noastre, am văzut constant că Social Media influențează decizia, comportamentul și performanța businessului, dar acest impact apare doar atunci când conținutul este construit într-un sistem coerent. De aici vine nevoia de a trata Social Media ca parte din arhitectura de creștere, nu ca pe un canal secundar”, spune Cosmin Nastasă, Co-founder & CEO Data Revolt Agency.
Noua divizie propune un model de lucru în care Social Media este conectată cu Performance, DATA, SEO și Direct Marketing, iar conținutul este gândit ca asset de business.
Social Media, dincolo de awarenessALT Social va fi coordonată de Victor Cebotari, Head of Social Media la Data Revolt, care preia în cadrul noii divizii rolul de Head of Social Media & COO. Din această poziție, el va coordona dezvoltarea strategică și operațională a diviziei, arhitectura serviciilor și procesele interne, fiind implicat și în strategia de Social Media pentru clienții din portofoliul ALT Social.
„ALT Social vine cu o responsabilitate foarte clară. Nu este suficient să livrăm conținut bun sau campanii corecte. Trebuie să construim un mod de lucru prin care Social Media devine mai relevantă în deciziile de business. Ambiția noastră este să mutăm Social Media într-o zonă de contribuție la dezvoltarea businessurilor clienților noștri”, spune Victor Cebotari, Head of Social Media & COO ALT Social.
Construită pe expertiza Data Revolt în Data Analytics, Performance Marketing, SEO, Direct Marketing și Social Media, ALT Social are acces la know-how-ul unei echipe de peste 70 de experți și la perspectiva unei agenții aflate în top 3% parteneri Google Premier din România.
Date, strategie și rezultate de businessUnul dintre diferențiatorii ALT Social este integrarea datelor în procesul de strategie și optimizare.
„Social Media trebuie analizată în relație cu funnel-ul, cu modul în care utilizatorii interacționează cu brandul și cu rezultatele pe care le poate susține în business. Dacă datele sunt fragmentate sau interpretate izolat, conținutul rămâne într-o zonă greu de evaluat corect. Când conectăm aceste semnale într-un sistem coerent, putem transforma insight-urile în decizii mai clare pentru business”, spune Bogdan Zaharia, Co-founder Data Revolt.
Abordarea a fost deja validată în proiecte din real estate, beauty, B2B și electro-retail, unde Social Media a contribuit la creșterea traficului calificat, la identificarea unor insight-uri relevante din conversațiile utilizatorilor și la conectarea performanței conținutului cu rezultatele de business.
Obiective pentru 2026Pentru 2026, ALT Social vizează o creștere de 40% față de rezultatele departamentului de Social Media din 2025 și consolidarea unui portofoliu de 25 de clienți activi.
Lansarea ALT Social vine într-un context în care bugetele de marketing sunt evaluate mai atent, iar Social Media trebuie să demonstreze mai clar ce rol joacă în business, dincolo de awareness și vanity metrics. Noua divizie propune un standard în care conținutul devine infrastructură, datele devin layer de decizie, iar performanța devine criteriul de validare pentru felul în care brandurile construiesc creștere.